Filosofie coreeana

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 18-11-2009

Este greu sa vii din pozitia de “outsider” intr-o lume plina de prejudecati si stereotipuri. Cu aceasta problema s-a confruntat si Kia, pana la aparitia primului sau model dezvoltat in si pentru Europa, cee’d. Acum compacta sud-coreeana a ajuns la proba de maturitate, si anume facelift-ul.

Cine este Kia cee’d?

Pana nu de mult intrebarea din mintile multora era ”Cine este Kia?”. Constructorului sud-coreean ii lipsea o imagine de marca bine definita care sa actioneze ca un catalizator in relatia producator-client. Imaginea de care “beneficia” era aceea de solutie ieftina destinata clientelei cu un buget modest.

Dar Kia a decis sa faca mai mult decat atat si a lansat modele din ce in ce mai bune din punct de vedere calitativ si mai atractive pentru clientela cu pretentii medii. Sub motto-ul “The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde), constructorul sud-coreean a facut exact acest lucru, a surprins. Strategia Kia a atins un punct de turnura odata cu lansarea modelului compact cee’d. Acesta s-a bucurat de un real succes, iar cifra de vanzari a depasit si cele mai optimiste predictii.  

In ciuda acestui fapt se impunea un facelift. Intr-o industrie auto foarte competitiva ce tinde spre scurtarea duratei de viata a unui model, facelift-ul trebuie sa fie lansat foarte repede. Kia s-a conformat acestui trend si a prezentat cee’d facelift dupa doi ani de existenta a modelului compact. Ce este nou?

In primul rand design-ul. Kia cee’d se integreaza acum in noua filosofie de design a constructorului sud-coreean in care un rol foarte important il joaca grila radiatorului si forma angulara a farurilor. Acestea impreuna cu stopurile “LED look” si noile proiectoare de ceata confera un plus de agresivitate compactei, dar in acelasi timp sunt subiectul unor controverse. Unii fani Kia sustin ca modelul pre-facelift avea un design mai unitar, mai fluid, dar aspectul estetic este poate cel mai subiectiv atribut al unei masini.

Daca in legatura cu design-ul exterior parerile sunt impartite, cand vine vorba despre habitaclu se ajunge la un consens. Toti cei care au avut un contact cu cee’d facelift au apreciat modificarile operate la interior. Noul volan are un diametru redus si ofera o priza foarte buna. Schimbatorul de viteze a fost regandit pentru a oferi o si mai mare precizie si aceasta se simte. 

Pielea care imbraca volanul pare a fi de buna calitate, dar cea de pe schimbator desi ofera o experienta tactila placuta nu se ridica la acelasi nivel. Cu toate ca masina de test iesise de putin timp pe portile fabricii din Zilina, pielea de pe schimbator a inceput deja sa se decoloreze. 
Noul instrumentar de bord cu lumina de culoare rosie arata mult mai bine si este mai odihnitor. Optional este disponibil si Super Vision Cluster, un instrumentar mai spectaculos. Display-ul de pe plansa de bord este acum mai ingust, deoarece informatiile oferite de computerul de bord sunt afisate pe un ecran incadrat in vitezometru. Ergonomia comenzilor a fost atent studiata, astfel ca perioada de acomodare este foarte mica. Materialele utilizate sunt in general de calitate, dar butoanele rotative, partea inferioara a fetelor de usi si consola centrala fac nota discordanta. 

Per total la capitolul design exterior si interior cee’d facelift nu surprinde, dar este o evolutie binevenita si chiar necesara in acest segment foarte disputat.

Cateva detalii tehnice

Masina de test era echipata cu propulsorul de 1.4 litri ce a fost resoftat pentru a reduce consumul, in detrimentul performantelor. Inainte, micul agregat in patru cilindri oferea o putere maxima de 109 CP si un cuplu motor maxim de 136 Nm. Pentru facelift inginerii Kia au realizat un nou soft ce reduce puterea maxima pana la 90 CP, dar mentine cuplul motor maxim la acelasi nivel.

Performantele pe hartie sunt decente, dar mai slabe decat in cazul modelului pre-facelift: 0-100 km/h in 13 secunde si viteza maxima 180 km/h. Pe de alta parte consumul mixt declarat este de 5.8 litri / 100 km. Cum se conduce?

Kia cee’d a fost de la bun inceput o surpriza placuta la capitolul tinuta de drum. A fost de multe ori comparata cu Ford Focus, model de referinta in segmentul compact cand vine vorba de dinamica. Dar aceste performante erau obtinute in detrimentul confortului oferit pasagerilor din spate. Cee’d facelift rezolva problema confortului, fara ca performantele dinamice sa fie afectate.

