Teste

Determinare de clasa – Test Skoda Kodiaq 2.0 TDI 4×4 DSG

De 24 septembrie 2021No Comments
;;;;;;;;;;

Chiar de la lansarea sa, Kodiaq a reprezentat un adevarat boom de imagine pentru Skoda, inregistrand un succes incredibil. Clientii l-au comandat chiar dinainte sa il vada si, tin minte, au fost momente in care perioada de livrare a. masinii ajungea si la 11 luni. Iar atunci nu era vorba despre criza semiconductorilor, ci despre cererea foarte mare inregistratata pe pietele europene. Kodiaq este cel mai mare model din actuala gama a producatorului ceh, deschizand calea catre un nou tip de clienti, multi dintre ei fiind noi pentru Skoda

Platforma tehnica este binecunoscuta MQB, cu ampatament alungit, a grupului Volkswagen, Kodiaq fiind un SUV din gama medie-superioara, de 4,7 metri lungime si ampatament de 2,79 metri. De altfel, poate oferi pana la sapte locuri. Din acest punct de vedere, concureaza nu numai cu “fratii” de grup, Seat Tarraco si VW Tiguan Allspace, dar si cu Peugeot 5008, Kia Sorento, ori Nissan X-trail. Modelul ceh ofera un interior foarte spatios – despre care voi vorbi mai jos –  si un portbagaj de-a dreptul gigantic: 835 litri in configuratie cu cinci locuri (bancheta culiseaza inainte-inapou, valoarea minima fiind de 650 de litri), respectiv 2.065 litri cu bancheta pliata.

Interior premium, spatiu enorm

Kodiaq propune toate noile tehnologii ale grupului VAG, incepand cu afisajul digital din spatele volanului, denumit Virtual Cockpit, prezent pe modelul testat . Este un ecran TFT imens, de 10,25″ care poate fi configurat in mai multe layout-uri. Senzatia vizuala face toti banii (468 euro, TVA inclus), incepand cu grafica, rezolutia si pana la multitudinea de informatii care pot fi afisate (navigatie, recunoasterea semnelor de circulatie, cruise control adaptiv, Front & Lane Assist si altele). Pentru 347 euro, Skoda ofera sistem audio Canton, cu amplificator digital cu 12 canale si 80 difuzoare (inclusiv subwoofer).

Sigur, nu lipseste al doilea ecran pe consola centrala de pe care se pot accesa toate functiile masinii, de 9,2 inci lamasina testata, parte a sistemului de navigatie Columbus, care costa 1.145 euro. In acest tablou digitalizat, sistemul de climatizare a ramas cu comenzi clasice, pentru o operabilitate cat mai usoara in timpul condusului. Materialele sunt excelente, spuma moale pentru plansa de bord, plastice cu textura fina pentru zona inferioara si o tapiterie piele Nappa/Alcantara extrem de reusita calitativ si estetic in acesta echipare, Sportline.

Habitaclul este extraordinar de incapator, oferind ”tone” de spatiu. Buzunarele portierelor inghit sticle de 1,5 litri, ai unde sa iti pui paharul cu cafea pentru drum lung si, in general, nu ramai niciodata cu nimic in mana. Randul doi de scaune culiseaza inainte-inapoi, dar si spatarele pot fi reglate, asa ca sunt multe posibilitati de configurare. Oricum, pasagerii de pe bancheta au loc la picioare indiferent cat de inalti ar fi. Contra cost pot beneficia de incalzire in scaune (334 euro, la pachet cu cele anterioare), priza de 230V si USB (134 euro) si o a treia zona de climatizare (244 euro).

Scaunele frontale sport cu care vine echipata in standard Kodiaq Sportline ar putea fi montate fara probleme in orice masina sport. Sunt de tipul scoica, cu tetiera integrata, suport lateral extrem de generos si reglaje electrice, excelente in utilizarea sportiva, dar si confortabile la drum lung. Sigur, poozitia de condus in valoarea absoluta este mai inalta, este totusi un SUV, dar raportat la habitaclu, se apropie foarte mult de feeling-ul marcilor premium.

