1 mai muncitoresc – Test Dacia Duster 1.5 dCi 110 4×4

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 03-05-2018

Daciile au scăpat de anii de sclavie, în care erau maşini de pus la muncă, odată cu revenirea Renault în ecuaţie şi reinventarea mărcii autohtone romaneşti. Din vremurile de demult au rămas drept amintire câteva evenimente clişeu iar unul dintre ele este şi întâiul mai muncitoresc. Ne gândeam, pentru aceste zile libere care omagiază munca, care ar fi maşina ideală fie că mergi la mare, la munte, la pădure, la ţară, acasă la părinţi sau la un grătar la marginea urbei.  Răspunsul vine din partea celui mai nou Duster, SUV-ul fiind mănuşa peste obiceiurile de sărbătoare muncitorească ale romanilor. Deşi Duster este un model internaţional cu mare prindere şi la publicul occidental, SUV-ul Dacia împlineşte perfect, poate fără să vrea,  nevoile unui român pus pe trântă cu micul şi berea consumate sub cerul liber şi senin, aşa cum îi stă bine unui 1 mai reuşit.

Dar de ce Duster-ul este maşina ideală? În primul rând trebuie să ne gândim la un drum lung, apoi la acces prin hârtoape către un spaţiu verde, apoi la membrii unei familii, apoi la bagaje, apoi la consum, la confort, dar şi la preţul plătit pentru un SUV şi cu toate acestea la un loc când tragem linia, Duster-ul devine maşina ideală de 1 mai, cu bunele şi relele sale.

Motor

Şi fiindcă vorbim despre de un drum lung, e musai ca Duster-ul de 1 mai să fie unul diesel, un bătrân 1.5 dCi cu 110 cai putere în echiparea 4×4.  Versiunea pusă la dispoziţie de Dacia pentru diesel-ul mai puternic, adică un 4×4, este cea mai indicată pentru exerciţiul nostru de 1 mai. Motorul lucrează binişor cu această cutie manuală etajată în 6 trepte, cu o timonerie decentă şi reprize bune, chiar dacă dCi-ul se dovedeşte a fi uşor depăşit la viteze înalte, unde se resimt limitele de putere. Cei 110 cai putere sunt disponibili în totalitate la 4 000 rpm iar momentul maxim de 260 Nm este realizabil la 1 750 rpm. Cum ar fi vorba despre un diesel, consumul oficial obţinut în parametrii de testare ajunge la o medie de  4.7 litri la 100 km. În realitate, Dacia Duster consumă chiar în regim mixt urban-extraurban ceva mai mult. Aici intervine şi mâna şoferului, nivelul de aglomeraţie dar şi cât de încărcată este maşina. Cu toate bubele în capul său, Duster-ul diesel la luat undeva la 7 litri la 100 km. Se putea şi mai bine, însă maşina era încărcată de pasageri şi de bagaje.

Dinamica & Comportament

Sub această versiune, Duster-ul 4×4 poate accelera de la 0 la 100 km/h în 12,4 secunde şi atinge viteza maximă de 170 km/h.  Călătoriile de 1 mai prin ţară ne arată cât de subdimensionată este ţara noastră în ceea ce priveşte infrastructura rutieră. Drumurile europene care trec din sat în sat legând între ele municipiile înfloritoare ale trecutului comunist sau autostrăzile care se înfundă în mod inexplicabil în câte un punct şi se începe călătoria bară la bară. Un SUV ca Duster devine locul ideal de a petrece, fără voia nimănui, ceva timp de calitate, iar comportamentul şi manevrabilitatea noului Duster, de altfel un model 4×4 foarte bun, ţin de cald unui şofer cu nervii la pământ.

Comportamentul urban câştiga enorm odată cu îmbunătăţirea sistemului de direcţie. Acum, Dacia schimbă sistemul de direcţie (asistat electric) de pe Duster astfel încât şoferul să depună cu 35% mai puţin efort la manevrarea volanului. Treaba aceasta se simte mai ales în oraşele aglomerate, unde parcările înghesuite pot chinui şoferul de SUV. În micile oraşe, dar şi pe drumurile virajate, puţin mai mult feedback al direcţiei nu ar fi stricat, dar nu le poţi avea pe toate. Dacia susţine că până şi precizia a crescut. Direcția este echipată cu un sistem care adaptează nivelul de asistență la viteza vehiculului, ceea ce permite o mai bună menținere a traiectoriei pe porțiunile lungi de autostradă. În plus, sistemul filtrează reacțiile mai bruște ale direcției în cazul rulării pe teren accidentat. Nivelul de manevrabilitate este îmbunătăţit prin noul sistem multiview camera (care cuprinde patru camere de filmat: una frontală, două laterale și una în spatele vehiculului) îi permite șoferului să observe mai bine ce se află în jurul mașinii sale. Acest sistem se dovedește deosebit de practic în timpul manevrelor de parcare dar şi când se sta pe şosele în plin câmp şi fiecare se strecoară cum poate de pe o bandă pe alta. Sistemul se declanșează automat în momentul cuplării treptei de marșarier. Camerele laterale, amplasate sub oglinzile retrovizoare, asigură șoferului o imagine directă a roților din față, ajutându-l astfel să efectueze cu precizie manevra dorită.

