Volvo prezinta interfata pentru condusul autonom

| Scris de: Robert Gherghe | 06-10-2015

auto-pilot-volvo

Volvo a prezentat interfata pentru tehnologia de condus autonom – IntelliSafe Auto Pilot. Marca suedeza sustine ca este una dintre cele mai avansate si mai usor de utilizat interfate create pentru automobile, fiind dezvoltata pentru a face o tranzitie sigura intre condusul traditional si cel autonom.

Volvo explica ca atunci cand soferul introduce o ruta care sa permita condusul autonom, sistemul alerteaza ca masina trece pe pilot automat iar padelele montate pe volan incep sa clipeasca. Pentru a activa sistemul de condus autonom, soferul trebuie sa traga simultan de cele doua padele.

Cand se intampla acest lucru, luminile de pe padele vor deveni verzi iar masina intra in condus automat. Cand pilotajul autonom nu mai e posibil, soferul este alertat si incepe o numaratoare inversa de 6 secunde.Daca soferul nu raspunde, tragand de ambele padele simultan pentru a prelua controlul masinii, atunci masina se va opri intr-un loc sigur.

IntelliSafe Auto Pilot va debuta pe cele 100 de prototipurile XC90 autonome care vor fi folosite experimental in Göteborg incepand din 2017.