Transfăgărășan colț cu cel mai spectaculos roadster din lume – Test Mazda MX-5

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 14-09-2018

 

 

Transfăgărășanul are o calitate aparte, pare acolo de când lumea. E muntele acela până la urmă, care parcă s-a aşezat în aşa fel încât pe el să fie desenat cel mai spectaculos drum din lume.  Ajunsă celebră graţie lui Jeremy Clarkson, Top Gear şi BBC în lumea întreagă, căţărarea rămâne cumva impasibilă la toate acestea. E străbătută zilnic de din ce în ce mai mulţi turişti motorizaţi, devine un pelerinaj al automobilismului, însă rămâne la fel de neprietenoasă cu asfaltul ei săcerat, la fel de generoasă prin porţiunile largi care nu-ţi lasa loc de greşeală la volan, la fel ca orice altă căţărare care se respectă prin numeroasele ace de păr, la fel de spectaculoasă cu peisajul din golul alpin, la fel ca şi atunci când pe acolo nu trecea nicio maşină. Transfăgărășanul e mai aglomerat ca niciodată în zilele noastre, însă pare un drum uitat acolo cu geniştii militari care şi-au dat viaţa pentru construcţia lui.  Are un aer de mister şi solitudine cum greu mai găseşti în alt loc. Odată trecut prin el, ni-l vom aminti etern în acest fel. Pentru că dacă ai maşina potrivită, Transfagarsanul îşi deschide cu adevărat braţele şi te lasa să-i simţi esenţa. Timpul se va opri în loc. Spaţiul exterior nu mai exista. Eşti doar tu, maşina şi Transfăgărășanul.

Pe acoperişul dezgolit

Am urcat Transfăgărășan dinspre Cârțișoara, pe o ceață cumplită. L-am urcat cu cel mai spectaculos roadster din lume – Mazda Miata –, adică cu maşina potrivită, cu acoperişul soft top descoperit cât să ne atingă norii. E singurul mod în care o poţi face cu adevărat. Nici nu mai trebuie să bagi pedala la fund, să tragi de roadsterul ăsta care nu e nici cel mai bun, nici cel rapid, poate nici cel mai frumos roadster din lume, dar e cel mai spectaculos. Pentru că deşi e construit de mâna omului are ceva natural în el, la fel ca Transfăgărășanul.  Tocmai de aceea maşina asta merge mănuşa cu căţărarea asta.

În anii ’80 când Mazda s-a gândit să facă un roadster, nimeni nu se gândea la confort. Niponii au vrut să facă o maşină în care să simţi tot, în care să-ţi intre muştele în gură. Mazda a făcut-o gândindu-se la roadsterele britanice din alte vremuri şi la publicul larg care ar putea să-şi cumpere astfel un fel de vis. La trei decenii distanţă, Mazda MX-5, zisa şi Miata prin alte locuri, păstrează ADN-ul primordial, chiar dacă, fie vorba între noi, şi-a pierdut din acea lipsă totală de bun simţ. Adică Miata nu mai e atât de dură cu tine, nu mai e atât de sinceră, a învăţat să fie uşor confortabilă, să fie mai cuminte şi mai ascultătoare, să fie mai uşor de condus şi mai greu de simţit. E şi asta o treabă până la urmă. Şi ca să ne continuăm comparaţia, nici Transfăgărășanul nu mai e la fel de singur cu atâţia vizitatori pe pantele sale.

Transfăgărășan Experience

Jurnalişti auto din întreaga Europă au venit pentru câteva zile la Sibiu pentru a testa Mazda MX-5 model 2019, care aduce cu sine o serie de îmbunătăţiri, cea mai importantă noutate fiind motorul 2.0 litri cu 184 CP.

Dincolo de noutăţile pe care MX-5 le propune la pachet, în frunte cu motorizarea de 2.0 litri, experienţa condusului pe celebrul Transfăgărășan a ieşit în evidenţă. Mai ales prin echii colegilor din presa auto străină, care abordau pentru prima dată drumul construit la ordinile lui Nicolae Ceauşescu între 1970 şi 1974. În zilele noastre pare imposibil chiar şi pentru poporul chinez prieten al acelei epoci să realizeze o astfel de ispravă (nu e!).

Aşa am ajuns noi acum, împreună cu o duzină de străini, toţi încălecaţi pe exemplare de tot felul ale noului MX-5, să ne dăm înainte şi înapoi de pe un versant pe altul, dintr-un ac de păr în altul, carevasăzică pe Transfăgărășan. MX-5 a dominat peisajul acestei experienţe în care picanteriile locale au făcut, aşa cum era şi normal, deliciul oaspeţilor. Într-un fel, am reuşit să parcurgem din nou pentru prima oară căţărarea asta fantastică. O roată de caşcaval afumat, un mănunchi de cârnaţi, câinii de la stana care păşeau asfaltul indiferenţi de tumultul maşinilor şi oile care păşteau cu spatele la orice realitate înconjurătoare, ca într-un tablou ieftin, au colorat experienţa internaţională organizată de Mazda. Unii au fost dezamăgiţi, clişeistic am putea spune, că nu au văzut niciun urs pe marginea drumului aşa cum văd în buletinele de ştiri de pe la televiziunile dumnealor. Dar până la urmă toate acestea au rămas în urmă, pentru că ceea ce a primat cu adevărat a fost MX-5.

