La 40 de ani, Adelin Petrișor se poate lăuda, să spunem așa, că nu a ratat nicio mare confruntare militară sau dezastru natural de pe Terra din ultimii 15 ani. Postura de corespondent pentru zone de conflict i-a adus faima, dar pentru fiecare secundă în care jurnalistul Adelin Petrișor și-a riscat viața ca lumea să fie informată despre ce se întamplă în zonele de război, există o poveste la fel de incitantă despre omul Adelin Petrișor și isprăvile pe care camera de filmat nu le-a surprins, povești pe care le-am aflat într-un interviu în exclusivitate.
Voom.ro: Cum ai descoperit mașinile?
Adelin Petrișor: Cred că eram în clasa întâi sau a doua când o rudă mai îndepărtată mi-a făcut cadou un Porsche 911 galben, din metal. Pe vremea lui Ceaușescu era o chestie extrem de rară si așa am realizat că există și altfel de mașini în afară de Dacia si Oltcit. Le știam, îmi plăceau, iar tata chiar mă lăsa sa pornesc motorul în parcare și să-l accelerez putin, însă nu m-a lăsat să conduc până la 18 ani. În momentul în care am ieșit cu instructorul în oraș, chiar a fost prima dată și am avut emoții foarte mari! Am mers cu prima treapta pana eram gata sa prăjesc motorul, dar mi-a spus instructorul sa-i dau a doua, foarte multe emoții am avut.
Am descoperit mașinile din surprizele Turbo, eram mare colecționar si imi plăcea că aveam și cateva date tehnice despre fiecare mașină. Am și acum acel Porsche galben, pe la mama pe acasă, care a fost prima mea macheta. Astazi e simplu, pot să-și cumperi câte vrei, dar pentru acele vremuri era ceva deosebit.
Voom.ro: Îți aduci aminte cum se circula înainte de ’89?
AP: Da, îmi aduc aminte și știu că tata avea o mașină cu numar de inmatriculare care se termina cu o cifră cu soț, iar fratele lui avea invers si schimbau mașinile când aveau nevoie să circule Duminica. Stăteam ore în șir ca să luam o canistră de benzină si doamna de la Peco era mai importantă decât un cercetător în fizică cuantică, pentru că toată lumea îi dădea o atenție pentru a primi un litru de benzină în plus. La un moment dat, în clasele I-IV, aveam printre colegi copii de generali, de chirurgi, însă cel mai important era băiatul gestionarei de la cel mai mare magazin din Buzău.
Era clar că după revoluție se vor schimba multe, au apărut și mașinile stăine si era clar că traficul va fi altul. Problema o reprezintă infrastructura proastă. Dacă în București și în țară ne-am fi dezvoltat normal în ultimii 26 de ani, vorbesc din punctul de vedere al infrastructurii, n-am fi avut acum probleme, insă in Capitală s-au mai făcut lucrări de vreo 7, hai 10 ani. Infrastructura veche înseamnă probleme cu parcările, cu accesul în centru, iar din impozitele și accizele noastre primăriile si statul ar trebui să facă mult mai multe si să termine o dată o autostrada care să mergă de la vest la est. De ce să dăm o lege care să le interzică oamenilor să circule? Nu mai bine folosim banii dați pe taxe să facem o centură?
Cand am fost la Olimpiada de la Beijing din 2008, chinezii aveau sase centuri, ultima de vreo 500 km. Bun, chinezii sunt muți, ca niște furnicuțe, dar cred că putem termina și noi o centură. Sunt convins că nu trebuie să-i chinuim tot pe oameni și să le interzicem accesul în centru, sau să aibă mai multe mașini, ci cred că politicienii ar trebui să folosească mai bine banii pe care noi îi plătim pe taxe și să facă odată autostrăzi. Dacă iei înregistrările de la alegeri, nu cred că este partid care să nu promită mii de km de autostradă in doi ani și noi suntem ca în mitul meșterului Manole, construim o autostradă azi și mâine se prăbușește. Dupa ce că nu prea construim, mai construim si prost si scump. Avem autostrazi premium!
Voom.ro: Unde îți place să conduci?
AP. De obicei, cu servicul ajung în tări unde infrastructura este și mai proastă decât în România, iar dacă fac o comparatie Romania – Afganistan, Romania iese mai bine. În rest, oriunde în Europa, Spania, de Germania nu mai vorbesc.
