Teste

Abordare proprie – Test Citroen C4 1.2 Puretech 130 CP

De 31 august 2021No Comments
;;;;;;;;;;;;;;;;;

Sa transmiti in scris cat mai fidel cum arata un Citroen C4 printre celelalte modele compacte concurente nu este tocmai simplu. Ar trebui sa aduci vorba nu doar de hatchback-uri, ci si de SUV-uri, ori de coupe-uri. Francezii au ales o alta abordare estetica decat calea batatorita a segmentului C, propunand o masina mai altfel. Folosind platforma tehnica CMP a grupului PSA, C4 are lungime si latime similare cu oricare alt concurent – 4.360 mm, respectiv 1.800 mm -, dar este mai inalt decat restul cu 5 – 8 centimetri. In plus, cu jantele de 18 inci, bandourile negre de jur imprejurul caroseriei si garda la sol de 156 mm pare un crossover printre Golf & Co. Apropo, un VW Golf are garda la sol de 137 cm.

C4 iese complet din tiparele segmentului si rupe legatura de design cu vechea generatie, in stilul binecunoscut Citroen. Din lateral pare un SUV coupe, cu imensul hayon ce ascunde un portbagaj, totusi, de clasa compacta: 380 litri. Am apreciat mult ca francezii nu s-au incurcat cu evacuari false, ba chiar au plusat cu doua terminale, cate unul in fiecare extrema. Si partea frontala arata interesant, cu pachet full LED pe ambele faze in standard la echiparea Shine, inclusiv cu comutare automata la faza de drum. Pentru cei interesati, nuanta exterioara se numeste Brun Caramel si costa 417 euro.

Personalizare à la Citroen

Citroen a facut o treaba buna la interior, unde ai senzatia de habitaclu boutique, chiar daca sunt multe plasticele dure si fara o cromatica vesela. C4 te face sa te simti bine in el si este mai confortabil decat pare. Ma refer la scaunele Advanced Comfort, care vin la pachet cu tapiteria mixta, moi foarte primitoare la primul contact, cu sezut si spatare late, precum un fotoliu. La drumuri lungi insa, ai senzatia ca te mulezi dupa forma lor si as prefera oricand un capitonaj mai ferm (a se citi nemtesc), cu efect sigur mai odihnitor dupa 4-5 ore petrecute la volan.

O observatie legata de reglarea scaunelor as avea-o vizavi de accesul usor anevoios la comanda inclinarii spatarului, din cauza apropierii de montantul central. In schimb, volanul are o plaja mare de ajustare, rezultand o pozitie de condus bine configurabila. Aceasta din urma este un fel de copy/paste de la ultimele modele Citroen, ceea ce nu poate fi decat de bine.

Te vei trezi apoi fata in fata cu un ansamblu curat si simplist, cu putine butoane fizice. Majoritatea functiilor sunt accesate pe ecranul tactil de 10 inci, a carui grafica mi s-a parut a fi una dintre cele mai bune din aceasta clasa. Sigur, mai sunt lucruri de imbunatatit, precum reactivitatea tactila si logica meniului. Am apreciat comenzile fizice ale climatizarii automate (in standard), insa pentru a regla mai in detaliu fluxurile de aer tot trebuie sa intri in sistemul de infotainment, ceea ce mi se par time consuming.

Digital este si display-ul de 5,5 inci din spatele volanului, care are insa mult spatiu nefolosit si o grafica simplista, dar cu cateva layouturi diferite. Compenseaza la originalitate interfata transmisiei, lipsita de levierul clasic si comandata exclusiv cu butoane (P, R, N, D, M). Tot acolo se regaseste tasta pentru alegerea unuia dintre cele tri moduri de rulare: Eco, Normal si Sport.

Butoane fizice mai sunt si in stanga volanului, pe plansa de bord, alocate unor echipamente prezente in functie de nivelul de echipare sau optiunile bifate. In cazul modelului testat aici se regaseau comenzile pentru head-up display (versiunea cu proiectie pe lamela escamotabila), sistemul de avertizare la depasirea benzii de rulare (parte a pachetului Safety, ce mai include franare automata cu recunoastere pietoni/ciclisti/pe timp de noapte, supraveghere unghi mort, cruise control adaptiv cu functie Stop & Go), respectiv doua optionale: parbriz cu degivrare electrica si volan incalzit (464 euro in pachetul de iarna ce mai contine scaune fata incalzite).

