Hakan Samuelsson, actualul CEO Volvo, va face o donatie caritabila de 500.000 de euro. Gestul, pe cat de onorabil, nu pleaca tocmai din inima pentru managerul Volvo, ci este un aranjament urmat unui proces pe care Samuelsson l-a avut in Germania.
In vremea cand activa in cadrul companiei MAN, chiar in cei patru ani cat a fost la conducerea acesteia, concernul german a fost acuzat ca a oferit mita pentru unele avantaje pe piata din Slovenia.
Acest aranjament il fereste pe actualul executiv Volvo de un proces lung. Dupa cum el insusi spune, un proces nu ar fi compatibil cu functia sa de la Volvo: „As fi preferat un proces pentru ca stiu bine ca nu am nicio vina, dar functia de la Volvo nu-mi permite asa ceva si vreau sa parasesc Germania lasand in urma mea o impresie pozitiva”.
Este important de precizat ca Samuelsson nu a fost acuzat in mod direct de dare de mita, insa a fost suspectat ca el cunoastea cu siguranta politica desfasurata de unii manageri aflati in subordinea sa. In urma acestui scandal, Hakan Samuelsson a trebuit sa plateasca si pentru compania la care a lucrat o suma de 1,2 milioane de euro iar MAN a primit o amenda de 150 de milioane de euro.