Stiri

OFICIAL: BMW lanseaza modelul electric i3

De 31 iulie 2013No Comments

A sosit momentul ca BMW sa ne arate rezultatul concret al cercetarii sale in domeniul automobilului electric. Evenimentul de lansare a modelului i3 a avut loc simultan in trei tari si a pus accentul pe tehnologia din spatele acestuia.

BMW a investit peste doua miliarde de euro pentru ca primul sau automobil electric sa fie cu adevarat revolutionar. I3 reprezinta o “schimbare fundamentala in istoria BMW si un salt revolutionar din toate punctele de vedere a automobilului asa cum il stim”. E prea devreme sa spunem ca BMW “a dat lovitura” cu primul sau model electric, insa constructorul german a ales o abordare diferita care aduce cateva premiere pentru industia auto. Plasticul armat cu fibra de carbon (CFRP) este folosit pentru prima oara pe un automobil de serie la realizarea celulei de siguranta a pasagerilor.

BMW a ales calea cea mai dificila si a construit de la zero o noua platforma pentru seria “i” care elimina insa compromisurile tipice automobilelor “convertite la electricitate”.

Bateria Litiu-Ion de 22 kWh si motorul electric de 170 CP sunt pozitionate in podeaua masinii pentru un centru de greutate cat mai jos. Nu toate modelele i3 vor fi exclusiv electrice, BMW oferind si o varianta cu range extender care aduce la bord un motor de 650 cmc cu doi cilindri, furnizat de divizia motociclete, care produce 34 CP ce sunt folositi exclusiv pentru incarcarea bateriei masinii. Acesta asigura o autonomie de cel mult 160 km, ce poate fi extinsa pana la 300 km cu ajutorul range extender-ului, rezervorul de combustibil al acestuia fiind de doar noua litri.

BMW i3 este disponibil in Germania cu un pret de plecare de 34.950, insa aducerea lui pe piata din Romania nu face parte din plan, deocamdata.

Share

Leave a Reply

four − two =