In spate se sta bine daca este vorba despre persoane pana in 1,80 m inaltime, pentru ca plafonul curbat catre spate rapeste multi centimetri in zona capului. De altfel, montantul C si eleronul integrat in luneta rapesc si multe grade din campul vizual al soferului catre spate. Din punct de vedere functional, Citroen nu a facut rabat, asa ca se regasesc patru porturi USB-A, un torpedou voluminos, inca un sertar deasupra lui pentru acte sau tableta, care are inclusiv un suport escamotabil, spatii de depozitare si locas pentru inacarcare wireless a telefonului (optional 185 euro). Oricum, interiorul mai poate „inghiti” multe alte obiecte, pentru ca fiecare portiera are loc pentru un PET de 2 litri si inca ceva pe langa el.

Trei cilindri turbo si automata cu opt trepte

Partea mecanica este deja cunoscuta de la alte modele Citroen. Am avut in test motorul turbo, cu benzina, de 1.2 litri si 131 CP/5.500 rpm, in tandem cu transmiaia automata cu convertizor, EAT8. Domol auditiv in cea mai mare parte a timpului, propulsorul trage interesant inca de la turatii joase. Chiar daca, in absolut, valorile cuplului si puterii nu sunt mari, reprizele sunt intresante, cel putin pana in jurul a 110 km/h. C4 ofera multa vivacitate in oras si pe drumuri nationale, unde, si datorita transmisiei automate, are o reactivitate laudabila. De altfel, vechile cutii robotizate sunt amintire, iar aceasta transmisie automata cu opt trepte, trece foarte fluid de la un raport la altul si gestioneaza bine nevoia de repriza, retrogradand prompt. Sunt 230 Nm disponibili la 1.750 rpm, suficient de jos pentru a oferi o rezerva interesanta.

Cu C4 te poti si distra mergand mai sportiv; am facut-o inclusiv folosind padelele din spatele volanului si, daca ajungi sa cunosti micul delay la schimbare, realizezi parcursuri relativ rapide cu masina. Cei trei cilindri anunta ca sunt in numar impar doar la rece si in momentele in care actioneaza functia Start&Stop, cand are tendinta sa transmita o usoara vibratie in habitaclu. Altfel sunt silentiosi in croaziera si nu deranjeaza cu tonuri aiurea nici in acceleratie. Sigur, avand in vedere cilindreea mica, motorul nu mai este atat de reactiv la viteze de peste 120 km/h, in sensul in care s-ar dori atunci ruperi spectaculoase de ritm.

Cine isi pune intrebari de genul cum se descurca motorul de 1.2 litri la drumuri lungi, ii asigur ca totul este mai mult decat interesant. O viteza de croaziere de 130-140 km/h pe autostrada poate fi mentinuta in limite foarte rezonabile de confort acustic, iar consumul inregistrat de mine pe drumuri nationale, mers in ritm sustinut, cu o medie orara de 69 km/h, trei persoane si bagaje a fost de 7,7 l/100 km, cu AC on.

Si, cum era sa lipseasa o tusa fina din expertiza Citroen in domeniul suspensiei. Masina de fata are in standard asa numita Citroen Advanced Comfort, adica amortizare hidraulica progresiva, care aduce in practica un comportament apropiat de cel al unui sistem pneumatic. Chiar si cu jantele de 18 inci, nu ajung socuri percutante in interior, chiar daca se mai aud zgomote de lucru pe drumurile stricate. Doar De altfel, bandourile negre si garda la sol duc cu gandul la un crossover, pentru ca C4 se poate aventura si in afara asfaltului, pe portiuni de macadam, unde realizeaza parcursuri destul de rapide, fara teama de a lovi ceva pe sub caroserie. Sigur, aici trebuie mentionat ca este o tractiune fata, care nu are nici sistemul Grip Control, deci vorbesc despre situatii in care aderenta este buna. Cu o directie asistata mai mult pentru manevrarea facila decat pentru simtirea curbelor, nu ai cum sa primesti un feedback foarte omogen pe drumurile virajate, desi precizia este ok, iar ruliu exista in limite normale, facandu-si aparitia cand se exagereaza.

Buget

Ca si concluzie, noul Citroen C4 propune un pachet omogen, adaptat drumurilor din Romania si nevoilor din spatiu tipice unui client autohton. Din punct de vedere tehnologic este la zi cu ce are mai bun grupul PSA, incepand cu sistemul de infotainment, pana la transmisia EAT8 si premiatul motor cu benzina de 1.2 litri. Versiunea testata, echipata si cu cateva optionale, costa 24.862 euro, cu TVA inclus. Modelul de intrare in gama, 1.2 PureTech 100 CP M6 Live Pack, costa 16.400 euro cu taxe incluse. C4 are si versiune 100% electrica, ce porneste de la 34.900 euro, TVA inclus.

Share