Gusturi româneşti – Test Opel Astra 1.6 CDTI

| Scris de: Bogdan Pispiris | 15-05-2017

Noului Opel Astra nu-i lipseşte nici designul modern şi nici echiparea bogată, fără de care nici o maşină nu poate fi considerată „la modă”, dar de acesta dată ne-am concentrat atenţia pe motorizarea preferată a românilor, 1.6 CDTI.

Sigur că evoluţia motoarelor pe benzină începe să dea „bătăi de cap” turbo-deasel-ului, care în urmă cu ceva ani părea de neclintit din poziţia de favorit, dar atuurile care au atras clienţii către aceste motoare sunt încă valabile, adică cuplul ridicat disponibil de la turaţii mici şi consumul redus de combustibil.

Design şi Confort

Opel a făcut un pas importat înainte în materie de design, iar linia exterioară a noului Astra trădează imediat acest lucru. Mai mult crom, mai multe detalii şi mai atent utilizate te fac să studiezi forma noului Astra cu mai multă atenţie decât ai crede.

Pentru cei care cumpără acesta maşină contează mai puţin că exteriorul este mai arătos, pe primul loc fiind, în majoritatea cazurilor, confortul şoferului şi al pasagerilor. Organizarea mai bună a butoanelor aflate pe consola centrală uşurează identificarea acestora. Numărul lor pare mai mic faţă de generaţia anterioară, dar în continuare vei putea accesa în mod tradiţional comenzile climatizării şi pe cele ale instalaţiei multimedia, pentru că Opel nu s-a grăbit să le integreze pe toate în ecranul tactil. Comenzile principale ale instalaţiei multimedia, dar şi cele ale pilotului automat şi computerului de bord, se regăsesc pe volan. După o scurtă perioadă de acomodare le vei a găsi uşor, fără să iei ochii de la drum, chiar dacă la prima vedere par prea multe.

Motor şi Cutie de Viteze

Cum spuneam, sub acesta caroserie modernă se ascunde o configuraţie cât se poate de clasică. Un motor turbo-diesel cuplat la o cutie de viteze manuală a reprezentat timp de mulţi ani „visul” oricărui fan Astra. Cea mai nouă generaţie păstrează această configuraţie pentru nostalgici, dar numărul celor care preferă un propulsor turbo pe benzină, printre care ne aflăm şi noi, este din ce în ce mai mare. Avantajele cuplului mare şi ale consumului de combustibil sunt încă reale, dar diferenţele se micşorează de la an la an, iar motoarele pe benzină devin o opţiune din ce în ce mai interesantă pentru cei care nu fac foarte mulţi kilometri cu maşina.

Aşadar, din perspectiva eficienţei nu avem ce să-i reproşăm motorului turbo-diesel, însă vibraţiile acestuia se simt în habitaclu, în special când rulăm cu viteză mică.

Dinamică şi Comportament

O maşină care este folosită pentru drumurile zilnice prin oraş, pentru vacanţe şi pentru plăcerea de a conduce, trebuie să ofere un comportament dinamic decent în toate aceste condiţii, fără a adăuga o sumă considerabilă la preţul total. Asta înseamnă că soluţia tehnică va fi una clasică, rămânând în sarcina setărilor să găsească soluţia de compromis care să împace toate variantele. În cazul noului Astra, soluţia este o suspensie uşor rigidă, care ajută la crearea unui comportament precis şi dinamic în toate situaţiile, dar care va transmite în habitaclu toate denivelările unui drum de o calitate mai slabă.

Concluzie:

Opel Astra 1.6 CDTI reprezintă „esenţa” segmentului hatchback, alături de VW Golf. Evoluţia designului este binevenită, dar cel mai important aspect este că Opel a păstrat şi a îmbunătăţit elementele care pe parcursul timpului au definit acest model, cum ar fi raportul performanţe/consum, confortul şi preţul.