Stiri

Opel Astra a castigat competitia “Masina Anului 2016 in Romania”

De 21 decembrie 2015No Comments

1450700054886

Noul Opel Astra a fost desemnat vineri câștigător al trofeului Mașina Anului 2016 în România, cu 190 de puncte acordate în urma testărilor de șosea și de pe autodrom. Membrii juriului Asociației Presei Auto din România, APAR, au fost prezenți la Cocani, lângă București, unde au testat în condiții profesioniste cele 7 modele finaliste.

Noul Astra s-a impus categoric în preferințele a 10 din cei 14 membri ai juriului, care i-au acordat maximum de punctaj. Acestă situație a determinat plasarea noului Astra pe locul întâi, la 45 de puncte diferență de următorul model clasat și la 83 de locul trei.

“Titlul reprezintă o realizare importantă pentru Opel, demonstrând că două modele lansate consecutiv merită titlul de Mașina Anului în România”, spune Cristian Milea, Opel Romania Country Director. “După Corsa, noul Astra demonstrează nivelul de performanță la care producătorul se plasează în prezent și reușește din nou victoria Opel în această competiție. Atât deținerea titlului în prezent, cât și nivelul concurenței fac acestă reușită cu atât mai concludentă.”, a explicat acesta.

„Asociația Presei Auto din România va împlini anul viitor 20 de ani de existență. Îmi face plăcere să vă amintesc că avem și patru membri de onoare, somități ale presei auto europene și mondiale, care au apreciat că Mașina Anului în România este cel mai bun exemplu de concurs de acest tip din Europa Centrală și de Est. Este vorba de Hakan Matson, în prezent Președinte al European Car Of The Year – COTY, Ray Hutton, de asemenea fost președinte al aceleiași competiții, Haig Simonian, unul dintre senior editorii de la Financial Times, precum și legendarul Paul Frère, Primul Preşedinte din istoria COTY, considerat cel mai mare ziarist auto al tuturor timpurilor. Acești oameni sunt membri de onoare ai Asociației Presei Auto din România. Nu există o altă asociație auto națională în țările Europei Centrale și de Est care să poată vorbi de membri cu un asemnea prestigiu mondial. De aceea, noi credem că APAR-ul merită un respect aparte în lumea auto din România”, a precizat Dan Vardie, Preşedinte Fondator al Asociaţiei Presei Auto din România.

Pe lângă testarea mașinilor în condiții reale de drum, dotările tehnice și posibilitățile logistice ale Academiei Titi Aur au permis evaluarea modelelor finaliste pe cel mai complet și mai complex autodrom din România, într-o succesiune de exerciții care au inclus testul elanului, frânare pe denivelări, slalom, frânare de urgență la 100 km/h sau frânare pe suprafețe cu niveluri diferite de aderență. Noul Astra și-a demonstrat calitățile aduse de noua arhitectură și greutatea redusă: Astra vine echipat exclusiv cu propulsoare noi și este cu până la 200 kg mai ușor decât generația anterioară.

Reprezentând cea de-a 11-a generație de modele compacte Opel, Astra K aduce noutăți neașteptate pentru segmentul său în ceea ce privește elementele de siguranță și confort, demonstrând totodată avansul tehnologic al Opel. Surprizele în materie de dotări includ sistemul de iluminare inteligent cu matrice LED sau funcții precum încălzire și masaj pentru scaunul șoferului.

Noul Opel Astra îi urmează la titlu lui Opel Corsa, model care care a câștigat trofeul de Mașina Anului 2015 în România. Mai mult, noul Astra s-a numărat printre modelele finaliste la titlul european AUTOBEST, aflându-se în prezent pe lista celor șapte finaliste pentru Car of the Year 2016.

Sistemul său de iluminare și-a adjudecat deja premiul SAFETYBEST pentru tehnologia de siguranţă IntelliLux LED®, iar victoriile locale și europene ale noului Astra mai includ și titlurile de Volanul de Aur la categoria sa. Acesta a fost primit de cel mai nou model Opel atât în România, cât și la decernarea trofeului în Germania.

Share

Leave a Reply

20 + four =