Blog

De ce cumparam benzina de la OMV Petrom?

De 27 iunie 2012No Comments

OMV Petrom a scumpit benzina pana la un maxim istoric – 6,46 lei litru.

Dragostea pentru masini are un pret, in fiecare zi, si se numeste benzina. Sau motorina. Se stie ca scumpirea carburantilor duce la o scumpire in lant in intreaga economie iar din acest motiv s-ar putea pleda pentru un arbitraj mai agresiv al statului in ceea ce priveste politicile de pret ale companiilor din industria petroliera.

Nu este cazul si la noi, unde pretul carburantilor risca sa devina mai mare decat in celelalte tari europene. Daca se va mentine actualul ritm de crestere, la sfarsitul lui 2012 vom avea cel mai scump carburant din UE.

La fix o zi dupa ce OMV Petrom a anuntat cel mai mare profit inregistrat vreodata de o companie in Romania – 887 milioane de euro – compania a scumpit benzina la un maxim istoric. Astfel, carburantul MaxxMotion 100 a ajuns la 6,46 lei per litru iar motorina a depasit, de asemenea, pragul psihologic de 6 lei.

OMV Petrom este cea mai importanta companie de pe piata carburantilor de la noi si dupa cifrelele inregistrate in 2011 pare cea mai importanta companie din economia romaneasca.  OMV Petrom da tonul pietii, ei scumpesc, ceilalti ii urmeaza, iar CEO-ul companiei, Mariana Gheorghe, spune ca va continua aceasta politica de scumpiri.

Treaba CEO-ului este sa aduca cat mai mult profit, iar daca reuseste prin masuri nepopulare pentru consumatori nu este decat vina celui din urma. Consumatorii pot alege iar concurenta ii poate ajuta – daca n-ar urma trendul impus de OMV Petrom.

OMV Petrom ofera un carburant bun – nu cel mai bun de pe piata- dar unul bun. Daca ceilalti si-ar asuma statutul calitativ pe care il ofera si ar lasa preturile mai jos, ar castiga serios din cota OMV Petrom. Si totusi cine ii impiedica?

Un raspuns ar fi reteaua de benzinarii, insa nu trebuie ignorata deloc prostia manageriala. Un argument in favoarea concurentei OMV Petrom este legat de reteaua de benzinarii excelenta pe care compania austriaca o detine, cu care este greu sa lupti, insa este mai greu sa lupti daca ai preturi extrem de apropiate si calitate inferioara. Aviz amatorilor.

PS: Petrom a anuntat decoperirea unui zacamant de gaze naturale in Marea Neagra, care, dupa primele date, ar putea asigura de 6 ori consumul necesar tarii nostre. Credeti ca gazul se va ieftini in Romania in urmatorii ani? Eu nu!

Share

Leave a Reply

1 + 3 =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373