În zonele de război nu îți alegi mașina, iei ce găsești, iar de obicei prima este si cea mai bună. În 2002 în Afganistan, înainte ca Alianța Nordului să-i învingă pe Talibani, am fost pe la 3000 m alitudine prin munți cu o Toyota mai batrână decât mine și cu un șofer care nu știa să facă frână de motor. Drumul era neamenajat, adică fără parapeți, iar zăpada avea jumătate de metru. Nu ne-a nimerit nici un glonț, dar am crezut că o să sfârșim în prăpastie, pentru că afganul tot punea frână, iar mașina aluneca foarte aproape de marginea drumului.
Faptul că am fost în foarte multe zone de război mi-a folosit, pentru că văd mereu jumătatea plină a paharului, iar când ajung pe aeroportul Otopeni și văd atâta verdeață și cât este de frumos, mi se pare că România este acolo unde ar trebui să fie. Și noi suntem foarte cârcotași și de multe ori nu vedem că ne-am schimbat, dar dacă stau să mă gândesc cum arăta bucureștiul in ’93 când am venit la facultate și cum arată acum, e clar că sunt diferențe foarte mari. Lucrurile s-au mai schimbat, însă cel mai greu se schimbă mentalitatea. Dacă ai bani și vrei, poți schimba infrastructura, insă să schimbi mentalitatea unei națiuni este destul de complicat și asta cere timp.
Voom.ro: Ce fel de mașini ai văzut în Coreea de Nord?
AP: Au mașini, îmsă sunt foarte multe mașini copiate. La un moment dat am văzut un BMW, dar de fapt era o mașină chinezească făcută după un BMW. Am văzut un fel de Q7, dar era tot o mașină chinezească. Oamenii nu au dreptul la mașină personală, așa că găsești foarte puține mașini pe stradă. Mașină au dreptul să aibă doar miniștrii, miniștrii adjuncți și șefii companiilor de stat. Din punctul acesta de vedere, traficul este o minune, străzile sunt aproape goale. Sunt polițiști care dirijează traficul în intersecții, insă nu trece nicio mașină. In schimb am văzut că nomenclatura folosea mașini noi, chiar dacă oamenii de rând nu au dreptul să circule cu mașina. Transportul în comun este sub orice critică, sunt cozi imense la autobuze, care sunt de prin anii 50.
Se spune că metroul are doar câteva stații folosite doar de nomenclatură, iar jurnaliștii sunt duși acolo să vadă cât de fumos este, insa nu au metrou în toată capitala. Ne-au lăsat să filmăm pe peron fără nici o problemă, însă în momentul în care ne-am urcat în tren ne-au zis că nu mai avem voie. Am filmat pe ascuns o discuție foarte interesantă pe care am avut-o cu ghidul, care ne spunea că este tehnologie multă și interferază camera cu metroul. Era un metrou ca din anii 50, cu banchete din lemn. Foarte ciudat!
Este cu totul altă lume, o țară unică, este singura dinastie comunistă pe care o cunoaștem. O distopie care este cercetată în școală, Orwell n-a avut o imaginație atât de bogată. Acolo sunt oameni care au in casă un radio ce nu se poate opri, poate fi dat doar mai tare sau mai încet. Pe acolo picură propaganda, iar tot ce vezi la televizor și în ziare este despre liderul cu puteri supranaturale. Copii învată în școală că liderul poate vorbii cu cocorii, poate aduce ploaia și așa mai departe. Acolo, propaganda te prelucrează din secunda unu de viață și incetează atunci când mori. Oamenii sunt roboței și nu o spun priorativ, am văzut că la metrou au ziarul partidului la avizier. Pe o băncuță stăteau trei copii cu ghizdane în spate, care în momentul în care am intrat eu și cu operatorul, cu o cameră de filmat mare, s-au ridicat în picioare și au începu să citească despre lider. Cum au văzut camera și ziaristul străin, pe care nu ai cum să nu-l vezi pentru că are o banderolă albastră pe mână pe care scrie PRESA, păreau foarte interesați de ce scrie în ziar. Nu au internet, au un intranet, la televizor se vorbește doar despre conducător și sunt oameni care au crescut acolo ca într-o seră. Sunt lucruri pe care dacă ți le povestește cineva zici că sunt inventate, că nu există așa ceva, dar există.
