StiriElectric

BMW i4 ataca direct Tesla Model 3

De 2 iunie 2021iunie 10th, 2021No Comments
;;;;;;;

Electricul i4 este raspunsul bavarezilor la Tesla Model 3. Noul model este un grancoupe cu patru usi, de 4,78 metri lungime, cu un ampatament de 2,85 metri. Estetic, BMW i4 seamana cu versiunea termica Seria 4, cu toate ca la nivel de aerodinamica sunt multe modificari, pentru a aduce Cx-ul electricei la valoarea de 0,24. 

In momentul lansarii sunt disponibile doua versiuni: i4 eDrive40 cu motor de 340 CP si 430 Nm si 590 km autonomie, respectiv i4 M50 xDrive, cu doua motoare (258 CP in puntea fata si 313 la cea spate), in total 544 CP, un cuplu maxim de 795 Nm (disponibil prin functia Super Boost pentru circazece secunde) si o autonomie de 510 km.

Performantele sunt de top, versiune de intrare atingand prima 100 km/h in 5,7 secunde si o viteza maxima de 190 km/h. M50 scurteaza timpul pana la 100 km/h la 3,9 secunde, iar viteza maxima de 225 km/h este rar intalnita la un model electric.

BMW i4 este echipat cu o baterie de 83,9 kWh, ce poate fi incarcata la sisteme de 200 kW,  asigurand astfel in zece minute obtinerea unei autonomii de 164 pentru eDrive40 si 140 km pentru M50. Vizual, i4 se aseamana cu Seria 3 si Seria 4, cu mentiunea ca grila frontala este aproape capsulata, cu controlul Active Air Flap, ce dispune de zece reglaje., la care se adauga prize de aer in bara fata si pe aripile frontale, plus un difuzor spate, realizat din materiale reciclate. 

In ceea ce priveste celelalte sisteme de rulare, i4 eDrive40 are suspensie clasica, cu amortizoare cu aer si jante de 17 inci, in vreme ce M50 are sasiu cu control electronic M Adaptive, sistem de franare M Sport, directie Servotronic si jante de 18 inci. Optional se pot comanda jante pana la 20 de inci si o multime de posibilitati de personalizare din catalogul M Performance.

Debuteaza si sistemul de monitorizare a presiunii in anvelope pe baza unui QR Code, recunoscandu-se marca anvelopei montate si furnizarea unor informatii mult mai precise asupra acestora.Interiorul se aseamana cu Seria 4 doar in ceea ce priveste volanul si schimbatorul de viteze, pentru ca afisajul curbat este asemanator cu al lui BMW iX, format dintr-un display de 12,3 inci (pentru instrumentarul de bord ) si unul alaturat, de 14,9 inci.

Share