Am atacat Transfăgărășanul dis-de-dimineaţă, tocmai pentru a evita aglomeraţia din ce în ce mai insurpotabilă a muntelui făcut celebru, cum spuneam, fără voia lui. Şi asta doar pentru a lăsa modelul Mazda MX-5 să-şi arate potenţialul spectaculos pe care i-l bănuiam.

Dincolo de designul, recunoscut deja pentru a patra generaţie, puternic nuanţat de temele futuriste, modelul propune câteva îmbunătățiri atât din perspectiva motorizărilor, cât și a pachetului de sisteme de siguranță activă i-ACTIVSENSE (asistentul avansat de frânare inteligent pentru oraș, cu funcție de monitorizare și la deplasarea în marșarier, sistemul de avertizare a șoferului, sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație și cameră video pentru mersul cu spatele).

Viitorii posesori de Mazda MX-5 vor beneficia de volanul reglabil și în adâncime, în completarea mobilității pe verticală, iar sistemul de infotainment include de acum opțional conectivitatea Apple CarPlay sau Android Auto. Confortul a fost crescut și prin modificări aduse sistemului de rabatare a spătarelor și mecanismelor de deschidere a portierelor. La exterior, roadsterul poate fi echipat cu jante în nuanțe noi și cu un acoperiș textil de culoare maro.

Dinamica & Motor

La primele pante te loveşte potenţialul noului motor 2.0. Capabil să dezvolte 184 cai putere şi să urce în turaţie până la 7 500 rpm, propulsorul Mâzda nu mai oferă acelaşi feeling brutal ca motorul de 1.5 litri însă dovedeşte resurse superioare. SKYACTIV-G 2.0 are grijă şi de capacităţile economice ale maşinii, fiind disponibil cu sistemele i-stop şi sistemul de recuperare a energiei de frânare i-ELOOP. Însă, întotdeauna la roadsterul Mazda a fost mai puţin vorba despre motor în sine şi mai mult despre găsirea balanţei perfecte între masă şi putere. În plus, maşina oferă un echilibru 50:50 pe cele două punţi, lucru care o face cu adevărat spectaculoasă pe drumurile montane.  În acest echilibru perfect, cutia de viteze manuală în 6 trepte vine ca bomboana de pe colivă. Cursa scurtă şi precisă a schimbătorului nu lasă loc de interpretări, este pur şi simplu genială.

Tandemul cutie-motor nu mai oferă atâta satisfacţie, până la urma copilărească, ca în cazul versiunii de 1.5 litri, fiind setat în direcţia unui confort sporit destinat celui aflat la volan. În materie de consum, traversarea Transfăgărășanului dus-întors a umblat la rezervorul Mazdei destul de puţin, mai precis consumul mediu arăta 8,2 litri la 100 km. Media a scăzut însă brusc în momentul în care traseul montan a fost continuat cu drumul întins (50-50%) şi a ajuns la final la 6,2 litri la 100 km. Deşi oferă mai multă putere şi un cuplu uşor mai mare, de 205 Nm la 4 000 rpm, Mazda MX-5 SKYACTIV-G 2.0 a ajuns să fie mai puţin nervoasă,  să fie uşor mai confortabilă din punct de vedere dinamic, mai precisă şi mai sigură graţie i-ACTIVESENSE.

Concluzie

Grosso-modo, Mazda MX-5 îţi bagă în continuare insecta în gură, îţi vâjâie vântul pe la urechi, aşa cum şi-au propus parcă pentru eternitate creatorii ei. Şi e bine că face asta şi rămâne cel mai spectaculos roadster de pe piaţă, având în vedere diferenţele de preţ existente pe segment.  Am testat pe Transfăgărășan doar versiunea soft-top şi ne-am făcut deliciul unei rabatări manuale corecte. Am înfruntat ceaţa şi vântul şi frigul de acolo de sus de la 2 042 m altitudine şi curenţii de aer care se simt de la 120 km/h în sus. Şi totul a fost aşa cum trebuia să fie până la urmă, pentru că după ce am trecut pe celălalt versant ne-am întâlnit cu peisajul spectaculos al golului alpin pus în toată splendoarea lui de soarele care îşi aştepta MX5-ul la colţ.

 

Share