O să vezi că liderul o data la câteva luni îi amenință pe americani, cum o să-i rupă pe genunchi, cum o să-i lovească cu bomba nucleară. Să nu-ți închipui că amenințările sunt pentru occidentali, pentru ca aceștia știu foarte bine ce armată și ce tehnologie au. Amenințările sunt pentru popor, să vadă cât de curajos este conducătorul lor. Dacă ar fi să aleg o industrie performantă din Coreea de Nord, cu siguranță cea mai performantă este propaganda.
Voom.ro: Care au fost cele mai înfricoșătoare experiențe?
AP: Cele mai înfricoșătoare au fost Guantanamo, închisoarea americană din Cuba în care am filmat în 2005, am fost primul jurnalist român care a ajuns acolo, și Coreea de Nord. Dealtfel, documentarul pe care l-am făcut la Guantanamo s-a și numit „Periferia lumii libere”, pentru că nu mai are nici o legătură cu ideea de democrație sau de lume liberă. A fost o mizerie și o greșeală mare pentru care americanii și noi ceilalți vom plătii mulți ani de acum încolo. Nu doar că nu a rezolvat problema terorismului, Guantanamo a radicalizat oameni care nu erau radicalizați. Pentru că, oricât de mult rău ar face teroriștii, noi suntem băieții buni, așa ne place să credem. Adică jucăm după reguli, asta înseamnă că avem procese inclusiv pentru teroriști. Nu aruncam oamenii în pușcărie ca în Coreea de Nord. Care ar mai fi diferența? Bun, și la Guantanamo până la un punct s-au întamplat lucrurile cam la fel. Am văzut oameni care au murit, am văzut oameni răniți, mi-a fost frică de foarte multe ori, dar astea au fost cele mai înfricoșătoare experiențe.
Se spune că dacă vezi oameni fugind de un incendiu și câțiva care fug spre incendiu, să știi că ăia sunt jurnaliști. Poveștile cele mai interesante le găsești in Coreea de Nord, în zonele de război din lumea asta, iar eu am spus că întotdeauna corespondenții de război sunt cei mai puturoși dintre jurnaliști, pentru că în aceste zone găsești atât de multe povești fără să te străduiești, incât practic te caută poveștile pe tine, nu cauți tu poveștile.
Voom.ro: Mai simți nevoia să alergi cu mașina după ce zbori cu un avion de vânătoare?
AP: Acum o lună am zburat cu un F16 românesc, dar am zburat de multe ori cu avioane de vănătoare. Îmi plac suprasarcinile, la cel mai recent zbor am atins suprasarcina maxima de 9,1G. A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion, dar n-am leșinat.
Industria auto este clar ușor în urmă în materie de tehnologie, fată de aviație vorbesc, iar din când în când se inspiră. Când zbori cu 850 km/h la 50 m de sol și vezi în loc de lizieră un singur copac mai mare, nu prea ai cu ce să compari. Sunt adeptul modernismului, trăiesc înconjurat de lucruri noi, dar nu cred că viteza este cel mai tare lucru pe care il oferă BMW de exemplu.
Sportivitate înseamnă să iei o curbă într-un fel, să stea mașina într-un fel pe viraj, nu neapărat să mergi cu 200 km/h în linie dreaptă. M-am dat de foarte multe ori cu Claudiu David, Claudiu mi-e prieten din tinerețe când alerga în Campionatul Național de Raliuri si de fiecare dată am apreciat cum așează mașina pe curbă.
Voom.ro: Ce părere ai despre mașinile autonome?
AP: Dacă vreau să citesc, stau acasă și citesc. Mi se pare nenatural în momentul acesta să stau în mașină să citesc. Dar probabil că în viitor vom face chestia asta. Cu siguranță vor fi mult mai puține accidente, dar va fi mult mai multă plictiseală.
Voom.ro: Prima mașină a fost una străină?
