Hyundai prezinta noul SUV de mici dimensiuni Kona

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 13-06-2017

Hyundai a prezentat oficial noul SUV subcompact Kona, model care isi propune sa rivalizeze cu liderul segmentului Nissan Juke,  aducand un design atragator si tehnologie de ultima generatie.

Numele Kona provine din insulele Hawaii si va fi folosit de Hyundai la nivel global. Modelul a fost prezentat in Coreea de Sud si va mai avea de asteptat cateva luni pana cand sa ajunga pe Batranul Continent, piata cea mai disputata pentru crossoverele de mici dimensiuni.

Designul frontal se remarca prin randul superior de LED-uri de zi care incorporeaza si semnalizatoarele, in timp ce blocurile optice principale asigura iluminatul.  Designul fluid al capotei este continuat de o grila masiva incorporata intr-o bara frontala agresiva. Posteriorul merge pe linia unor stopuri de lumini inguste si un hayon frumos desenat, menit sa integreze structura stilistica tinereasca a modelului.

Noul Kona poate fi comandat si in doua nuante de caroserie, iar interiorul promite cel mai mare spatiu din clasa de SUV-uri subcompacte alaturi de o variatate de display-uri care pleaca de la 5 inch si ajung pana la 8 inch.

Motorizarile de baza incep cu un 1.6 turbo cu 175 cai putere si un 2.0 natural aspirat cu 142 cai putere, clientii putand opta intre transmisia manuala cu 6 trepte si una automata cu 7 rapoarte si dual-clutch. Clientii europeni au la dispozitie si motorul 1.0 turbo cu 3 cilindri si 118 cai putere sau cel diesel de 1.6 litri. Hyundai anunta ca va lansa in gama modelului Kona si motorizari electrice.

Share