Teste

În căutarea timpului pierdut – Test Citroen C3

De 4 septembrie 2017No Comments
; ; ; ; ; ; ;

Cele şapte volume ale lui Marcel Proust reunite sub celebrul roman sunt mai presus de orice poate construi mâna, să-i zicem inginerească, a omului, aşa cum un singur vers de poezie cu P-mare poate deturna întreaga construcţie a Turnului Eiffel.  Cuvintele au puterea aceasta de a dărâma lumea fizică şi de o construi la loc după bunul lor plac. Important este să le ticluieşti cât să se aşeze într-un ritm deosebit. Lucru deloc uşor. Într-o altfel de căutare a timpului pierdut, una mai puţin proustiană, a plecat şi Citroen când şi-a lansat noul C3.

Timpul s-a pierdut de la Saxo şi până la acest C3 care pare să adune tot ce are mai bun marca franceza prin segmentul mic, scopul fiind să urce în înalta societate. Desigur, scopul declarat este să adune clienţii, însă în versiunile de echipare de top, varietatea, calitatea materialelor şi coloristica maşinii sugerează că Citroen C3 ţinteşte să urce tot mai mult, către înalta societate. Vă spunem, nu fără regret, că nu reuşeşte, însă asta poate fi cel mai bun lucru care i se poate întâmpla noului C3.

Motor

Echipat cu un motor diesel de 1.6 litri BlueHDI, subcompacta de la Citroen nu poate fi decât o soluţie ideală când vine vorba despre clienţii care caută consumul mic în oraş şi eficiență desăvârşită la desele drumuri din afara urbei. Pentru ceilalţi, recomandăm versiunile pe benzină, mai precis cele care aduc un număr mai mare de cai putere.

Cu 99 cai putere disponibili la 3 500 rpm şi un cuplu maxim de 254 Nm, realizabil la 1 750 rpm, această versiune mai bogată a celebrului BlueHDI Citroen oferă satisfacţie la plecarea de pe loc, dar şi la drumurile lungi, când maşina trebuie să tragă bagaje şi mai mulţi ocupanţi după ea. Motorul nu poate oferi performanțe, mai ales că a fost gândit să consume cu pipeta. Oficial, aşa şi face, nivelul consumului urban fiind de 4,3 litri la 100 km şi cel extraurban de 3,2 litri la 100 km. Noi am scos în oraş cam 6 litri la 100 km  şi în afara lui 5 litri la 100 km, la un regim de condus normal.  Deşi este bine etajată pe primele trepte, cutia se opreşte la 5 trepte, iar acest lucru aduce neplăceri mai ales când rulezi pe autostradă. Timoneria cutiei şi cursa cam lungă sunt, până la urmă, aspecte normale în segmentul subcompact.

Dinamica & Comportament

Cu un timp al acceleraţiei de la 0 la 100 km/h de 10,6 secunde, Citroen C3 nu stă deloc rău în segmentul său. Însă, spre deosebire de versiunea cu 75 de cai a acestui motor 1.6 BlueHDI, cea testată de noi s-a dovedit a fi cu adevărat satisfăcătoare. Şi în cazul vitezei maxime de 188 km/h, motorul 1.6 cu 99 cai putere se descurcă exemplar.

Dar Citroen C3 este o maşină care trebuie să dea dovadă de un comportament urban deosebit. Chiar dacă nu mai este atât de manevrabil prin aglomeraţiile urbane ca predecesorul său, noul C3 rămâne fidel filosofiei Citroen privind confortul. Suspensia este calibrată să absoarbă toate neplăcerile de la nivelul asfaltului, chiar dacă pe alocuri, adică cam des având în vedere gropile de pe la noi, se dovedeşte a fi şi zgomotoasă. Pe drumurile virajate, suspensia moale îşi arată limitele iar maşina are un ruliu destul de supărător. Direcţia este foarte plăcută pentru condusul în oraş, însă precizia scăzută şi faptul că este moale nu ajută şoferul la drum lung.

Design

Citroen a mers până la capăt când vine vorba despre noul design al lui C3. A preluat, de fapt, modelul C4 Cactus, doar că de data aceasta le-a ieşit mai bine. Dimensiunile maşinii au ajutat mai mult odată cu nouă grilă impozantă sau noile blocuri optice prevăzute cu lumini de zi. Blocurile optice subţiri respectă trendul industriei, însă deja celebrele Airbumbs de pe uşi sunt o marcă înregistrată.

Caroseria în două nuanţe, ramele de plastic ale aripilor şi bara spate pronunţată nu fac decât să completeze acest peisaj în care fiecare element pare să producă un haos estetic. Cu toate acestea, există o coerentă, mai ales când maşina este privită din profil. Din faţă, designul exprima agresivitate iar posteriorul pare să aibă menirea de a echilibra stilistic întreaga maşina.  Noul C3 este, cu siguranţă, dacă nu cel mai frumos,  model din segment, măcar cel mai curajos.

Interior

Dacă la exterior se merge la risc, la interior lucrurile stau altfel. Nu e niciun fel de risc în cabină, pentru că din punct de vedere vizual este mai mult decât reuşită. Şi totul se întâmplă când noul C3 renunţa complet la butoanele de pe consolă, lăsând totul pe mâna unui display susţinut de o rama din care pot fi accesate comenzile.

Sub această aşezare îşi face loc un minunat spaţiu de depozitare pentru telefon, încărcător, chei şi alte acareturi care se regăsesc în buzunarul şoferului contemporan. Simplitatea aceasta este completată de jocul de culori în două nuanţe ales de Citroen pentru noul C3, de mânerul retro al portierei sau tapiţeria chic a scaunelor. Din păcate, modelul nu beneficiază de materiale de bună calitate, scaunele nu oferă o susţinere laterală eficienta deşi sunt frumos desenate, cu accente retro.  Spaţiile de depozitare de pe portiere au o utilitate bună, însă lipsa unei cotiere centrale se resimte la nivel confortului. Locurile din spate se înscriu în limitele segmentului subcompact, nefiind deloc primitoare cu persoanele longiline. Portbagajul oferă o capacitate de 300 litri.

Concluzie

Noul Citroen C3 încearcă să repare ceea ce s-a pierdut odată cu generaţiile precedente. De la acel Saxo şi până acum. Tot odată, noul C3 doreşte să fie lovitura de graţie pe care Citroen caută să o dea pe segmentul subcompact. Însă, un design riscant, deşi reuşit, pare totuşi prea puţin pentru ca reuşita să fie ca sigură. Preţul noului Citroen C3 începe de la 10 600 euro cu TVA, iar în versiunea testată de noi, cu motorul diesel mai performant şi varianta de echipare Shine, preţul de catalog ajunge la 15 300 euro cu TVA. Graţie unui discount oferit de importatorul Trust Motors, maşină poate fi achiziţionata cu 14 000 euro.

Share

Leave a Reply

18 − sixteen =