Tiriac Collection prezinta 6 exponate istorice la Salonul Auto Bucuresti

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 10-10-2018

In perioada 11 – 21 octombrie, Tiriac Collection este prezenta la standul Tiriac Auto din cadrul Salonului Auto Bucuresti si Accesorii 2018, oferindu-le vizitatorilor oportunitatea de a admira sase exemplare de exceptie apartinand colectiei: 1920 Ford T Tourer, 1970 Ford Mustang Mach 1, 1937 Mercedes-Benz 540K Cabriolet A, 1956 Mercedes-Benz 190 SL, 1935 SS One Tourer si 1952 Jaguar XK120.

Astfel, vizitatorii se vor bucura de o perspectiva istorica asupra marcilor prezentate de Tiriac Auto in cadrul salonului, avand posibilitatea sa exploreze modelele actuale ale marcilor Ford, Mercedes-Benz si Jaguar alaturi de exemplarele de colectie aduse de galeria Tiriac Collection. In plus, dincolo de experienta la nivel vizual, vizitatorii pot accesa informatii despre cele sase exponate istorice si despre galeria Tiriac Collection de la ghidul Tiriac Collection prezent la Romexpo pe parcursul SAB 2018.

Desemnata prin vot international cea mai influenta masina din lume in secolul al XX-lea, Ford Model T s-a bucurat de un succes rasunator de la primul exemplar care a parasit banda de productie in anul 1908 si pana la ultimul, cu numarul 15 milioane, fabricat in 1927. Modelul T este considerat a fi primul automobil accesibil ca pret, fiind prima masina fabricata in masa pe o linie automata de asamblare. Un aspect inedit, ce a adaugat notorietate modelului din 1920, Ford T Tourer este aparitia unui exemplar al acestui automobil in filmul Hog Wild (1930), cu Stan Laurel şi Oliver Hardy in rolurile principale. Exemplarul din galeria Tiriac Collection expus in cadrul editiei de anul acesta a Salonului Auto Bucuresti si Accesorii a fost fabricat in 1920 si dispune de faruri si demaror electrice.

Modelul Mach 1 apartine primei generatii de Ford Mustang, fabricata in perioada 1964 – 1973. De-a lungul existentei sale, modelul a fost pastrat in productie fara a suferi modificari semnificative fata de varianta originala, cu exceptia celor legate de aspect. Exponatul Ford Mustang Mach 1 din 1970,  prezentat de Tiriac Collection in cadrul SAB 2018 a fost cumparat de catre domnul Ion Tiriac la prima finala a Cupei Davis din Cleveland in 1970. Ulterior, masina a fost vanduta pentru ca, in 2003, sa reintre in colectia privata a domnului Ion Tiriac drept cadou aniversar din partea fiului sau.

Exemplarul Mercedes-Benz 540K Cabriolet A din 1937, apartinand Tiriac Collection, expus in cadrul Salonului Auto Bucuresti si Accesorii 2018 este unul dintre cele 83 de unitati Cabriolet „A” produse de-a lungul timpului. Datorita proportiilor superbe si liniilor elegante, acest model a intrat rapid in preferintele publicului privind tipurile de caroserii Mercedes – Benz. Printul Bernhard al Olandei si Jack Warner, fondatorul Warner Brothers Studios se numara printre cei care au detinut exemplare similare. Modelul a castigat Locul 1 la categoria „Antebelice Cabriolet” si titlul „Best of Show” in cadrul editiei 2018 a Concursului de Eleganta de la Sinaia.

Expus pentru prima oara sub forma de prototip in cadrul editiei din 1954 a Salonului Auto de la New York, modelul Mercedes-Benz 190 SL din 1956 a fost prezentat publicului larg in forma sa finala un an mai tarziu, la Salonul Auto de Primavara de la Geneva. Este un model sport rafinat, preferat de celebritati precum Frank Sinatra, Alfred Hitchcock, Kirk Douglas si Patrick Dempsey. Exemplarul Mercedes-Benz 190 SL din galeria Tiriac Collection, ce va putea fi admirat de catre vizitatorii care vor trece pragul SAB 2018 , a fost restaurat complet in anul 2012.

Modelul SS1 Tourer, considerat predecesorul Jaguar, a fost anuntat de presa britanica in vara anului 1931. In toamna aceluiasi an, modelul SS1 facea senzatie in cadrul Salonului Auto de la Londra, fiind modelul care a dat nastere sloganului “valoare in schimbul banilor”, la un pret de numai 310 GBP, comparativ cu 1000 GBP, pretul de atunci al unei masini similare de la alt producator. Modelul SS One Tourer a fost lansat în 1933, suferind ulterior transformari ce i-au conferit performante notabile in curse si raliuri: castigator la Cupa Alpina in 1936 si Raliul RAC in 1937. Performantele sportive ale modelului SS1 au fost documentate in cadrul unui raport de testare publicat de revista Autocar in iulie 1937.

Jaguar XK120 din anul 1952 este un model britanic care a cucerit cu adevarat America. Conceput pentru oamenii discreti, dar energici, pasionati de masinile sport cu un design atragator, acest roadster cu aspect spectaculos a castigat afinitatea celebritatilor timpului sau, precum Clark Gable.

Modelul XK120 a fost lansat în 1948 la Salonul Auto Earls Court, fiind prezentat publicului drept cea mai rapida masina de serie din acea perioada. Forma sa, considerata una dintre cele mai frumoase conferite vreodata unei masini, a fost creata de insusi directorul Jaguar, William Lyons. Popularitatea rapida inregistrata de modelul XK120 a determinat compania Jaguar sa regandeasca metoda de fabricatie, stabilita initial la mai putin de 200 de exemplare in primul an, astfel incat sa faca fata numarului tot mai mare de comenzi. In 2014, XK120 s-a numarat printre modelele prezente in cadrul legendarei competitii Jaguar Heritage Racing, Jay Leno fiind celebritatea care a parcurs cele peste 1,000 de mile ale cursei pe ruta Brescia – Roma – Brescia la volanul unui exemplar apartinand acestui model. Exponatul Jaguar XK120 1952 prezentat de Tiriac Collection la Salonul Auto Bucuresti 2018 a fost complet restaurat de inginerii auto din cadrul galeriei.

Galeria Tiriac Collection ramane deschisa publicului larg pe tot parcursul Salonului Auto si Accesorii 2018, in perioada 11 – 21 octombrie 2018, cu program normal de functionare de vineri pana duminica, in intervalul orar 10.00 – 19.00.

Astfel, vizitatorii Salonului Auto Bucuresti si Accesorii 2018 pasionati de masinile istorice, isi pot extinde experienta dincolo de cele sase exponate ale marcilor Ford, Mercedes-Benz si Jaguar prezentate in cadrul evenimentului, planificandu-si o vizita completa a galeriei auto, situata in Otopeni.

Share