Porsche anunta numele primului sau model electric: Taycan

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 11-06-2018

Porsche a oferit publicitatii numele primului sau model electric – Taycan -, vehicul care va deschide o noua era in istoria marcii germane. Semnificatia cuvantului Taycan poate fi tradusa prin conceptul de „manz”, cal tanar.

Vom face un pas inainte anul viitor, cand vom lansa pe piata Taycan”, a declarat Oliver Blume, CEO-ul Porsche, in cadrul unui eveniment organizat la Porsche Museum cu ocazia implinirii a 70 de ani de la lansarea primului Porsche: modelul 356.

Primul model electric de serie al marcii din Stuttgart va fi construit pe baza cunoscutului concept Mission E, va avea in momentul lansarii o caroserie sedan, urmand sa fie disponibila si ca wagon sau coupe.

Se stie deja ca primul Porsche electric va avea 600 cai putere, un timp de acceleratie de la 0 la 100 km/h de 3,5 secunde si o autonomie de circa 500 km. Porsche va ataca concurenta de pe segment, in special marca Tesla, prin ADN-ul sau sportive implementat pe un tren de rulare suta la suta electric.

Share