A inceput cu o greseala. Si tot asa a continuat. Dar poate era cea mai frumoasa greseala pe care industria a facut-o si intotdeauna a purtat semnatura lui Ettore Bugatti. Un raport anunta ca VW pierde la fiecare Veyron produs 6,27 milioane de dolari. Fiecare Bugatti Veyron vandut e insa o bucurie, o jucarie scumpa pentru posesor, un statement tehnologic ingrozitor pentru producator.
Toata chestiunea este, cum altfel, scarboasa. Intr-o economie sangeranda, intr-o lume infometata, sa produci un automobil care sangereaza 6,27 milioane de dolari sau sa cumperi un automobil care costa 1,5 milioane de dolari este mai imoral decat sa fii un om bun si sa mergi la razboi. Dar VW continua sa o faca, o face pentru ca poate. Iar cei care o pot cumpara, o cumpara. Tot pentru ca pot.
Toata treaba asta cu Bugatti Veyron este, si iertati-mi expresia, o masurare de penisuri intre VW si clientii sai foarte bogati. Noi avem bani sa cumparam un supercar ridicol de scump pe care il folosim ca o jucarie de oameni mari, pentru ca avem pasiunea asta pentru masini, pentru ca parintii nostri au fost mai preocupati sa faca bani decat sa ne bage in seama.
Ei au bani sa o faca ca sa ne arate ca miturile nu trebuie sa moara, trebuie sa fie sustinute. Un bullshit mai mare facut in numele Bugatti nu exista. Miturile sunt moarte, e conditia lor de mit. Statement-ul tehnologic poate exista si fara o productie de serie.
6,27 milioane s-ar putea dona de fiecare data cand un adult cu minte de copil pune mana pe un Veyron. Dar pana la urma, fiecare face ce vrea. Si asta este cea mai minunata greseala.