Confortabila, inclusiv cu appeal off-road

2.0 TDi-ul de 190 CP, asociat cu transmisia DSG cu sapte trepte functioneaza la putin peste 2.000 rpm cu viteza de croaziera setata la 135 km/h pe autostrada. Chiar si cu jantele optionale de 20 de inci si anvelope 235/45 (652 euro) Kodiaq filtreaza bine portiunile stricate ale soselei. Iar in cazul de fata, Dynamic Chassis Control (736 euro) aduce un plus de adaptabilitate a masinii in functie de preferintele soferului si stilul dorit.

Butonul de langa schimbatorul de viteze imi facecu ochiul, asa ca trec prin fiecare dintre cele patru moduri de condus: Eco, Normal, Sport si Individual. Sincer, in afara de rulajul pe autostrada, in croaziera, nu prea vad unde m-as obisnui cu modul Eco, pentru ca raspunsul motorului este destul de anesteziat. Masina va fi, cred, folosita intr-o proportie de peste 90% in setarea Normal, pentru ca mixul intre schimbarea treptelor, raspunsul directiei si acceleratiei sunt cele mai potrivite atat in oras cat si pentru calatorie. DSG-ul isi face treaba fara repros, iar eu o consider cea mai buna transmisie cu doua ambreiaje de pe piata in segmentul mainstream.

Este rapida in reactie, nu se „balbaie” pentru a gasi treapta potrivita, isi pastreaza rafinamentul atat la turatii mici, cat si in plaja de inalte. Comut in Sport si simturile masinii se ascut. Ma simt “obligat” sa merg mai sportiv si descopar un raspuns curat al directiei. Doar sleaurile modelate in timp de camioane pe drumurile judetene mai dau batai de cap, pentru ca talonul mic al anvelopelor este repede deviat de la trasa dorita de mine. Am si padele in spatele volanului si, cu ajutorul lor, descopar o latura si mai sportiva a masinii.

Sigura si cu multa motricitate, Kodiaq se simte bine pe drumurile virajate. Aceasta agilitate interesanta a masinii nu trebuie sa va lase impresia ca nu exista ruliu. Exista, dar apare progresiv si mie, ca sofer, mi se ofera destul timp pentru a-l gestiona. Inertia este, de asemenea, relativ mare (1.775 kg masa proprie), deci trebuie acordata atentie transferului de mase. Chiar daca performantele TDI-ului sunt bune, cu 190 CP/3.500 – 4.000 rpm, respectiv 400 Nm/1.750 – 3.250 rpm, raman limitari inerente, care ies la iveala in mersul sportiv, cand intervalul de turatie in care poti avea raspunsul cel mai bun este relativ limitat. Insa Skoda ofera si versiunea RS pentru cei doritori de mai mult.

Din punct de vedere al tractiunii 4×4, Kodiaq vine cu un sistem ce utilizeaza un ambreiaj multidisc, plasat inaintea puntii spate, cu operare hidraulica si electronica. Sunt disponibile doua programe, Snow si Off Road, fara posibilitate de blocare distribuirii cuplului in proportii fixe fata-spate. Este o solutie de nadejde, care isi face treaba eficient in situatiile pe care un utilizator le poate intalni cotidian. Cat priveste consumul, in 500 de km, parcursi cu aerul conditionat in functiune si o viteza medie de 78 km/h (autostrada, drumuri nationale si forestiere), valoarea inregistrata a fost de 6,2 l/100 km. Este o valoare buna avand in vedere ca am folosit tot timpul aerul conditionat, masina a stat cu motorul pornit la sedintele foto, iar pe drumurile serpuite am mers in ritm mai alert.

Buget si echipari

Kodiaq este un succes si faceliftul recent ii duce o nota de prospetime si o mentine in topul preferintelor din segment. Sunt disponibile trei versini de echipare, plus varianta RS, motorizari benzina si diesel intre 150 CP si 245 CP, pe care le puteti vedea in configuratorul de aici, iar un detaliu interesant este ca doar modelul de baza Ambition 1.5 TSI are transmisie manuala. In rest, toata gama vine in standard cu DSG7. Pe de alta parte, Kodiaq nu este electrificata, gama de motorizari fiind formata exclusiv din versiuni termice, ceea ce poate fi considerat punctul slab comparativ cu unii concurenti. In schimb, lista de optionale este foarte bogata, propunand echipamente specifice modelelor din clasele premium.

Share