Stiri

Cleric saudit: „Femeile nu pot conduce pentru ca-si imbolnavesc ovarele”

De 1 octombrie 2013No Comments

Arabia Saudita, una dintre tarile in care legea musulmana sharia este aplicata strict, continua sa fie scena unor dispute aprinse pe marginea interzicerii femeilor la volan. Statul arab a fost de multe ori in prim-plan din cauza pedepselor medievale aplicate femeilor prinse la volan.

Chestiunea a generat si un protest in urma caruia Hillary Clinton, secretar de stat al SUA, a intervenit verbal cerand Arabiei Saudite sa ofere acest drept femeilor. Insa conservatorismul religios este la mare pret in Arabia Saudita si femeile nu au dreptul, in continuare, de a obtine permisul de conducere.  Cum chestiunea a generat o dezbatere indelunga, unul dintre cei mai instruiti clerici ai tarii, Sheikh Saleh bin Saad al-Lohaidan, recunoscut pentru conservatorismul sau aprig, a tinut sa ofere si explicatii medicale interpretarilor plecate din sharia.

Liderul religios a explicat ca „femeile risca sa-si imbolnaveasca ovarele si sa nasca copii cu probleme medicale daca sofeaza”. Sheikh Saleh bin Saad al-Lohaidan si-a manifestat parerea in cadrul unui interviu realizat in urma unor proteste venite din partea femeilor saudite. Lohaidan si-a continuat tirada spunand ca site-urile care au sustinut aceste campanii au fost blocate in regatul saudit si sfatuindu-le pe femei „sa puna inaintea emotiilor si trairilor sufletesti motivele acestei legi”. Si, bineinteles, sa nu conduca.

Campania sustinuta mai ales in mediul online cheama femeile sa prostesteze conducand masini, intr-un cadru organizat si programat pentru data de 26 octombrie. Desi nu exista o lege in acest sens, in Arabia Saudita sistemul birocratic nu permite decat barbatilor sa aiba permis de conducere. Liderul religios responsabil pentru declaratiile facute a oferit argumente medicale explicite, fara sa citeze vreun studiu realizat in acest sens. 

Share

Leave a Reply

2 × 2 =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373