Veniturile Bosch din 2017 permit noi investitii in mobilitatea sustenabila

Share
| Scris de: Robert Gherghe | 13-02-2018

In 2017, Bosch a inregistrat o crestere puternica de 6,7 procente a vanzarilor. Conform datelor preliminare, furnizorul de tehnologie si servicii a generat vanzari de 78 de miliarde de euro anul trecut. Luand in considerare ajustarea la efectele cursului de schimb valutar, rezulta o crestere de 8,3 procente. Rezultatele vanzarilor au fost afectate negativ de efectele cursului de schimb valutar pana la o valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro.

Ne-am depasit previziunile de crestere si ne-am marit profitul. In 2017, am inregistrat cele mai mari vanzari din istorie”, a declarat Dr. Volkmar Denner, presedintele consiliului de administratie al Robert Bosch GmbH, in cadrul conferintei de presa referitoare la cifrele preliminare, care a avut loc in Ludwigsburg, Germania.

Ca urmare a fortei sale inovatoare si a strategiei bazate pe conectivitate, compania continua sa urmeze o traiectorie ascendenta. Denner a explicat: „Ne-am dat seama din timp de potentialul urias al conectivitatii si reusim in prezent sa il transformam intr-o afacere de success.”

Mobilitate urbana: fara emisii, fara stres si fara accidente

Urbanizarea atrage dupa sine numeroase probleme. Traficul urban va creste cu 30 procente pana in 2050. „Dorim sa obtinem o mobilitate urbana fara emisii, fara stres si fara accidente. In acest scop, vom automatiza, electrifica si conecta traficul rutier”, a afirmat Denner. Incepand din aceasta vara, platforma de e-scooter sharing COUP aduce scuterele electrice pe strazile din Madrid. Si automatizarea va reduce povara traficului urban – pana la inceputul deceniului urmator, Bosch si Daimler vortransforma in realitate prezenta autovehiculelor complet automatizate si fara sofer pe strazile urbane. Primele autovehicule de testare vor fi pe strazi in 2018. Bosch si Daimler au facut inca un pas catre conducerea automatizata in 2017: in parcarea Muzeului Mercedes-Benz din Stuttgart, cele doua companii au lansat primul serviciu de parcare complet automata cu valet din lume.

Sistemul de propulsie al viitorului: colaborari pentru dezvoltarea celulelor de carburant

In ceea ce priveste electrificarea, Bosch a inregistrat progrese importante in 2017. Pentru autovehicule hibride, a inceput productia unei noi baterii de 48 V usor de integrat in noile modele de autovehicule. Astfel, producatorii consacrati si startup-urile pot renunta la procesele de dezvoltare lungi si costisitoare. Incepand din 2019, noul sistem de propulsie electric sau e-axle dezvoltat de Bosch va mari autonomia autovehiculelor electrice. „Bosch accelereaza ritmul de dezvoltare in domeniul electromobilitatii. Am primit numeroase comenzi in 2017, unele dintre ele in valoare de miliarde de euro”, a declarat Denner. Bosch colaboreaza cu Nikola Motor Company, un start-up din S.U.A., pentru dezvoltarea unui e-axle cu hidrogen pentru camioanele de mare tonaj. „Pana in 2030 cel tarziu, celulele de carburant vor juca un rol important in cadrul sistemului de propulsie. Acceleram activitatile de dezvoltare si ne extindem treptat portofoliul de produse”, a spus Denner. In China, cea mai mare piata pentru electromobilitate, Bosch colaboreaza cu producatorul de motoare pentru camioane Weichai la un proiect pilot pentru dezvoltarea de celule de carburant pentru camioane. Dupa cum a explicat Denner: „De la biciclete la camioane – in domeniul electromobilitatii, niciun furnizor din industria auto nu are un portofoliu la fel de diversificat precum Bosch.”

O viziune viabila din punct de vedere tehnologic: motorul cu ardere interna neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2

Denner a subliniat importanta si potentialul motorului cu ardere interna: „Este putin probabil sa atingem limitele de CO2 in Europa fara a utiliza carburant diesel.” Referindu-se la discutia actuala cu privire la interdictiile de circulatie pentru autovehiculele diesel, Denner a evidentiat faptul ca exista deja o tehnologie diesel eficienta, care protejeaza resursele naturale. Si nu doar atat: „Autovehiculele noastre de testare indeplinesc limitele de emisii stabilite pentru 2020 chiar si in prezent. Deja dezvoltam si testam sisteme care permit obtinerea unor valori mult sub aceste limite”, a afirmat Denner, responsabil, printre altele, de cercetare si inginerie avansata.

Inginerii Bosch au un obiectiv ambitios: sa dezvolte un motor cu ardere interna care „expira” doar ceea ce „inspira”. Cu exceptia CO2, emisiile acestuia ar urma sa fie similare cu aerul ambiant. Alimentate cu carburanti sintetici, aceste motoare ar fi chiar neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2.

Share