Stiri

Alfa Romeo Tonale deschide o noua era pentru italieni

De 9 februarie 2022No Comments
; ; ; ; ; ; ; ;

Noul SUV vine intr-un moment foarte important pentru Alfa Romeo, fiind primul model lansat sub tutela Grupului Stellantis. Tonale poate fi momentul de relansare al vanzarilor la nivel european, unde marca din Biscione sufera la acest moment. In plus, segmentul C-SUV premium se afla pe un trend ascendent, de unde rezulta, de altfel, si o concurenta foarte puternica: Audi Q3, BMW X1, Cupra Formentor sau Mercedes-Benz GLA. 

Tonale este ultima Alfa care utilizeaza platforma dezvoltata sub fosta companie FCA (Fiat Chrysler Automobiles), care permite electrificare totala, in cazul in care va exista cerere din partea pietei. Numele noului SUV a fost ales, ca si in cazul lui Stelvio, dupa un pas din Muntii Alpi. Italienii anunta ca Tonale va stabili, nici mai mult, nici mai putin, standardul dinamic al clasei sale. Cu o lungime de 4,53 m, latime de 1,84 m si 1,6 m inaltime si o distributie a maselor 50:50, va adopta sistem de franare by wire si cel mai direct sistem de directie din segment, conform  declaratiilor oficiale.

In ceea ce priveste motoarele, apar doua noi hibride cu benzina, turbo, de 1.5 litri (130 CP sau 160 CP), un plug-in de 275 CP si un 1.6 diesel de 130 CP. Versiunea PHEV asociaza un 1.3 turbo cu benzina, de 180 CP, cu un motor electric de 122 CP, pe puntea spate, de unde rezulta tractiune integrala. Bateria de 15,5 kWh asigura, conform datelor oficiale, o autonomie intre 60 km (parcurs mixt) si 80 km in oras.

La interior apare, in premiera pentru Alfa Romeo, un instrumentar de bord digital de 12,3 inci, alaturi de care display-ul central de 10,3 inci al sistemului de infotainment afiseaza, printre altele, continutul Apple si Android si integreaza asistentii Alexa, de la Amazon, si pe cel de la Google. Sistemul de navigatie este oferit de Tom Tom, in vreme ce Tonale este prima masina din lume cu NFT (non-fungible token), care asociaza fiecare exemplar cu un certificat digital bazat pe tehnologia blockchain.
O data cu Tonale, Alfa Romeo introduce garantia de cinci ani pentru modelele sale.

Share

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373