Teste

Serenitate – Citroen C5 facelift

De 8 iulie 2012No Comments

Voom.ro a testat noul Citroen C5 facelift, o varianta revizuita a unui model emblematic care reuseste sa marcheze o evolutie pentru a raspunde cerintelor actuale ale pietei, pastrand in acelasi timp stilul si eleganta, elemente cheie care i-au asigurat succesul comercial.

Ca sa intelegem mai bine despre ce vorbim, va spunem ca din 2008, anul de lansare, Citroen C5 in versiunile sedan si break , s-a comercializat in peste 400.000 de exemplare. Cifre deloc mici, dar care nu par nici sa „rupa graficele”, insa trebuie sa aveti in vedere ca discutam despre clienti bine informati, aflati mereu in cautarea alegerii perfecte si a automobilului care sa le ofere calitatea si dotarile tipice unor automobile din segmente mult mai scumpe.

Pentru a consolida acest succes comercial, Citroen C5 a primit de curand un facelift, interventia constructorului conturand o serie de evolutii de ordin stilistic si tehnologic pentru un plus de personalitate. Concret, Citroen C5 facelift integreaza noua imagine a marcii, prin modificarea partii frontale care devine mai rotunjita, pentru si mai multa expresivitate.

Nu scapa neobservate farurile xenon adaptive care au fost retusate cu ajutorul tehnologiei LED pentru o mai buna „semnatura luminoasa a modelului”, in timp ce stopurile au primit mici detalii, cum ar fi o mica zona transparenta in partea centrala. C5 beneficiaza acum de un nou model de jante din aliaj de 17 inchi, denumite „Egée” si propuse in standard in functie de nivelul de echipare, precum si de o noua culoare de caroserie, brun „Guaranja”.

La interior, in cazul nivelului de echipare Exclusive ( varianta testata de noi), Citroen C5 propune o noua tapiterie mixta piele/textil si noi insertii de elemente de design, iar la capitolul tehnologie bifam un nou si impresionant sistem de navigatie, dar si conexiunile USB si Bluetooth.

Evident, constructoul francez propune in continuare tehnologiile inovatoare „Citroen eTouch”, solutia care foloseste coordonatele GPS, si tehnologia GSM, pentru a va ajuta in situatiile neplacute in care ati suferit un accident sau va confruntati cu o problema tehnica, dar si suspensia Hydractive III+, solutie tehnica responsabila de capitolele confort si siguranta.

In materie de design nu ai voie sa nu observi liniile moderne si nenumaratele detalii sofisticate de la nivelul elementelor de caroserie. Designerii constructorului francez au mizat pe o caroserie conturata cu linii fluide, spoilere robuste, blocuri optice parca interminabile si pasaje de aripi pronuntate. Iar pentru un plus de stil, au adaugat elemente cromate, cu bun gust, la nivelul bandourilor, al manerelor si al ramelor inferioare ale geamurilor. In opinia noastra, in cazul acestui model, cea mai interesanta solutie de design o reprezinta linia abordata in zona de delimitare dintre luneta si portbagaj, dar fanii esteticii pot sta linistiti pentru ca intreaga masina „spune o poveste interesanta” indiferent din ce unghi este analizata.

In sedanul francezilor analizam acelasi interior gandit cu foarte mult bun gust, ale carui materiale si finisaje nu lasa loc de reprosuri. Desigur, de dragul carcotasilor o sa reamintim de multitudinea de butoane de pe consola centrala. Acestea, chiar si multe la numar, s-au dovedit extrem de utile in accesarea rapida a unor comenzi, vrand parca sa ne aduca aminte ca era analogica nu a apus inca.

Si in cazul acestei variante revizuite intalnim volanul cu centru fix, solutie pantentata de constructorul francez care necesita ceva timp de acomodare. Consola centrala este dominata de afisajul LCD de calitate, vizibil chiar si in bataia directa a luminii, si este completata de un panou de comanda ce a primit cateva insertii cromate. Aceasta zona permite reglarea climatizarii, a sistemului audio, a navigatiei, precum si setarea functiei Bluetooth.

Daca tot am vorbit despre sistemul de navigatie, trebuie sa notam ca am avut ocazia sa testam unul dintre cele mai bune sisteme de acest gen ce fac parte din dotarea unui constructor auto. Dupa cum bine stim, cand vine vorba despre tara noastra, majoritatea sistemelor de navigatie din sectorul auto nu dispun de harti foarte detaliate, ba chiar s-au dovedit inutile in majoritatea cazurilor. Ei bine, sistemul NaviDrive 3D a impresionat prin hartile detaliate si prin bazele de date de care dispunea. Spre exemplu, am putut fi ghidati catre un ATM uitat de lume, dintr-un sat din varful muntilor.

Scaunele aproape ca pot fi comparate cu niste fotolii si se califica pentru cele mai alese epitete cand vine vorba despre suportul lombar si confort. Dispun de reglaje electrice, functia de incalzire si cea de masaj – solutie tehnica care ne-a ferit de dureri de spate intr-o calatorie ce a depasit 1100 km.

Am testat C5-ul facelift dotat cu unitatea diesel de 2 litri HDi, ce dezvolta 160 de cai putere si un cuplu motor de 340 de Nm. Ca si in cazul variantei Tourer ne-am bucurat de un motor diesel impresionant, care a facut echipa cu o transmisie manuala cu sase rapoarte si a asigurat un consum mixt de 6,1 litri ( in cazul in care am tranzitat doua dintre cele mai aglomerate rute din tara: Bucuresti – Sibiu  si Bucuresti- Constanta).

La capitolul confort si-a dovedit eficienta suspensia adaptiva “Hydractive”, tehnologie ce apartine constructorului francez. Acest sistem face minuni pentru orice sofer (dar in special pentru cel din Romania) si asta pentru ca este ingenios si deosebit de confortabil pe majoritatea tipurilor de suprafete. Gratie acestui sistem de suspensie si a bunei antifonari, la interior cuvantul de ordine devine „serenitate”.

Sedanul de 5 stele la testele EuroNCAP in varianta de echipare Exclusive „defileaza” cu ABS, EBD, ESP, ASR, centuri pretensionate si o multitudine de airbaguri (frontale, laterale fata, perdea fata/spate si genunchi sofer) iar la capitolul confort ne-a rasfatat cu un sistem audio de inalta fidelitate, climatizarea bi-zonala, scaune cu masaj lombar, conexiuni Bluetooth si USB, suspensie Hydractive reglabila, trapa, faruri xenon, senzori de parcare si un sistem de avertizare in cazul depasirii benzii de mers. Iar „povestea” poate continua pret de inca doua articole.

 

Ajungand la momentul adevarului, va spunem ca varianta de top testata de noi costa 35.989 de euro cu toate taxele. Un pret deloc de neglijat insa trebuie sa tinem cont de faptul ca Citroen C5 ofera un nivel de echipare ce depaseste cu mult asteptarile clientilor, iar constructorul francez a reusit intotdeauna sa se delimiteze de concurenta prin stil si prestanta, criterii foarte importante pentru acei clienti care fac achizitii din nevoia de diferentiere.

Share

Leave a Reply

three × 3 =