AP: Nu, am condus o Dacie. În momentul în care am terminat facultatea, tata mi-a făcut o surpriză și mi-a luat o Dacie nouă. Am fost foarte mulțumit că am înlocuit metroul și 336 cu o Dacie. Mi s-a părut senzațional. La un moment dat, Antena 1 mi-a dat ca mașină de serviciu un Daewoo Cielo cu aer condiționat, care mi s-a părut ca un avion particular. Apoi tot Antena mi-a luat un Peugeot 406 2.0 Hdi, o mașină foarte ok care a marcat încă un salt, pe urmă am trecut la Audi, tot ca mașină de serviciu, apoi mi-am luat eu un Audi A4. Am avut mulți ani parte de Audi, A4, A4 Allroad, iar de prin 2012 am inceput să gust din mașinile de la BMW si de atunci conduc numai BMW.
Voom.ro: La ce mașină visezi?
AP: Cred că dacă aș fi milionar, mi-aș lua câteva mașini sport. Lumea râdea de Costeluș Cășuneanu că și-a luat Veyron, eu n-am râs, pentru că aia chiar e o mașină de colecție. Mașinile sunt făcute pentru cei care și le permit si atunci, dacă îți permiți, nu văd de ce nu ai avea garajul plin de mașini. Intotdeauna am zis că nu e bine să fii tu milionar, e bine să fie tatăl tău milionar. Pentru ca banii foarte mulți înseamnă răspundere foarte mare și cea mai comodă poziție e să fii copil de milionar.
Voom.ro: Diesel sau benzină?
AP: Am diesel, însă benzinarele… motorul șase în linie e altceva. Am condus o bună bucată de timp un 435i. Până si nevastă-mea, care nu se pricepe la mașini, a sesizat că sună extraordinar. Nici consumul nu mai e o problemă acum, nu mai consumă găleți de benzina. Sigur, nu o să consume ca un diesel, dar nu consumă mult.
Voom.ro: Îți plac mașinile electrice?
AP: Mi-a plăcut i3! Incredibil a fost momentul în care rulam printr-un garaj subteran și nu se auzea nimic. Parcă era un covor zburător. Este foarte ciudat și pentru ceilalți, că poți să faci victime în parcare. Mi-aduc aminte că recent am avut un BMW X5 40e și niște copii de la noi din garaj, copii de șase sau șapte ani, m-au oprit să mă întrebe de ce nu se aude mașina, erau contrariați că o mașină așa de mare merge prin garaj și nu se aude nimic.
Cu i8 a fost altă poveste. Am vrut s-o fotografiez cu un prieten la ora unu noaptea și nici așa n-am scăpat de curioși. În fața Muzeului de Artă, la ora aia, se strânsese o grămadă de lume să vadă mașina. A fost complicat să facem fotografii. Nu mai spun la semafor, am pațit-o într-una din zile când eram oprit să vorbesc cu cineva, iar un barbat venind din spatele meu, aproape că s-a urcat în mașină. Este o mașină, îmi place să cred, cu mult înaintea timpului, este o mașină cu tehnologie din viitor. Mulți mă întrebau dacă se produce, dacă nu cumva e prototip. Când le explici cât de mic e motorul și câți cai putere au cele doua, cumulat, nu te crede nimeni. Toată lumea se aștepta să fie un V8.
Daca pui un Lamborghini lângă un i8, ca design poate să-ți placă unul sau altul, dar ca tehnologie i8 este mult înaintea timpului.
Voom.ro: Cum crezi că va arăta traficul din București peste 10 ani?
AP: Dacă primăria se mișcă în ritmul ăsta eu cred că o să fim blocați. Peste 10 ani vom fi cu bărbi, fiecare în mașina lui, mucegăiți. Dacă primăria va ține pasul cu realitatea, atunci se vor schimba lucrurile. Dar sunt multe pasaje de făcut, multe artere de reparat, am dat 20 de milioane de euro pe sistemul de management al semafoarelor, iar acum câteva luni, când am făcut un reportaj, nu mergea, pentru că Dorel a dat cu târnăcopul și a rupt fibra optică, iar mentenanța nu era plătită. Acum merge, dar nu la capacitate maximă. Cred că trebuie să ne mișcăm mai bine, si dacă primăria nu o va face, în 10 ani traficul va fi complet blocat. Vom sta pur și simplu în trafic. Copiii se vor căsători, își vor vedea de viață, iar noi vom fi tot la Piața Victoriei, între două semafoare.
