Constructorul german BMW a anuntat o editie limitata pentru modelul M5 a carui denumire, Nighthawk, suna extrem de promitator., Insa doar zece exemplare vor fi construite, iar daca acest lucru nu este o piedica pentru unii, atunci faptul ca toate sunt destinate pietei din Japoniar ar putea fi.
Cei zece norocosi vor primi un BMW M5 vopsit in culoarea Frozen Black Matt, la fel ca si jantele de 20”. Crom-ul este folosit pentru masca radiatorului, clante, oglinzi retrovizoare si esapament, dar tot cu o nuanta de negru.
Interiorul este tapitat cu piele in doua culori, negru si portocaliu si beneficiaza de insertii din carbon oferite de pachetul M Performance.
BMW M5 Nighthawk este echipat cu noul pachet „Competition” destinat modelului M6 care creste puterea motorului V8 bi-turbo de la 560 CP la 575 CP. Aceste performante ajuta la imbunatatire cu 0,1 secunde a demarajului pana la 100 km/h care se realizeaza acum in 4,2 secunde. Toate cele zece modele vor fi echipate cu o suspensie sport mai joasa si vor avea alte setari pentru amortizoare si diferentialul activ.
Pretul unui model M5 Nighthawk Special Edition este de 141.400 de euro. Cele zece modele vor putea fi comandate in august, urmand ca livrarile sa se faca in luna octombrie.