Special

6 circuite fatale in motorsport

De 1 iulie 2014No Comments
; ; ; ; ; ;

Motorsportul este una dintre cele mai scumpe si mai periculoase discipline sportive. Numarul deceselor inregistrate in toate speciile sportului cu motor nu cunoaste echivalent in alte sporturi iar de fiecare data diferenta dintre viata si moarte poarta masura locului in care se desfasoara evenimentul sportiv. Cu alte cuvinte, sunt circuite mai periculoase si circuite mai putin periculoase.

Au cazut la datorie piloti imensi din toate sporturile cu motor, dar cea mai mediatizata si trista moarte ramane a lui Ayrton Senna. De-a lungul istorie, cateva circuite s-au dovedit a fi adevarate campuri de lupta intre viata si moarte pentru cei care au concurat iar cifrele sunt cele care spun totul. 

Le Mans – 22 piloti

Cel mai urat incident de pe legendarul Circuit de la Sarthe a avut loc in 1955 cand Pierre Levegh de la Mercedes-Benz si-a pierdut viata in urma unui accident ce a cauzat un incendiu la masina. Masina s-a rupt in bucati si a zburat in public unde au decedat nu mai putin de 83 de spectatori. 

Monza – 42 piloti

Casa istorica a Marelui Premiu al Italiei, prezenta in Formula 1 inca din 1950, este gazda curselor automobilistice de mai bine de un secol. Monza, cu liniile ei drepte si virajele inselatoare, este un circuit de mare viteza care a pus capat vietii atat celor care au concurat pe patru roti, cat si celor care au mers pe doua roti. Anii 1928 si 1933 au fost crunti pentru Monza. In 1928, Emilio Materassi si-a pierdut viata odata cu inca 27 de spectatori iar in ’33 inca 3 piloti si-au vazut sfarsitul pe templul automobilistic al Italiei.

Spa-Francorchamps – 48 piloti

Considerat de multi cel mai frumos circuit al lumii, Spa are o istorie care dateaza din 1921. De-a lungul anilor nu mai putin de 48 de piloti au murit pe circuitul belgian. Cei mai grei ani au fost 1967, 1973 si 1985, cate 3 concurenti incheindu-si cariera si totodata existenta. Ultima tragedie a fost consemanata in 2013, cand Sébastien Clouzeau a decedat intr-o cursa F3 Classic.

Indianapolis – 56 piloti 

Celebru in Europa pentru cursa de la 500 de mile si pur si simplu legendar in Statele Unite ale Americii, circuitul Indianapolis cu ovalul sau a fost locul unde din 1909 pana in 2013 si-au pierdut 56 de cmpetitori, cele mai multe dintre cazuri avand loc in prima jumatate a istoriei de peste un secol.

Nürburgring – 68 piloti

Supranumele sau – Iadul Verde – este dat cu un motiv. Cand ai un circuit de 22,8 km in care fiecare metru inseamna istorie si in egala masura pericol, nu mai incape vorba ca numarul mortilor nu poate fi decat mare. De la Čeněk Junek in 1928 la Leo Löwenstein in 2010, Nurburgring-ul si-a insumat pana acum 68 de vieti.

Isle of Man – 242 piloti

 

La fel de sofisticat ca Nurburgring-ul, traseul din  Isle of Man combina portiuni de circuit si portiuni de drumuri periculoase. Cand combini traseul cu cursele pe 2 roti, dezastrul este asigurat. Este cunoscut pentru competitia TT Snaefell Mountain Course si pentru faptul ca din 1946 pana astazi, doar in 2 ani nu s-au inregistrat victime omenesti. S-a intamplat in 1982, cand toata s-a mirat de acest lucru, si in 2001 cand competitia nu s-a tinut din cauza unei epidemii de febra aftoasa.  

Share

Leave a Reply

nine + six =