Directia adaptiva este foarte precisa, feedback-ul oferit fiind la cote ridicate. Cand abordezi virajele mai agresiv simti intotdeauna ce fac rotile din fata, nu exista nici un sentiment de nesiguranta, cata vreme nu sunt depasite limitele bunului simt. Pe traseu montan Kia cee’d facelift se simte in elementul sau, gratie tinutei de drum exemplare nici macar asfaltul valurit din zona Campulung nu destabilizeaza masina. La aceasta senzatie de siguranta contribuie si sustinerea laterala multumitoare oferita de scaune. 

Treptele se schimba cu usurinta, gratie schimbatorului precis ce are o cursa scurta. Exista totusi o usoara senzatie de agatare in unele situatii, dar nu deranjanta. Daca tinuta de drum te imbie la un condus sportiv, nu acelasi lucru poate fi spus despre propulsorul de 1.4 litri. Acesta nu se preteaza unui stil dinamic, dar ofera resurse mai mult decat suficiente pentru cei care nu pun mare pret pe acest aspect. Trebuie mentionat faptul ca masina nu avea rodajul facut in timpul testului, astfel ca micul propulsor nu a mers la capacitate maxima. In orice caz, datorita capacitatii cilindrice reduse consumul de combustibil creste simtitor in cazul unui stil de condus sportiv. 

Ca si concluzie la capitolul dinamica putem afirma cu convingere ca drumurile lungi la volanul unui Kia cee’d facelift nu pot fi altfel decat placute. Versatilitatea compactei sud-coreene o recomanda atat pentru drumurile virajate cat si pentru parcurgerea putinilor kilometri de autostrada de care beneficiem in Romania. La aceasta experienta contribuie din plin insonorizarea si sistemul audio foarte performant pentru acest nivel de pret.

Cat costa? Cat consuma?

Pretul de pornire pentru versiunea in 5 usi a lui cee’d facelift este de 11.722 de euro (TVA inclusa). Pentru aceasta suma beneficiati de propulsorul de 1.4 litri si echiparea BEST ce cuprinde toate dotarile de bun simt pentru acest nivel de pret si chiar mai mult. 

Cee’d-ul pe care l-am testat avea echiparea CITY, care costa 13.235 de euro (TVA inclusa). Diferenta de pret este justificata prin jantele din aliaj de 16 toli, climatizarea automata bi-zona, sistemul ESP, pielea ce imbraca volanul si schimbatorul de viteze, geamurile cu tenta si alte dotari mai putin importante.

Polita RCA anuala este de aproximativ 400 RON, iar asigurarea CASCO in jur de 780 de euro. Consumul inregistrat in cei 700 km de test a fost de 9.8 litri / 100 km. Pare foarte mare, dar trebuie sa mentionam faptul ca s-a rulat destul de mult in ambuteiaj iar masina se afla inca in rodaj. Totodata in afara localitatilor stilul de condus a fost unul sportiv, dar fara exagerari. Tinuta de drum exemplara si directia precisa te imbie la un stil dinamic, dar aceasta se resimte la pompa, deoarece micul propulsor nu dispune de foarte multe resurse. Mai merita notat consumul de 7.8 litri / 100 km inregistrat pe traseul Bucuresti – Ploiesti – Predeal – Bran – Campulung – Pitesti – Bucuresti cu patru persoane in masina.

Verdict

Kia cee’d a fost de la inceput o masina reusita, iar cifrele de vanzari confirma pe deplin acest lucru. A reusit facelift-ul sa surprinda? Nu, dar nici nu era nevoie. Cee’d facelift este o versiune maturizata a compactei sud-coreene ce-si facea aparitia pe piata cu ambitie in urma cu doi ani. Ramane in continuare modelul cu cel mai bun raport calitate/pret din segmentul compact.

Daca largim putin perspectiva si vorbim despre Kia ca si companie putem afirma ca este “ZARA industriei auto”. De ce? Pentru ca a copiat numeroase elemente de la masini cu pretentii mult mai mari si dupa o serie de incercari a gasit combinatia optima. Pentru ca ofera aproape aceleasi performante si dotari precum o serie de modele mult mai scumpe. Pentru ca a reusit din mai multe elemente copiate sa realizeze o identitate proprie, incontestabila. Si, nu in ultimul rand, pentru ca detine “puterea de a surprinde”.

Alex Pantecan

Share