Teste

Conservarea valorilor – Test cu Mitsubishi Outlander

De 18 februarie 2013No Comments

Cand spui Mitsubishi te gandesti instant la performanta pe orice fel de teren. Outlander a fost si ramane o piatra de hotar pentru aceasta caracteristica a marcii, iar cu fiecare generatie SUV-ul nipon a cautat sa se impuna tot mai mult. Si a reusit.

A intrat si a lasat urme adanci in mentalul colectiv al consumatorilor de vehicule pentru orice fel de traseu. Noua generatie cauta sa impuna un nou trend, unul global. S-a terminat cu diversitatea stilistica in functie de regiune, in conditiile in care Mitsubishi a considerat ca este mult mai eficient pentru Outlander sa fie acelasi oriunde in lumea asta. Outlander a castigat mai multe elemente clasice in acest fel, insa a pierdut din imaginea aceea agresiva daruita in mod special de grila impunatoare, inspirata din aviatie. Este un risc pe care japonezii si l-au asumat cu incredere, incredere intr-un proiect nou , mai asezat si mai ofertant.

Motor

Sub capota lui Outlander se pot gasi doua motorizari. O benzina cu 150 de cai putere si o cilindree de 2.0 litri si un turbodiesel de 2.2 litri Di-D cu 150 cai putere, disponibili in totalitate la 3.500 rpm, si un cuplu maxim de 380 Nm, realizabil la 1.750 rpm. Este un motor de ultima generatie, unul silentios si atractiv din toate punctele de vedere. Cuplul suficient de la primele trepte ale turatiei ofera un plus de agilitate iar numarul de cai putere este corespunzator pentru un astfel de vehicul. Puterea motorului merge catre toate cele patru roti prin intermediul unei cutii automate care nu este, din pacate, ferita de un oarecare delay la schimbul vitezelor. 

Chiar daca vorbim despre un SUV, consumul nu mai poate fi ignorat mai ales pentru un model de generatie noua. Outlander sta excelent la acest capitol daca este sa ne luam dupa cifrele oficiale,  cu o medie 5,6 litri la 100 km. Insa in realitate lucrurile nu stau tocmai la fel. Daca pentru mediul urban 6,7 litri la 100 km poate fi o fantezie chiar si cu sistemul Auto Start&Stop si modul de rulare Eco, cu un stil de condus linistit putem ajunge in apropiere de un 8 la suta. Nici la drum lung 4,9 litri la 100 km nu sunt fezabili in viata reala, masa de 1600 kg spunandu-si totusi cuvantul, dar un consum de 7 litri pentru un SUV cum este Outlander este mai mult decat multumitor. 

Dinamica & Comportament

Cu o viteza maxima de 200 km/h si un timp de acceleratie de la 0 la 100 km/h de 9,7 secunde, Outlander sta mai bine decat ne-am inchipui la prima intalnire cu noua identitate vizuala. Totusi, foarte mult depinde de modul de rulare selectat. Cu functia Eco activa automat, nu veti simti o foarte mare placere la volan, pentru cei care cauta mai mult agilitatea, insa dezactivarea acesteia si adoptarea modului Auto va schimba si raspunsul pedalei de acceleratie si chiar impresia generala. Mitsubishi pune la dispozitie si un al treilea mod de rulare – Lock- utilizabil doar atunci cand este nevoie de o tractiune superioara.

Chiar daca este un 4WD, Mitsubishi este orientat in mod normal spre soseaua cu asfalt dar SUV-ul corespunde si drumurilor forestiere si chiar unor trasee mai dificile. Insa sufletul de SUV isi spune cuvantul iar la nivel de off-road vor exista multe bariere. Ca orice model cu masa sa, Mitsubishi Outlander se inclina destul de serios pe viraje, mai mult decat ne-am fi dorit, motiv pentru care impune un fel de precautie la abordarea virajelor. Asta si pentru ca suspensia este mai moale si mai confortabila decat in cazul generatiei trecute, lucru care are si avantajul lui, mai ales in mediul urban. Directia pare a fi una corecta chiar daca nu trimite un feeling clar asupra volanului. 

Design

Outlander traieste in vremea marilor schimbari din acest punct de vedere. Cu un look usor mai turtit, modelul nipon nu exceleaza prin configuratia sa, mult mai atragatoare in cazul vechii generatii. Dorinta de a face un model global i-a costat pe cei de la Mitsubishi pe Batranul Continent, unde doar cei orientati catre un stil mai clasic vor regasi emotie in noua forma.

Este vizibil de la o posta ca totul s-a schimbat, de la primul centimetru al partii frontale pana la ultimul de pe posterior.

S-a mers pe  mana unor blocuri optice cuminti, o grila ciudata ca forma si o bara frontala pronuntata. Nici spatele nu pare a fi mai deloc nici elastic, nici agresiv, adoptandu-se acelasi design linistit. In linii mari, SUV-ul nipon dezamageste la acest capitol. Pare sa fie o schimbare mult prea mare iar lipsa grilei senzationale pe vechea generatie isi face simtita prezenta din plin. 

Interior

Un mare castig al designerilor este interiorul. Complet regandit si reconfigurat, habitaclul lui Outlander deschide noi frontiere. In primul rand a crescut semnificativ calitatea materialelor, chiar daca se va putea spune ca a ramas destul de golas si putin prea ergonomic. Plansa de bord este orientata catre sofer iar navigatia poate fi accesata pe un display rabatabil care serveste si pentru sistemul audio.  La capitolul spatiu, schimbarile aduc lucruri si mai pozitive, ocupantii fiind rasfatati din plin din acest punct de vedere. Mai mult, Outlander poate fi configurat si pentru 7 locuri. Masina poate fi prevazuta optional cu un hayon electric cu deschidere din telecomanda iar cu al treilea rand de scaune rabatat, portbagajul poate ajunge la 771 litri.  

Concluzie

In mod evident, satisfactia clientului creste  in cazul noului Outlander. Asta in primul rand pentru ca modelul japonez castiga destul de bine la partea tehnica si ofera un interior confortabil si mai mult decat multumitor. Designul exterior este cel care se va integra mai greu pe retina clientelei europene, lucru care nu va fi totusi o problema in America sau Japonia. Dezvoltarea unui model global are ratiuni simple si de ordin economic iar acest lucru va trebui acceptat in timp si de noi, europenii. In ceea ce priveste pretul, Mitsubishi Outlander pleaca in Romania de la 22.300 euro pentru versiunea de baza, cea prevazuta cu tractiune 2WD. Insa pretul creste mult in functie de dotari si specificatii, ajungand ca pentru turbodiesel , tractiune integrala si alte dotari suplimentare sa coste circa 37 de mii de euro. 

Share

Leave a Reply

7 + eighteen =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373