Motorsport

Începe Marele Circ

De 17 martie 2016No Comments

15F1-Russia-HZ1632

Nu mai este mult până în momentul în care luminile roşii se vor stinge, iar cea mai importantă competiţie automobilistică la nivel mondial va debuta oficial într-un nou sezon. Iubitorii sportului cu motor aşteptă cu sufletul la gură evoluţia echipei favorite şi speră ca noile schimbări de regulament să nu strice planurile acestora, deşi, în sinea lor, suporterii tuturor echipelor îşi doresc ca spectacolul să fie total.

Ca în orice domeniu, cheia succesului este evoluţia, iar FIA ne-a dovedit că ne poate întrece aşteptările, chiar dacă de câteva ori schimbările, care teoretic ar fi trebuit să reaprindă „flacăra” acestui sport, s-au dovedit ineficiente, sau ne agreate de public. Vom da un singur exemplu şi anume trecerea la motoarele turbo, un pas înainte important pentru tehnologie, dar care s-a dovedit a fi cel mai mare duşman al spectacolului, eliminând, din punctul de vedere al fanilor, plăcerea de a auzi un motor aspirat turat la 18.000 rpm.

Pronosticuri pentru sezonul 2016

Prima etapă din Marele Circ se va desfăşura în Australia, pe data de 20 marie, şi poate fi urmărită în direct la Digi Sport începând cu ora 7 AM. Campioni în 2014 şi 2015, cei de la Mercedes sunt consideraţi favoriţii noului sezon în urma evoluţiilor din zilele de teste şi nu am fi surprinşi să-i vedem pe podium încă de la început, dar am aprecia o luptă directă cu Ferrari, care a evoluat foarte mult în comparaţie cu sfârşitul sezonului anterior. Italienii sunt încrezători în monopostul pregătit pentru acest an, însă sunt rezervaţi în a face pronosticuri.

Zona de mijloc a plutonului va fi animată de aceleaşi echipe ca şi până acum , Force India, Toro Rosso, McLarne şi Renault, cei din urmă anunţând câteva schimbări majore aduse motorului turbo, schimbări care ar putea da roade încă din prima cursă. Noutatea acestui sezon este prezenţa la star a echipei americane Haas, de la care ne aşteptam să vedem anul acesta o evoluţie „de test”, însă potenţialul americanilor nu ar trebui subestimat pe viitor.

21 de etape în 2016

  1. 20 martie – Marele Premiu al Australiei, Melbourne
  2. 3 aprilie – Marele Premiu din Bahrain, Sakhir
  3. 17 aprilie – Marele Premiu al Chinei, Shanghai
  4. 1 mai – Marele Premiu al Rusiei, Soci
  5. 15 mai – Marele Premiu al Spaniei, Barcelona
  6. 29 mai – Marele Premiu al Principatului Monaco, Monte Carlo
  7. 12 iunie – Marele Premiu al Canadei, Montreal
  8. 19 iunie – Marele Premiu al Europei, Baku, Azerbaidjan
  9. 3 iulie – Marele Premiu al Austriei, Spielberg
  10. 10 iulie – Marele Premiu al Marii Britanii, Silverstone
  11. 24 iulie – Marele Premiu al Ungariei, Budapesta
  12. 31 iulie – Marele Premiu al Germaniei, Hockenheim
  13. 28 august – Marele Premiu al Belgiei, Spa-Francorchamps
  14. 4 septembrie – Marele Premiu al Italiei, Monza
  15. 18 septembrie – Marele Premiu din Singapore, Marina Bay
  16. 2 octombrie – Marele Premiu al Malaieziei, Kuala Lumpur
  17. 9 octombrie – Marele Premiu al Japoniei, Suzuka
  18. 23 octombrie – Marele Premiu al Statelor Unite, Austin, Texas*
  19. 30 octombrie – Marele Premiu al Mexicului, Mexico City
  20. 13 noiembrie – Marele Premiu al Braziliei, Sao Paulo
  21. 27 noiembrie – Marele Premiu din Abu Dhabi, Yas Marina

sne29257

Echipele din Marele Circ

Mercedes AMG Petronas
Lewis Hamilton (44) – Marea Britanie, Nico Rosberg (6) – Germania
Șasiu: TBC, Motor: Mercedes-Benz, Șef echipă: Toto Wolff, Inginer șef: Paddy Lowe

Scuderia Ferrari
Sebastian Vettel (5) – Germania, Kimi Raikkonen (7) – Finlanda
Șasiu: TBC, Motor: Ferrari, Șef echipă: Maurizio Arrivabene, Inginer șef: James Allison

Williams Martini RacingFel
ipe Massa (19) – Brazilia, Valtteri Bottas (77) – Finlanda
Șasiu: FW38, Motor: Mercedes-Benz, Șef echipă: Frank Williams, Inginer șef: Pat Symonds

Red Bull Racing
Daniel Riccardo (3) – Australia, Daniil Kvyat (26) – Rusia
Șasiu: RB12, Motor: TAG Heuer, Șef echipă: Christian Horner, Inginer șef: Adrian Newey

Sahara Force India F1 Team
Sergio Perez (11) – Mexic, Nico Hulkenberg (27) – Germania
Șasiu: TBC, Motor: Mercedes-Benz, Șef echipă: Vijay Mallya, Inginer șef: Andrew Green

Scuderia Toro Rosso
Max Verstappen (33) – Olanda, Carlos Sainz Jr. (55) – Spania
Șasiu: STR11, Motor: Ferrari, Șef echipă: Franz Tost, Inginer șef: James Key

Sauber F1 Team
Marcus Ericsson (9) – Suedia, Felipe Nasr (12) – Brazilia
Șasiu: C35, Motor: Ferrari, Sef echipă: Monisha Kaltenborn, Inginer șef: Mark Smith

McLaren Honda
Fernando Alonso (14) – Spania, Jenson Button (22) – Marea Britanie
Șasiu: MP4-31, Motor: Honda, Șef echipă: Eric Boullier, Inginer șef: Tim Goss

Haas F1 Team
Romain Grosjean (8) – Franța, Esteban Gutierrez (21) – Mexic
Șasiu: TBC, Motor: Ferrari, Șef echipă: Guenther Steiner, Inginer șef: TBC

Manor Racing
Pascal Wehrlein (94) – Germania, Rio Haryanato – Japonia
Șasiu: MRT05, Motor: Mercedes-Benz, Șef echipă: Dave Ryan, Inginer șef: John McQuilliam

Renault Sport
Kevin Magnussen (20) – Danemarca, Jolyon Palmer (30) – Marea Britanie
Șasiu: RS16, Motor: Renault, Șef echipă: Frederic Vasseur, Inginer șef: Bob Bell

Share

Leave a Reply

three × 5 =