OMV, Petrom, Mol, LukOil, Rompetrol, Eni si poporul roman.
Sunt putine lucruri in tara asta care pot naste o antipatie mai mare decat anumite institutii de stat identificate prin numele cladirilor in care se regasesc: Cotroceni sau Casa Poporului. Cu singuranta, o astfel de institutie nu este Consiliul Concurentei.
In topul urii populare se regasesc pe langa marile organizatii politice si companiile care ne vand carburanti: benzinarii. Benzinaria este unul dintre cele mai eterogene locuri ale umanitatii, insa are caracateristica de a fi tot timpul la fel. Aceeasi oameni, aceleasi intalniri, aceleasi produse, preturi la fel.
Cresterea pretului la benzina/motorina este tratat de catre acest popor ca un negresit prevestitor al raului, si a devenit in timp un simbol al vremurilor mai grele. Romanii urasc companiile petroliere, dar oare nu acelasi lucru il fac si francezii, japonezii sau mai nou americanii? Desigur, formula nu se aplica in tarile OPEC.
Cresterea pretului mondial la petrol si marirea accizelor au fost cauzele constante pentru care pretul carburantilor a crescut in Romania, si ne-am putea intreba pe buna dreptate atunci de ce uram aceste companii care aplica o simpla formula de calcul. Cred ca in adancul nostru uram benzinarii pentru ca sunt bogati. Si sunt!
Consiliul Concurentei nu a facut decat sa raspunda dorintei globale a poporului. A varsat un pic de sange in benzina acordand cea mai mare amenda vazuta vreodata pe la noi: peste 200 de milioane de euro pentru OMV, Petrom, Mol, LukOil, Rompetrol si Eni.
Pentru benzinari este un fleac, cand adevaratul cap de acuzatie ar fi putut fi stabilirea unui cartel, unei intelegeri privind cresterile de preturi nejustificate si mai ales scaderile de preturi care nu prea au loc atunci cand pretul mondial al barilului scade sau cand scade bine.
