Reducerea mediei de emisii CO2 pentru fiecare producator auto nu a mai fost votata, asa cum era in agenda Parlamentului European. In 26 iunie, Angela Merkel, cancelarul german, a dat un telefon la Bruxelles, unde la celalalt capat al liniei s-a aflat Enda Kenny, premierul Irlandei, tara care detinea presedintia UE la acea data.
Acest telefon neasteptat, care a fost trecut cu vederea de ziarele de pe continent, a avut scopul de a cere eliminarea de pe agenda Parlamentului European votarea reducerii emisiilor CO2. Merkel si-a invocat cererea prin faptul ca a primit documentele prea tarziu si nu a avut timp sa le studieze. „Trebuie sa amani votul pana in toamna”, i-ar fi zis cel mai puternic om din Europa celui aflat in fruntea sistemului birocratic din UE. Coincidenta sau nu, votul pentru reducerea emisiilor CO2 a fost amanat exact pana dupa alegerile din Germania.
Prevederea privind emisiile CO2 ar fi trecut fara probleme dar acest lucru nu convenea si nu era in interesul Germaniei. Mercedes, BMW si Audi nu sunt de acord cu reducerea emisiilor CO2 si era capital pentru acesti giganti ai industriei auto ca votul sa nu se desfasoare. In mod ironic, cariera politica a Angelei Merkel a inceput in fruntea ministerului mediului si actualul cancelar al Germaniei s-a remarcat de multe ori ca un militant pentru ecologie.
Presiunea pusa de producatorii premium germani, care amenintau chiar cu un exod din Europa, daca prevederea ar fi votata, a contat in acest caz, atat in contextul viitoarelor alegeri din Germania cat si pentru statutul industriei auto din cea mai puternica tara a Europei. Amanarea obtinuta de Germania va da timp partilor interesate sa se organizeze corespunzator pentru a nu fi impuse norme de poluare de 95 g /km din 2020.
Cum de la 1 iulie Lituania a preluat sefia UE, sansele ca interesele germane sa se impuna devin din ce in ce mai mar. Cat despre telefonul doamnei Merkel, acesta a stranit stupoare si uimire printre reprezentantii de la Bruxelles a celor 27 de tari membre ale UE.