HighlightStiri

Carlos Ghosn, acuzat oficial de frauda in valoare de zeci de milioane de dolari

De 10 decembrie 2018No Comments

Aflat in arest preventiv in baza unui mandat obtinut de procuratura nipona, Carlos Ghosn, fostul presedinte Nissan si actualul presedinte Renault, a fost pus oficial sub acuzare pentru frauda in valoare de zeci de milioane de dolari.

Mandatul de arestare pe numele fostului sef de la Nissan expira in 30 decembrie, insa procurorii japonezi au inaintat deja acuzatiile oficiale. Ghosn este trimis in judeca pentru nedeclararea a cel putin 44 milioane de dolari pentru perioada 2010-2015 si inca 37 milioane de dolari in perioada din 2015 si pana astazi. Ghosn este acuzat ca nu si-a declarat veniturile si a fost ajutat in aceasta schema financiara de fostul CFO Nissan, Greg Kelly, aflat, de asemenea, in arest.

Noile acuzatii aduse astazi de procuratura japoneza  au luat o turnura neasteptata. Pe langa Ghosn, si cei de la Nissan sunt acuzati de declaratii false ale veniturilor inregistrate. Totul se poate indrepta acum spre Hiroto Saikawa, directorul executiv al companiei si cel mai mare adversar al lui Ghosn de la izbucnirea scandalului. Intr-o pozitie oficiala, compania Nissan declara ca trateaza cu maxima seriozitate noua situatie.

Pe de alta parte, Carlos Ghosn, 64 de ani, este banuit si ca ar fi folosit banii companiei pentru a-si finanta constructia sau intretinerea unor case de lux din Rio de Janeiro, Beirut, Paris sau Amsterdam.

Pana in acest moment, Carlos Ghosn nu a remis publicitatii nicio declaratie, dar sursele apropiate sustin ca actualul presedinte Renault respinge orice acuzatie. Daca va fi gasit vinovat, Ghosn risca 10 ani de inchisoare.  Omul din spatele Aliantei Renault-Nissan este tinut in arest intr-o celula mica a unui centru de detentie din Tokyo. Ghosn ar fi declarat celor care l-au vizitat ca este tratat bine, insa s-a plans de frigul din celula si mancarea compusa predominant din orez. Spune ca isi petrece timpul citind si urmarind stirile, conform presei din Japonia.

 

Share

Leave a Reply

20 + 7 =