Designerul-sef Renault: Duster este pentru Dacia un fel de Mustang pentru Ford

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 11-10-2018

Duster este cel mai bine vandut model de la Dacia si in acelasi timp reprezinta varful de gama pentru producatorul auto roman detinut de Renault.

Succesul celui mai ieftin SUV de pe piata europeana i-a determinat pe francezii care decid configuratia viitoarelor modele sa pastreze designul si principalele caracteristici ale modelului si pentru noua generatie a modelului. Mai nou, Dacia a anuntat ca in gama de motorizari a modelului Duster a intrat si noul propulsor Renault-Nissan-Daimler de 1.3 litri si 150 cai putere.

Drept urmare, Laurens van den Acker, designerul-sef si vicepresedinte al Grupului Renault, a tinut sa mentioneze ca in aceste conditii Duster-ul reprezinta pentru Dacia ceea ce Mustang reprezinta pentru Ford. Exagerarea lui Laurens van den Acker are insa o baza logica mai ales in Occident, unde, spune el, Duster este un brand care precede pana si numele Dacia.

Dincolo de declaratiile care tin de imaginea Dacia, spusele sefului de la Renault produc consecinte. Prima dintre ele ar fi intentia Dacia de a pastra modelul Duster in portofoliu pentru multi ani de aici incolo.

Share