Ce-a mai ramas din Trabant la el acasa

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 22-05-2015

Fantoma de carton. Pe strazile din Berlin, din cand in cand, la fel cum apare Zidul,  se aude trecand cate un Trabant. Niciunul nu mai locuieste pe strada, ca toate noile si vechile masini. Niciun berlinez nu mai conduce un Trabant.

Fosta mare mandrie a bolsevismului in varianta germana, Trabantul, este insa o piesa de muzeu. La muzeul DDR (RDG) sta expus un exemplar. Este un P 601. Am vazut copii ai germanilor reunificati care urcau cu mirare si entuziasm in aceste masini. Urcau ca intr-o ridicola jucarie si radeau cu pofta necrezand nimic din ce le povesteau parintii care au avut necazul de a locui de partea gresita a Zidului.

Trebuie sa fie milioane de masini in Berlin, dar niciuna nu mai e Trabant. Dar totusi cateva dintre ele mai pot fi auzite, mirosite si vazute cu coada ochiului in marea lor trecere. Sunt ghizi care conduc in masinile din carton turisti bogati gata sa calatoreasca pana la sfarsitul lui Sonnenallee, sa vada Checkpoint Charlie cu capetele scoase precum cainii pe geam si sa traga in piept o doza buna de gaz de Trabant. Sa faca din Trabant trecerea Zidului.

Unii cer si altii dau bani multi bani pentru asta, pentru singurul scop la care mai poate servi Trabantul in Berlin.

Share