Pentru cunoscători – Test Hyundai Santa Fe 2.2 CRDI

Share
| Scris de: Bogdan Pispiris | 02-10-2017

Fiecare lansare a unui model aduce un val de noutăţi, atât în ceea ce priveşte designul, cât şi tehnologia, care ne entuziasmează la început, dar care devin dotări obişnuite pe la jumătatea ciclului de viaţă al oricărei maşini, iar anunţarea unei noi generaţii va arunca într-un con de umbră vechiul model.

Ne-am dorit să vedem cum se comportă şi cât de atractiv este un model care se îndreaptă spre sfârşitul carierei, aşadar am plecat la drum cu „bătrânul”, dar apreciatul, Hyundai Santa Fe, care se pregăteşte să predea ştafeta unei noi generaţii.

Până atunci însă, clienţii fideli mărci, dar şi cei care caută un SUV confortabil de familie, au posibilitatea să achiziţioneze un model clasic ce se va integra perfect într-o familie cu unul sau mai mulţi copii. Asta nu înseamnă că Santa Fe este lipsit de personalitate sau de defecte, aşadar ne-am propus să facem o „evaluare” a celui mai popular SUV coreean.

Design şi Confort

După o perioadă în care a încercat mai multe opţiuni, Hyundai şi-a găsit identitatea vizuală, iar aprecierile din partea publicului indică faptul că alegerea a fost inspirată. Stilul uşor încărcat se potriveşte foarte bine cu dimensiunile generoase ale lui Santa Fe, iar forma farurilor şi a grilei radiatorului conturează un caracter mai puţin agresiv în comparaţie cu celelalte modele din gamă. Identitatea Hyundai este uşor de recunoscut din orice direcţie, iar retuşările discrete ascund destul de bine vârsta acestui model.

Chiar dacă designul este un capitol important în alegerea unui model, clienţii Hyundai ştiu că, în acest caz, „ingredientul secret” care face diferenţa este gradul de confort. Aceasta a fost una dintre cărţile pe care a mizat constructorul coreean atunci când a decis să-şi extindă operaţiunile şi în Europa şi, în mare parte, s-a dovedit un succes. Tehnologiile moderne ne ajută să conducem în siguranţă şi să fim conectaţi permanent la internet, dar relaxarea pe care o oferă un habitaclu vine din calitatea materialelor folosite şi setarea suspensiilor. Santa Fe pare să nu fie preocupat de nimic altceva, iar acest lucru ne face să nu fim atât de aspri cu designul aglomerat al planşei de bord, sau cu calitatea, nu atât de bună pe cât ne-am fi dorit, a unor materiale.

Indiferent dacă vei sta pe unul dintre cele două locuri din faţă sau pe banchetă, spaţiul oferit de Santa Fe pentru cap şi picioare este foarte generos. Indiferent ce poziţie am alege pentru scaunul şoferului, incluzându-le aici şi pe cele foarte relaxate, vizibilitatea rămâne foarte bună graţie unui post de conducere aflat la o înălţime destul de mare. Situaţia se schimbă când privim înapoi însă, pentru că montanţii C şi D sunt suficient de groşi pentru a împiedica vederea în spate. Din fericire, Hyundai a luat în calcul acest lucru şi a montat un sistem eficient de asistare la parcare, dotat cu camera video pentru mersul cu spatele, dar şi cu o vedere panoramică (3600), cu ajutorul căreia puteţi supraveghea simultan toate zonele din jurul maşinii.

Motor şi Cutie de Viteze

Hyundai nu s-a aventurat în alegerea propulsorului pentru Santa Fe, aşadar amatorii de performanţe spectaculoase vor fi dezamăgiţi, pentru că la bord se află un turbo-diesel de 2,2 litri ce poate produce 200 CP. Nu se pune problema că nu este suficientă putere, pentru că maşina se descurcă foarte bine în orice situaţie, doar că va păstra nivelul de confort în detrimentul performanţelor. Mai exact, cutia automată cu 6 trepte va prefera să nu retrogradeze de fiecare dată când apăsăm mai tare pedala de acceleraţie, iar atunci când o face, schimbarea treptei va fi cât se poate de discretă, dar nu foarte rapidă.

Cu o acceleraţie de 10.1 s până la 100 km/h, Santa Fe nu este printre cele mai rapide SUV-uri, dar dacă ai ales un Santa Fe înseamnă că te interesează în primul rând confortul, aşadar despre performanţe putem spune că sunt bune, fără să fim nevoiţi să intrăm în prea multe detalii.

Maşină ne-a lăsat senzaţia că vrea să ne deranjeze cât mai puţin în timpul mersului, aşadar nu vă aşteptaţi ca motorul sau cutia să reacţioneze imediat la comenzi, pentru că răspunsul va veni mai repede sau mai târziu, în funcţie de situaţie.

Dinamică şi Comportament

Pentru a da persoanelor aflate la bord posibilitatea de a avea o călătorie cât mai plăcută, setarea suspensiilor este mai moale în comparaţie cu standardul impus de constructorii germani. Am apreciat acest lucru atunci când calitatea drumului nu era cea mai bună, pentru că mare parte dintre vibraţii nu ajung în habitaclu. Santa Fe se înclină ceva mai mult pe viraje, dar niciodată nu am avut senzaţia că exagerează, chiar dacă direcţia nu ne lasă să primim prea multe informaţii despre aderenţa roţilor din faţă.

Cum spuneam, Santa Fe se comportă ca un SUV clasic, ce şi-a propus să-şi „răsfeţe” pasagerii în timpul călătoriei, reacţionând elegant, indiferent cât de tare „bruscăm” comenzile. Nu există drum pe care Santa Fe să nu-l poată „îmblânzi”, fie că se foloseşte de confotul suspensie sau de tracţiunea integrală, va depăşi cu bine orice situaţie, câtă vreme tinem cont că nu este un off-roader adevărat.

Concluzie:

Hyundai Santa Fe este un SUV pe care îl vei aprecia şi când pleci în vacanţa cu toată familia şi când vrei să te bucuri de câteva momente de linişte. Ba chiar şi atunci când stai în trafic în drum spre servici sau supermarket, deşi dimensiunile nu tocmai mici vor face ca „strecuratul” în trafic să fie aproape imposibil.

Santa Fe se bazează în special pe nivelul de confort şi fiabilitatea specifice deja pentru acest model, calităţi pe care clienţii le-au apreciat încă de la prima generaţie. Cu un preţ de plecare de 41.160 euro, Santa Fe este o variantă demnă de luat în calcul, singurul dezavantaj fiind lipsa unei motorizări mai bogate, care va îndepărta clienţii dornici de ceva mai „deosebit”.

Share