Mai mult, la drum lung, antifonarea nouă de care beneficiază Duster-ul facelift este mană cerească iar la viteze de autostrada nivelul fonic al confortului interior creşte enorm.

Odată încheiat calvarul unui drum lung,  Duster devine ideal în off-road, graţie unei garde la sol de 210 mm, unui unghi de atac de 30° și un unghi de degajare de 33° în versiune 4X4 și 34° în versiune 4X2, dar şi a unui unghi ventral de 21°.  Cu Hill Descent Control, care permite menținerea sub control a vitezei mașinii la coborârea pe o pantă abruptă, Dacia Duster este o maşină pe care te poţi baza în versiunea 4×4 în locurile greu accesibile SUV-urilor contemporane, dar acest plus pe care SUV-ul românesc îl avea până acum este pus odată cu noul model într-un con de umbră de dinamică maşinii. Aşadar, sărbătoarea de 1 mai la iarbă verde nu mai reprezintă o problemă în ceea ce priveşte accesul în unele zone fără asfalt.

Cu o suspensie molatică, ruliul maşinii îşi face simţită prezenţa pe drumurile virajate, lucru absolut normal pentru un SUV, însă îmbunătăţirile aduse direcţiei asistate şi la nivelul antifonării schimba paradigma dinamicii iar noul Duster devine mult mai plăcut la condus.

Design

Odată ajuns în zona de iarbă verde, Dacia Duster facelift devine, cu peisajul din spate, un subiect de fotografie. Maşina este cu adevărat frumoasă şi exprimă formele naturii prin robusteţea designului său. Avem un calandru nou, încadrat de blocuri optice extinse în lateral, pentru a accentua lățimea percepută a mașinii. În ton cu acest lucru a fost reconfigurata forma capotei, pentru a da mai multă agresivitate modelului. Profilul a fost uşor înălţat iar parbrizul a fost înclinat şi poziţionat cu 100 mm mai în faţă pentru a scăpa şoferul de senzaţia de claustrofobie. Spatele a fost regândit prin supradimensionarea bosajelor aripilor spate iar stopurile de lumini  primesc un design nou, cu patru cadrane roşii şi o delimitare în formă de cruce între ele. Dacia a crescut dimensiunile scuturilor faţă şi spate, pentru a proteja maşina mai bine în off-road. Cu atât mai mult, confirmarea vine din partea celorlalţi, care la câteva luni de la lansare continuă să arunce ocheade admirative către SUV-ul românesc.

Interior

Spaţiul interior şi confortul adus de noile scaune au contribuit semnificativ la plasarea Duster-ului ca maşina ideală pentru un 1 mai românesc. Dincolo de aceste aspecte, modelul continua să plătească preţului scăzut prin calitatea slabă a materialelor de la interior, însă pentru gama Dacia, Duster reprezintă o evoluţie spectaculosa chiar şi la acest capitol. Prezenta butonului de start-stop şi a unei chei tip cartele, după modelul Renault, reprezintă, de asemenea, un plus semnificativ.

Integrarea aeratoarelor, spargerea planşei de bord în două zone şi aşezarea consolei centrale descriu ambiţiile europene ale noului Duster. Redesenarea faţetelor uşilor şi integrarea noilor mânere elegante, volanul în patru spiţe, controalele cromate ale climei automate şi butoanele de comandă dispuse sub forma unei claviaturi duc Duster-ul la cu totul al nivel. Inserţiile din crom satinat ale schimbătorului şi spaţiile de depozitările ingenioase precum şi controalele de pe volan sau portiere înscriu Duster în peisajul contemporan al SUV-urilor.

Cu toate acestea, designerii de interior au regândit forma tetierelor astfel încât acestea să ofere o vizibilitate mai bună şoferului când priveşte înapoi. Noul Duster dispune de numeroase spații de depozitare, al căror volum total ajunge la 27,2 litri. Printre spațiile noi se numără un sertar situat sub scaunul pasagerului din față, având capacitatea de 2,8 l.  Volumul portbagajului ajunge la 467 litri pentru Duster 4×4.

Iar pentru o familie care merge la mare, la munte, la părinţi în provincie sau fie şi doar la iarbă verde, nu e niciodată destul portbagajul, însă SUV-ul oferă măcar confortul ocupanţilor locurilor din spate. Cu un scaun de copil pe bancheta spate şi tot mai poţi aşeza doi pasageri adulţi pe locurile noului Duster.

Concluzie

Mulţumiţi că am găsit maşina potrivită pentru un 1 mai muncitoresc românesc, rămânem cu amintirea acestui Duster 1.5 dCi 110 4×4 care şi-a depăşit propria condiţie şi s-a încununat în fruntea gamei Dacia. Preţul atârna greu în favoarea modelului produs în România iar modelul Duster pleacă de la 14.500 euro cu TVA. Versiunea testată de noi, în echiparea de top Prestige, are un preţ de 18.750 euro cu TVA.

Share