Motorsport

Avanpremiera Transilvania Rally

De 18 iunie 2013No Comments

Transilvania Rally, Cluj-Napoca, CNRD 2013  – BCR Leasing Rally Team va concura în formulă completă la Transilvania Rally, după absenţa echipajului Valentin Porcişteanu/ Dan Dobre de la Raliul Deltei, şi cu dorinţa de a recupera o parte din punctele pierdute la ultima etapă.

Va urma o luptă strânsă la toate clasele, cu mulţi concurenţi locali, dar fiecare dintre membrii echipei aşteaptă cu nerăbdare acest raliu frumos ce păstrează punctele forte din sezonul anterior, dar care vine totodată şi cu noutăţi de traseu, care îi vor spori atractivitatea. În clasamentul pe echipe, BCR Leasing Rally Team îşi doreşte victoria la această ultimă etapă de asfalt din campionatul intern.

După o scurtă pauză competiţională, Valentin Porcişteanu aşteaptă cu nerăbdare etapa din acest weekend: Întotdeauna când ne gândim la Raliul Clujului ne vin în minte amintiri plăcute. Acolo întâlnim de fiecare dată probe speciale de asfalt tehnice, dar şi cu porţiuni de viteză. Introducerea probei mixte de anul trecut a fost de bun augur, atât în parcurgerea pe zi, cât şi în cea pe noapte… acolo am putut observa, în lumina proiectoarelor, un număr mare de spectatori ceea ce ne-a bucurat foarte tare! Din punct de vedere sportiv, va fi o luptă extrem de strânsă cu toţi contracandidaţii, mai ales că piloţii locali vor fi foarte rapizi. Ne aliniem la start cu gândul la victorie, dar conştienţi că nu ne va fi deloc uşor.

Revenind în campionat după absenţa de la Tulcea şi ţinând cont că după etapa de la Cluj se va „trage linie” şi  se va scădea cel mai slab rezultat al fiecărui echipaj din primele 4 etape parcurse (N-1), dorim să ne „recuperăm” poziţia secundă în clasamentul general. În acelaşi timp, ne dorim să ajutăm echipa cu punctele noastre.  Suntem conştienţi că aportul nostru este important şi va trebui să gestionăm corect cursa.

Uşor emoţionat de amintirile plăcute care îl leagă de acest raliu, Edwin Keleti a declarat: Revenirea acasă este întotdeauna o plăcere mare pentru că aici am fost „virusat” cu pasiunea pentru acest sport, aici trebuie să le mulţumesc întotdeauna maeştrilor mei Mihai „Iţă” Mureşan, Mihai „Miţă” Avram şi regretatului Laurenţiu „Lenţi” Moldovan! Este clar cel mai tehnic raliu de asfalt din campionat, unul care solicită foarte mult atât echipajul cât şi materialul de concurs. Iubim la maxim proba mixtă asfalt+macadam, parcursă cu set-up de asfalt, şi suntem foarte nerabdători să descoperim supriza organizatorilor: o nouă probă! Bătălia va fi extrem de  dură  în cadrul clasei 3 însă, realist vorbind, şansele de a-l învinge pe Bogdan Marişca în raliul său sunt foarte mici. Dar să nu anticipăm!
Sperăm să vină multă lume pe probe şi suntem convinşi că sub impulsul raliului Deltei, echipa de la Cluj – autoare a unor raliuri foarte bine organizate şi în trecut, va ridica în continuare ştacheta! Cred că din punctul acesta de vedere începem să fim pe un trend crescător. Aştept cu nerăbdare această ultimă confruntare de asfalt a sezonului, unde fineţea pilotajului va fi în prim plan, dublată de doze câteodată incredibile de curaj!
Maşina a fost, ca de obicei, perfect transformată de Colina Motorsport din versiunea de macadam în cea de asfalt, iar pneurile Pirelli vor fi solicitate la maxim de căldura de afară şi suprafaţa foarte abrazivă; însă ştiu sigur că ele ne vor oferi performanţa absolută în materie de aderenţă!

Alex Filip, ocupantul primei poziţii în clasamentul 2WD şi în clasa 5, priveşte cu optimism această etapă: După ce ne-am întors de la Raliul Deltei cu gustul dulce al unei organizări de excepţie, la numai două săptămâni trebuie să ne facem bagajul pentru un alt raliu demn de podium în CNR, respectiv Transilvania Rally. De-abia aştept să evoluez în faţa miilor de fani clujeni cărora sper să le ‘fur’ aplauzele şi, virtual, like-urile. Suntem pregătiţi de o nouă confruntare sportivă şi de-abia aştept să descopăr alături de Bogdan noua probă specială propusă în acest an de organizatorii Transilvania Rally.
Octavian Tîrnovean, cel mai tânăr membru BCR Leasing Rally Team, speră într-o evoluţie pozitivă, ca revanşă după ieşirea în decor de la Delta Rally: „În primul rând dorim să mulţumim Colina Motorsport şi BCR Leasing pentru că datorită lor reuşim să luăm startul la această etapă, după accidentul de la Tulcea. Ne-am revenit complet după acest eveniment neplăcut şi ne vom concentra în continuare pentru a obţine un rezultat cât mai bun la Cluj.”

Alexandru Piţigoi – Director General Colina Motorsport: Transilvania Rally va fi un raliu foarte important, atât prin prisma faptului că are un coeficient de 1.2, dar şi prin prisma faptului că va stabili punctajul cu care fiecare echipaj va trece în cea de a doua jumătate a campionatului. Având în vedere experienţa de anul trecut, avem toate motivele să credem că va fi totodată un raliu frumos, tehnic şi bine organizat. BCR Leasing Rally Team are ca obiectiv general victoria în clasamentul pe echipe, chiar dacă suntem conştienţi că unii dintre concurenţi vor avea avantajul terenului propriu.

Bogdan Speteanu, Director General BCR Leasing a declarat: Sper că Transilvania Rally va aduce echipajelor noastre satisfacţia pe care o aşteaptă după o perioadă de pregătire intensă. Indiferent de rezultate însă,  fiecare experienţă competitională este menită să stimuleze ambiţia şi tenacitatea piloţilor noştri. Dacă la acestea se adaugă talentul individual şi şansa, avem reţeta unui eveniment sportiv de succes, la care îi invităm să participe pe toţi clientii noştri din Cluj.
BCR Leasing Rally Team este susţinută în 2013 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 prin Star Lubricants, Pirelli, Colina Motorsport, Cronus e-Business, GrECo, Nespresso, Orange, Renault, Radio ZU, Wheels Spedition, Keleti Advanced Driving Consultants.
Transilvania Rally va avea loc în perioada 21-22 iunie, la Cluj-Napoca, pe parcursul a 10 probe speciale desfăşurate pe o distanţă de 310 km, dintr-un total de 449.1 km parcurşi. Suprafaţa principală va fi asfaltul, dar această etapă va conţine şi o probă mixtă, asfalt + macadam.

Share

Leave a Reply

twelve − 2 =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373