Au trecut mai bine de 20 de ani de la apariţia primei maşini de serie dotată cu sistem de navigaţie prin GPS, iar diferenţa dintre bunicul sistemelor de navigaţie şi tehnologiile actuale este enormă. Ne-am propus să facem o analiză a variantelor ce ne sunt puse acum la dispoziţie, cu avantajele şi dezavantajele lor.
Este foarte simplu acum să găsim cel mai apropiat mall sau o benzinărie, tot ce trebuie să facem este să „întrebăm” telefonul mobil, dar nu a fost mereu aşa. „Banală” hartă a fost multă vreme singurul instrument care ajută la navigaţie, iar indicaţiile ei erau utile atâta vreme cât ştiai unde te afli. Primele încercări de a automatiza acest sistem foloseau o hartă printată pe care locaţia maşinii era arătată folosind indicaţiile oferite de o busolă şi de distanţa parcursă. Imprecis şi scump, sistemul de poziţionare nu a depăşit stadiul de prototip.
Puţină istorie
Sateliţii de poziţionare au fost folosiţi pentru prima oră pe un automobil de serie la mijlocul anilor ’90, marcând începerea erei moderne a sistemelor de navigaţie. Însă o dată cu răspândirea pe scară largă a acestui „gadget” să-i spunem aşa, au început să pară, cum era şi normal, şi problemele.
Multă vreme, actualizarea hărţilor a adus venituri frumoase constructorilor de automobile, chiar şi de două ori pe an în unele cazuri, pentru că cine a plătit bani buni pentru a avea un „GPS” pe maşină, nu avea cum să nu scoată în continuare bani din buzunar pentru a beneficia de cele mai noi hărţi.
România nu a fost o prioritate pentru constructorii de automobile în ceea ce priveşte navigaţia, iar includerea hărţilor pentru ţara noastră s-a lăsat destul de mult aşteptată. Acest fapt nu a împiedicat însă vânzarea maşinilor echipate cu sisteme de navigaţie, deşi proprietarii nu se puteau folosi de el pe teritoriul româniei.
Constructorii de automobile au deţinut monopolul segmentului până la apariţia primelor sisteme de navigaţie portabile, ce puteau fi folosite şi în maşină. Cu un preţ de achiziţie mult mai mic, acestea au devenit populare aproape peste noapte, însă cea mai importantă problemă, actualizarea hărţilor, nu a fost eliminată.
Facem un salt în timp până la apariţia internetului şi extindere telefoniei mobile, ce au făcut ca navigaţia cu ajutorul sateliţilor să se poate face direct din telefonul mobil. Chiar dacă la prima vedere toate problemele par rezolvate din acest moment, găsim în continuare sisteme de navigaţie incluse în instalaţia multimedia a maşinilor şi chiar o ofertă consistenţă de dispozitive mobile. Vom încerca în cele ce urmează să analizăm ce anume la ţine în viaţă şi care sunt avantajele şi dezavantajele fiecăruia.
Navigaţia „on board”
Cum am mai spus, primele sisteme de navigaţie a fost oferit de constructorii de automobile. Ca orice tehnologie care se află la început, carenţele au fost corectate din mers, iar la ora actuală, aproape toţi constructorii oferă sisteme de navigaţie pe maşinile vândute în România, inclusiv Dacia. Problema disponibilităţii hârtii pentru România a fost rezolvată de mult, însă diversificarea şi globalizarea au dus la apariţia altora noi. De exemplu la modelele Mazda vândute fără sistem de navigaţie găsim în bord butonul care ar trebui să-l activeze, la apăsarea căruia suntem trimişi către cel mai apropiat centru Mazda pentru a-l achiziţiona. Drăguţ! Putem menţiona şi sistemul R-Link de la Renault, care funcţionează pe bază de abonament, însă clienţii din România nu beneficiază de aceleaşi aplicaţii şi hărţi ca cei din Franţa de exemplu, nici măcar conta cost.
Acest tip de sistem de navigaţie, integrat în planşa de bord a maşinii, este cel mai „convenabil”, nu ca preţ, ci ca uşurinţă în utilizare. Foloseşte comenzi pe volan, nu trebuie prins de parbriz şi conectat la o sursă de alimentare. Nu in ultimul rând, foloseşte ecranul sistemului multimedia, care, în cele mai multe cazuri, este mai mare dăcât cel al unui GPS portabil. Să nu uităm şi de preţul piperat pe care trebuie să-l plătim pentru acest lucru, deşi unii producători au început să-şi ajusteze preţurile.
Sistemele de navigaţie portabile
Imediat ce tehnologia a permis construirea unor sisteme de navigaţie suficient de mici pentru a fi portabile, o întreagă industrie s-a dezvoltat în noua direcţie, iar piaţă a fost invadată, la propriu, de acestea. Chiar dacă numărul producătorilor era mare, programele de navigaţie folosite erau foarte puţine, iar cu adevărat importante au fost doar două, Garmin şi TomTom.
Avantajul numărul unu era preţul accesibil şi posibilitatea de a folosi acelaşi dispozitiv pe mai multe maşini. Însă actualizarea hărţilor se făcea tot contra cost, iar prinderea cu ventuză în parbrizul maşinii şi alimentarea de 12V de la brichetă reuşeau să strice ergonomia oricărui interior. Câţiva producători au încercat chiar să integreze în aceste GPS-uri un player multimedia, precum şi o conexiune Bluetooth, fără succes însă. GPS-urile portabile au fost o variantă foarte bună pentru cei care nu aveau un astfel de sistem montat din fabrică, dar acesta din urmă erau de preferat.
Navigarea cu ajutorul telefonului mobil
Telefoanele „inteligente” au reuşit să schimbe total felul în care navigăm, extinzând conceptul până la nivelul de pieton, la dispoziţia căruia sunt puse toate informaţiile privind transportul în comun şi orarul autobuzelor.
Apariţia aplicaţiei Waze a extins la scară largă navigaţia bazată pe informaţiilor din trafic oferite în timp real, iar totul este gratis. Este foarte greu să oferi ceva mai bun, deşi unele companii încă percep o taxă pentru aplicaţii similare, dar funcţionarea aplicaţiei este dependentă de conexiunea la internet. Există destule zone în România unde Google Maps nu te poate ajuta, sau o face foarte greu şi cu intermitenţe, i ai da orice pentru un sistem cu hartă încorporată.
Dacă toate cele de mai sus sunt corecte, atunci de ce nu am folosi doar telefonul mobil pentru acest task? Pentru că telefonul mobil are şi alte funcţii de care nu te vei putea despărţi, iar cel mai comun exemplu este apelul telefonic ce va întrerupe navigaţia în cel delicat moment. Pe lângă asta, smartphone-uriole au o întârziere de 1-2 secunde în a detecta virajele pe care tocmai le-am făcut, o ghidare prin oraş fiind brusc mai dificilă decât cea a unui sistem de navigaţie integrat, care foloseşte o antenă GPS externă.
Aşadar, toate cele trei variante au avantaje şi dezavantaje, alegerea fiind făcută în cele mai multe cazuri în funcţie de buget. Dar telefonul mobil pare să aibe câştig de cauză, este şi normal având în vedere performanţele de care dispun terminalele de ultimă generaţie, iar cei doi „coloşi” Google şi Apple, pun la care „preluarea controlul” asupra planşei de bord, ofensiva începând cu Android Auto şi Apple Car Play.
