Stiri

Actualizare software pentru incarcare mai rapida la Kia EV6

De 14 noiembrie 2022No Comments

Primii clienti Kia EV6 isi pot actualiza acum automobilul pentru a permite incarcarea si mai rapida in conditii de vreme mai rece. Functia de preconditionare a bateriei, care este in dotarea standard pentru modelele EV6 MY23, EV6 GT si noul Niro EV, este acum oferita ca o actualizare optionala pentru toate modelele EV6 MY22 (Model Year 2022).

In conditii optime de functionare, bateria unui model EV6 se poate incarca de la 10% la 80% in doar 18 minute, datorita tehnologiei sale de incarcare ultra-rapida de 800 V, permisa de platforma dedicata E-GMP (Electric-Global Modular Platform). Cu toate acestea, la 5 gr. Celsius, aceeasi incarcare poate dura aproximativ 35 de minute pentru un model EV6 MY22 fara functia de preconditionare a bateriei – caracteristica de adaptare ce asigura atingerea temperaturii optime de functionare a bateriei, permitand o imbunatatire de pana la 50% a timpului de incarcare.

Procesul de actualizare include sistemul de navigatie prin satelit, necesar deoarece functia de preconditionare incalzeste automat bateria modelului EV6 atunci cand soferul seteaza o statie de incarcare rapida DC ca destinatie in sistemul de navigatie, cand temperatura bateriei este sub 21 de grade si starea de incarcare este de 24% sau mai mare. Functia de preconditionare se dezactiveaza automat atunci cand bateria atinge temperatura optima de functionare. Din acel moment, clientii au parte de o performanta de incarcare imbunatatita.

Clientii existenti ai modelului EV6 MY22 care doresc sa-si actualizeze automobilul cu noua tehnologie de preconditionare a bateriei trebuie sa contacteze reprezentantele locale Kia, unde vor beneficia de actualizarea gratuita a software-ul masinii. Operatiunea dureaza aproximativ o ora.

Share