La cinci ani de la lansare, SUV-ul amiral al francezilor primeste un facelift destul de consistent, atat din punct de vedere vizual, cat si tehnic. Atat partea frontala, cat si spatele sunt modificate semnificativ, semnatura luminoasa evoluand, concomitent cu introducerea tehnologiei Pixel LED Vision 3.0 pentru faruri si DS Light Veil pentru DRL-uri (patru elemente luminoase verticale formate din 33 LED-uri).
Functia Pixel permite o raza de actiune crescuta pana la 380 de metri (faza lunga), iar la viteze mai mici de 50 km/h, fasciculul actioneaza pe o distanta de 65 de metri. Hayonul si emblema au fost reproiectate cu linii mai ascutite, in timp ce denumirea “DS Automobiles”, inlocuieste acum numele “Crossback”.
Faceliftul aduce cu sine jante mai mari, de 21 de inci, disponibile exclusiv pentru cea mai puternica versiune, E-Tense 4×4 360 CP, care accelereaza de la 0 la 100 km/h in 5,6 secunde. Tot c u tractiune integrala mai este oferita si o varianta de 300 CP. Ambele masini au un sistem format dintr-un motor Puretech 200 si doua motoare electrice de 110 CP si 112 CP pe cate o punte.
E-Tense 225 CP are un motor termic de 180 CP. Toate versiunile E-Tense sunt plug-in hybrid, cu o noua baterie de 14,2 kWh, ce ofera o autonomie electrica de pana la 65 de kilometri in ciclu combinat WLtP cu zero emisii si de pana la 81 de km in ciclul urban.
Timpul de incarcare este de aproximativ 2 ore cu un incarcator de 7,4 kW. Motorizarea BlueHDi 130 este in continuare disponibila in gama. In afara Europei, motoarele pe benzina Puretech cu 130, 215 si 225 CP vor fi, de asemenea, disponibile.
In habitaclu, materialele sunt dintre cele mai bune in segmentul premium: pielea Nappa embosata, care imbraca inclusiv plansa de bord si panourile portierelor sau piele Alcantara, plous un nou finisaj DS Canvas.
Sistemul de infotainment este una dintre noutatile majore aduse de facelift, prin includerea tehnologiei DS IRIS. Noua solutie introduce o interfata complet reproiectata, cu ecran central de 12 inci, are o noua grafica, cu toate informatiile esentiale si meniuri specifice pentru versiunile PHEV.
Sistemelor de asistenta binecunoscute, precum DS Active Scan Suspension si DS Night Vision, li se adauga Drive Assist, un sistem de rulare semi-autonom de nivel 2.