Fifth Gear vine la Raliul Sibiului si filmeaza un episod in Romania

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 18-08-2015

smith-fifth-gear

History Channel aduce telespectatorilor un nou sezon al incitantului serial automobilistic „În viteza a cincea” (Fifth Gear). Episoadele vor fi difuzate în fiecare joi, la 21:00, începând cu 8 octombrie. Noul sezon include un episod filmat în totalitate în România.

Ca parte a campaniei de promovare pentru acest sezon, History anunță cu mândrie parteneriatul media cu Raliul de la Sibiu (20 – 23 august) – etapă parte a Campionatului European de Raliuri și a Campionatului Românesc de Raliuri.

Invitații History vor fi, printre alții, co-gazda show-ului, Jonny Smith (foto), care va veni din Marea Britanie special pentru acest eveniment și campionul român de raliuri, Vali Porcișteanu, care va apărea și în episodul filmat în exclusivitate în România. Parteneriatul include un cort ospitalier History în cadrul Pieței Mari din Sibiu, loc în care se vor desfășura diferite activități în cadrul cărora protagoniștii vor fi Jonny și Vali. De altfel, Vali va conduce mașina de raliu History pe durata întregului eveniment.

În episodul filmat în România, Tiff și Vicki vizitează un restaurator local de mașini clasice, testează noul Ferrari California Turbo pe serpentinele care străbat munții Carpați și vizitează Sinaia pentru a participa la o întrecere mai puțin obișnuită. Mai mult decât atât, prezentatorii vor testa mașinile românești de salvare GHE-O.

De-a lungul sezonului doi, prezentantorii serialului se vor întrece cot la cot în teste generatoare de adrenalină, vor analiza în exclusivitate cele mai noi super-maşini, vor oferi sfaturi esenţiale despre problemele care îi preocupă pe automobilişti şi vor asista la testări de accidente spectaculoase, realizate în numele siguranţei pe şosele.

Share