Laurens van den Acker, responsabilul cu departamentul de design de la Renault si vicepresedintele grupului francez, a dezvaluit care este planul de atac pentru brandul Alpine.
Unul dintre cei mai apreciati designeri ai momentului, van den Acker a spus ca Alpine va urma pasii facuti in trecut de Porsche. „Trebuie sa facem un 911 al nostru. Dupa putem face un Cayman si o Panamera”. Oficialul Renault are ambitii mari, insa Alpine va debuta pe piata abia in 2016 si va concura cu Alfa Romeo 4C.
In ceea ce priveste directia stilistica a brandului de inalta performanta, indiciile pot fi regasite pe conceptul A110-50. In legatura cu acest subiect, designerul Axel Breun a precizat ca primul model de serie Alpine isi va trage seva de la primul A110, lansat in anii ’60.
Desi nu exista nicio informatie cu privire la datele tehnice, speculatiile sugereaza un motor de 2.0 litri cu patru cilindri si 280 de cai putere.