Frumuseţea lucrurilor simple – Test Volvo V60

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 18-12-2018

„I drive a Volvo, a beige one”, spunea Nicholas Cage într-un film celebru pentru alte generaţii şi alte timpuri. Replica aceasta definea statutul social al unui om simplu, cu preocupări simple, cu o viaţă simplă care nu-şi dorea decât lucruri simple de la lume. Astăzi nu mai este deloc valabil. Curios, a trebuit ca Volvo să treacă prin vremuri grele ca să scape de sindromul unei etichetări străvechi şi să iasă din mintea oamenilor, complet pe nedrept, de la o marcă suedeză pură la una suedeză cumpărată de chinezi.

Abia atunci au venit banii care le-au permis suedezilor să-şi facă de cap cu maşinile. Clienţii fideli au aşteptat şi au fost răsplătiţi, iar noi şi noi oameni au început să intre pe porţile Volvo pentru a cumpăra noile maşini. Nu mai sunt oameni obişnuiţi, nici simpli, care îşi doresc lucruri normale de la viaţă. Universul Volvo a devenit mult mai complex şi mai complicat. Volvo a ajuns astfel să nu mai fie doar despre siguranţă şi atât. A început să devină cu adevărat premium iar lucrul acesta înseamnă maşini mai frumoase, maşini mai plăcute, maşini mai performante, maşini mai bune.

„Conduc un break, unul al cărui culoare nu mai contează”. Important este că nu e un Volvo şi recunosc că am simţit această importanţă atunci când m-am suit pentru prima dată în V60. Sunt întrebat ce mi-a plăcut cel mai mult la el, şi mă fâstâcesc neştiind între ce să aleg. Aleg să spun că minimalismul, care în opinia mea este conceptul definitoriu din spatele acestor maşini,  însă imediat îmi vin în minte şi alte, şi alte lucruri. E greu de spus ce îţi oferă un Volvo, şi nu pentru că nu ai de unde alege, ci pentru că ai de ales dintre prea multe opţiuni, după cum vom vedea în rândurile ce urmează.

Motor

Personal nu găsesc lucru mai potrivit decât un wagon pe benzină. O maşină care să îmbine utilul cu plăcutul, în cazul în care vorbim despre o supraalimentare precum avem şi aici.

Volvo ne propune un propulsor T6 de 2.0 litri ce dezvoltă până la 310 cai putere disponibili în totalitate la 5 700 rpm şi un cuplu maxim de 400 Nm, realizabil la 2 200 rpm. Cu o supraalimentare mecanică şi o turbină la purtător, propulsorul Volvo abundă de rezerve fără să îţi arate din prima acest lucru. Cu alte cuvinte, motorul cu reprize de altfel foarte bune, nu are un zvâc care să te înfingă în scaun aşa cum poate te-ai fi aşteptat de la cei 310 cai putere, însă creşte frumos în turaţie, dă dovadă de eleganţa aceea a unei puteri constante, nelipsite. Plusurile evidente ale propulsorului apar când modul de rulare este trecut pe Sport sau când pur şi simplu îţi defunzi urechile, îţi limpezeşti gândurile şi stai să asculţi motorul. Sunetul dă totul în vileag, pentru că atunci realizezi că nu mai eşti un simplu posesor de break, eşti un posesor de Volvo.

Dincolo de poezia unui benzinar de performanţă, trebuie punctat că motorul lucrează în tandem cu o cutie automată etajata în 8 trepte, care funcţionează ceas. Iar pe langă etajarea excelentă, cutia este precisă şi intuitivă. Nici în cazul retrogradărilor, transmisia automată nu dă greş şi, oricât de prudentă ar fi prin comportamentul ei, se poate spune că face concurenţă serioasă motorului în topul celor mai plăcute elemente tehnice.

Oficial, Volvo V60 T6 are un consum mixt de 7,2 litri la 100 km şi 8,4 litri la 100 km în ciclul WLTP. În traficul real, consumul mixt este mai mare. Dacă te chinui destul, poţi să ţii maşina într-un 9,5-10 litri la 100 km, însă dacă dai liber motorului, un consum normal ar fi undeva la 12-13 litri la sută de km.

Dinamica & Comportament

Volvo V60 T6 calcă apăsat în inima celor aflaţi în căutarea performanţei. Cu un timp de acceleraţie de 5,8 secunde pe segementul 0-100 km/h şi o viteză maximă de 250 km/h, Volvo V60 T6 se descurcă mai bine decât ne-am fi aşteptat de la o marcă care nu se axează pe sportivitate.

V60 ar putea să cadă în capcana unei maşini de drumuri lungi şi atât, unei a doua maşini, cum s-ar spune pe la noi. Este complet greşit şi mai mult decât atât, e şi păcat. Pentru că V60 oferă o ţinută anume pentru plimbările urbane şi mai oferă şi un statut, unul elegant. Pe lângă asta, modelul break este plăcut la condus, chiar şi pentru drumurile din oraş, unde modul de rulare Comfort răspunde perfect nevoilor celui aflat la volan. Manevrabilitatea modelului,  eleganţa direcţiei şi suspensiei devin elemente cheie care te fac să ignori starea drumurilor de pe la noi.

Funcţiile tehnologice avansate, precum sistemul de asistenţă la parcare cu cameră pentru mersul cu spatele sau monitorizare al unghiului mort, fac maşina uşor de parcat chiar şi pentru începători, în ciuda dimensiunilor sale. Dinamica sportivă a modelului se poate simţi cel mai bine în modul Sport, aşa cum este probabil evident. Altceva am dorit să punctez: complexul motor-cutie-tracţiune integrală îşi face de la sine treaba şi dă foarte multă sportivitate modelului.

