HighlightStiri

Bugatti Bolide hipercarul de 1.850 CP si 500 km/h

De 28 octombrie 2020octombrie 29th, 2020No Comments
;;;;;;;;;;

Desi este un concept despre care nu se stie daca va intra in productia de serie, Bugatti Bolide este un model omologat pentru circulatia pe drumurile publice si gandit pentru a respecta actualele norme FIA. Cei 1.850 CP, alaturi de masa masinii de numai 1.240 kg, duc la un raport de 0,67 kg/CP.

Cifra 1.850 se regaseste si in valoarea maxima a cuplului, in vreme ce viteza maxima depaseste 500 km/h. Sub capota se afla motorul W16, care a primit cateva modificari comparativ cu Chiron Sport 300+, ce i-au marit puterea cu 250 CP fata de acesta.

In afara de carburantul cu cifra octanica 110, alte imbunatatiri au fost operate la turbinele cu intercooler aer-aer, la radiatoarele separate, la sistemul de esapament si de ungere. Nu numai solutiile tehnice sunt diferite comparativ cu Chiron Sport 300+, dar si masa proprie, redusa spectaculos, cu aproape 800 kg. Performantele ipotetice ale lui Bolide sunt spectaculoase: 2,17 secunde pentru 0-100 km/h, 0-200 km/h in 4,36 secunde, 7,37 secunde pentrun 0-300 km/h si 20,16 secunde pentru 0-500 km/h.

Bugatti Bolide are caroserie din fibra de carbon, un ampatament de 2,75 m si 1,99 m latime. Cu o inaltime de 995 mm (un omagiu adus modelului Type 35), Bolide este mai scunda cu 30 de centimetriu comparativ cu Chiron. Cockpitul respecta toate normele de siguranta FIA, incluzand sistemul HANS, sistem automat antiincendiu, centuri de siguranta cu sase puncte, cricuri pneumatice pentru autoridicare si scaun sofer in pozitie fixa, dar cu pedalierul ajustabil pe o plaja de 15 cm.

Bugatti a colaborat cu Michelin care a furnizat anvelopele slick cu dimensiuni 30/60 R18 in fata si 37/71 R18 la puntea spate, acestea fiind montate pe jante OZ racing din magneziu.

Share