
Cateva scapari din actualul Cod Rutier, care “dau de furca “ politistilor, au determinat Ministerul de Interne sa propuna cateva modificari, ultimele dintre ele incluzand suspendarea permisului pentru neplata amenzilor.
Victor Ponta a anuntat ca in urma ultimei discutii avute cu ministrul de interne Radu Stroe, patru modificari majore vor fi aduse noului Cod Rutier, urmand sa se decida daca actul normativ va fi promovat printr-o ordonanta de urgenta sau printr-un proiect de lege.
Suspendarea permisului in cazul accidentelor grave
Prima modificare prevede suspendarea permisului de conducere in cazul producerii unui acident grav soldar cu moartea victimei, sau cu vatamari corporale grave.
„Am gasit si am modificat in lege acea obilgatie care exista pentru procurori / judecatori de a-l lasa sa conduca pe cel care a comis o infractiune, adica accident soldat cu moartea victimei sau vatamari corporale grave, alcool, diverse, conducerea fara permis. Acum am modificat acest lucru si numai in cazul in care procurorii sau judecatorul constata ca nu se prezinta pericol pentru circulatia pe drumurile publice se mai prelungeste permisul. Mai pe romaneste, cel care a comis un accident, a omorat pe cineva, sa nu poata sa mai conduca pana cand se termina procesul, sa nu mai conduca din momentul in care s-a produs accidentul”, a precizat Ponta.
Amenzile neplatite se sanctioneaza cu suspendarea permisului
O alta problema pe care noul Cod Rutier intentioneaza sa o rezolve este plata amenzilor. Rezolvarea gasita de guvern implica folosirea unui cont unic pentru plata amenzilor, care sa ofere politiei posibilitatea de a verifica foarte usor plata acestora, inainte de a suspenda permisul.
„In al doilea rand, am gasit o solutie care sa se poata si aplica referitor la faptul ca cei care au amenzi si nu le platesc in 30 de zile sa li se suspende permisul pana la plata amenzii. Era o mare problema de aplicare, in sensul ca omul isi platea amenda si noi nu stiam ca si-a platit-o si ii suspendam permisul. Acum am gasit o solutie, o discutam si cu dl Chitoiu, cu un cont unic si cu faptul ca politia nu poate suspenda permisul cuiva decat dupa ce verifica la 30 de zile dupa ca in acel cont unic nu s-a platit amenda”, a explicat seful Executivului.
Cea de-a treia problema o reprezinta procedura dupa contraventii, unde ar trebui ca in termende 15 zile, perioada legala in care mai ai timp sa conduci dupa ce ti-a fost suspendat permisul, judecatorul sa se pronunte daca aceasta dovada se prelungeste sau nu.
Alcoolemia permisa pana la 0,2 g/l
O alta schimbare importanta a reprezinta aliniera la normele europene in ceea ce priveste consumul de alchool la volan. Legea se inaspreste in cazul infractiunilor, limita fiind coborata la 0,5 g /l alchool pur in sange, in schimb va fi permisa o alcolemie de pana la 0,2 g/l care nu se va mai considera contraventie.