Sistemul Pilot Assist oferă șoferului suport la virare, accelerare sau frânare pe drumuri bine marcate la viteze de până la 130 km/h şi a fost îmbunătățit cu performanțe în curbe. De asemenea, V60 include Run-off Road Mitigation, Oncoming Lane Mitigation și alte sisteme de asistență la virare. Sistemul opțional Cross Traffic Alert cu frânare automată îmbunătățește siguranța pentru pasagerii mașinii și ceilalți participanți la trafic.

Deşi este gândit pentru confort, cu o suspensie care preia şocurile de la nivelul suprafeţei de rulare şi este foarte bine izolat fonic, modelul are în ADN-ul său un potenţial sportiv pe care clienţii mai tineri cu siguranţă că-l vor aprecia. Dincolo de asta, break-ul Volvo rămâne un model impozant, masiv, care furnizează eleganţă în orice situaţie.

Design

Liniile curbate ale caroseriei te scot din lumea maşinilor de serie. Volvo V60 tinde serios către ideea unui concept care apare pe stradă. Tocmai de aceea întoarce capetele şi se manifestă drept unul dintre cei mai frumoşi concurenţi din segment. Ceea ce uimeşte este faptul că simpla prezenţă a vehiculului impune un statut social superior. Designul modelului scandinav reuşeşte să se remarce mai ales prin felul în care elementele se leagă între ele. Liniile stilistice desenează un tablou gândit cap-coadă,  iar din orice unghi ai privi modelul îţi vei da seama că totul se leagă, că nimic nu este întâmplător, fie că te uiţi la un far, fie că studiezi grila frumoasă sau striaţiile capotei şi aşa mai departe. Volvo a reuşit la capitolul design să iasă din etichetarea aceea de maşina pentru familie şi doar atât. Faptul că V60 scoate la suprafaţă un design muscular nu reprezintă o evadare din linia minimalistă a ideologiei scandinave, ci reprezintă o ridicare la pătrat, o supra dezvoltare a conceptului de la care compania se ghidează.

Interior

Abia când urci într-un Volvo te vei simţi ca în … Suedia. Asta e impresia simplă şi imediată pe care V60-ul a furnizat-o, mai mult chiar şi decât XC90-ul. Volvo V60 a fost gândit să te simţi ca la Volvo acasă şi de aceea consider că modelul este mai reprezentativ pentru marca decât oricare altul. Poate versiunea Cross Country să ofere şi mai mult Volvo decât simplul V60. Poziţia la volan este destul de joasă şi mai mult decât plăcută într-o epocă în care trendul ne cere să ne cocoţăm cât mai sus. Scaunele te iau pur şi simplu în braţe, în echiparea de top Inscription, iar faptul că oferă şi încălzire dar şi ventilaţie ne confirma că ne aflăm în patria maşinilor premium. Cu o piele perforată de calitate impecabilă, cu accente frumoase din aluminiu şi materiale plastice de top, Volvo V60 ridică serios stacheta confortului interior chiar şi pentru rivalii germani.

Dominat de curăţenia designului pe stil nordic, Volvo nu se lipseşte de elemente tehnologice contemporane precum instrumentarul de bord de 12,3 inch, prevăzut cu grafica atractivă disponibilă în mai multe variante.

Consola centrală dominată de glisajul din aluminiu, head up display-ul şi plafonul panoramic şi sistemul de sonorizare Bowers & Wilkins, oferite opţional,  transformă break-ul într-un adevărat lounge. Ai tendinţa să opreşti motorul şi să mai poposeşti puţin în această maşină cu adevărat primitoare, care totuşi nu uita că la baza este un break care trebuie să-ţi ofere şi ceva din zona utilului. Astfel, observăm suficiente spaţii de depozitare, buzunare generoase şi un portbagaj de 530 litri. Să nu uităm că ne aflam într-un Volvo, deci numărul unu mondial la nivel de siguranţă. Odată cu asta şi cu multiplele funcţii de siguranţă pasivă, V60 oferă în standard sisteme de siguranţă activă. Tehnologia City Safety Autobrake folosește frânarea automată și sistemele de detecție pentru a oferi asistență șoferului la evitarea potențialelor coliziuni și este singurul sistem de pe piață care poate recunoaște pietoni, cicliști și animale mari. În premieră mondială, City Safety acționează frânarea automată pentru a atenua coliziunile ce urmează să se întâmple.

Concluzie

Ce poate fi mai simplu decât să pui mâna pe telefon, să intri într-o aplicaţie care se cheamă Volvo On Call şi să dai drumul la motorul maşinii tale când încă te afli în casă savurându-ţi cafeaua de dimineaţă într-o zi friguroasă de iarnă? Să dai drumul la încălzire sau ventilaţie în scaune de pe telefonul mobil înainte să ajungi în maşină, să vezi pe unde se află maşina pe care o ai când nu o conduci tu şi tot aşa.  Cam asta e frumuseţea simplităţii când vine vorba despre Volvo V60 T6 AWD. În versiunea cu echipare Inscription, modelul testat are un preţ de catalog de 54 815 euro cu TVA. Cei interesaţi pot profita de reducerile substanţiale oferite de Volvo România în această perioadă. În versiunea standard, Volvo V60 poate fi achiziţionat de la 39 655 euro cu TVA.

Peste toate cele menţionate mai sus se aşterne o nuanţă de caroserie croită parcă de „ciocanul lui Thor”, apropo de designul Volvo, care oferă un impact vizual puternic. Te trimite cu gândul la calmul imperturbabil al lacurilor care încă nu au îngheţat în Scandinavia.

Share