
Audi a prezentat oficial versiunea restilizata a modelului TT, un facelift disponibil atat pentru Coupe cat si pentru Roadster. Faceliftul aduce o editie aniversara a modelului alaturi de noi motorizari dar si cateva schimbari minore la designul exterior.
Odata cu introducerea versiunii intermediare din ciclul de viata al acetei generatii, Audi TT renunta la propulsorul entry-level 1.8 TFSI in favoarea motorului 2.0 TFSI cu 194 cai putere. Mai mult, motorizarea 2.0 turbo va fi disponibila in trei variante de putere.
Pe langa cea de 194 CP, Audi TT este disponibil de acum in versiunea mijlocie cu 241 CP. Noua nomenclatura utilizata de marca Audi redeumeste versiunile TT-ului in 40 TFSI si 45 TFSI, in timp ce versiunea TT S pierde cativa cai putere si ajunge putin sub 300 pentru a indeplini noile norme de WLTP.
Cu toate acestea, Audi TT S devine gratie unor imbunatatiri mai rapid, cu un timp de acceleratie de la 0 la 100 km/h de 4,5 secunde pentru Coupe si 4,8 secunde pentru Roadster. Audi TT RS va continua sa foloseasca motorul de 2.5 litri in 5 cilindri, insa specificatiile tehnice ale acestui propulsor nu au fost facute publice.
Editia aniversara “TT 20 Years”
Pentru a marca cei 20 de ani ai modelului, Audi a pregatit o editie speciala care vine cu scaune imbracate in piele Nappa si model de cusaturi in forma de romburi.
Printre elementele de exclusivitate se numara emblemele speciale de pe volan si schimbator, evacuarile din inox, stopurile Matrix OLED si gravarea emblemei pe pragurile laterale. Audi TT 20 Years va fi construita in 999 exemplare.