
1 Mai este ziua in care brazilianul Ayrton Senna a plecat dintre noi, undeva intr-un viraj care-i poarta numele, pe un circuit, intr-o tara care nici macar nu exista.
1 Mai 1994. Aveam 11 ani, Ion Iliescu era presedinte, Campionatul Mondial din America se anunta pentru noi fara prea mari sperante, insa undeva pe lumea asta traia un brazilian care ne facea, in cateva duminici pe la noi, fericiti. Doar pe unii dintre noi.
Soarta lui avea sa ne faca pe toti tristi, indiferent de culoarea masinii pe care o preferam. 1 Mai insemna si in 1994, poate mai putin decat acum, stranduri, iarba verde, padure, carne si mici pentru romani. Iar in acea zi insemna pentru mine mai ales cursa de Formula 1 de la Imola. Senna nu terminase nicio cursa in acel an, daca-mi aduc aminte bine, si vroiam neaparat sa castige, si el vroia neaparat sa castige.
Asa ca am plecat cu o speranta in suflet sa-mi petrec intaiul mai muncitoresc la iarba verde gandindu-ma la brazilian. Multi dintre noi au ratat momentul fatal, insa multi dintre noi nu aveau sa-l uite niciodata. Sfarsitul sfaraitului de gratare avea sa fie trist pentru acel 1 Mai.
Intors acasa, alerg cu mult entuziasm catre televizor sa vad stirile sportive dar o banda neagra pe ecran ne anunta finalul. Ayrton Senna s-a despartit de noi toti, ne-a parasit si ne-a lasat cu lacrimi in ochi. 19 ani mai tarziu, nu mai am 11 ani, nu mai e campionat de fotbal in America, nu mai e Ion Iliescu presedinte, dar Ayrton Senna inca e aici.