Prin combinarea celor două identităţi DS şi Virgin, noul concept îmbină cu eleganţă şi dinamism codurile stilistice ale ambelor mărci. Păstrând nuanţele distinctive de roşu şi crom din sezonul întâi, logo-ul Mărcii DS apare pe ambele părţi ale maşinii pe un fond negru, în timp ce capota păstrează nuanţa de violet din primul sezon.
Continuând sezonul inaugural al Formulei E, monoposturile pilotate de Sam Bird şi Jean Eric Vergne vor purta numele de Holly şi Bellie Branson, preluând grafica «flying lady» utilizată în mod normal pentru ilustrarea proiectelor tehnologice ce poartă semnătura Virgin.
Pentru a celebra lansarea acestui monopost, DS Virgin Racing a realizat un filmuleţ video pe circuitul Donington Park, care îl pune în scenă pe pilotul britanic Sam Bird şi descrie evoluţia monopostului din ultimul sezon.
Referitor la noul design, Sam Bird afirmă: «Sezonul trecut am avut deja cea mai frumoasă maşină de pe platformă, însă este un lucru extraordinar că am reuşit să creăm un nou design cu adevărat superb pentru sezonul al doilea. Monoposturile Formulei E reprezintă o bază fantastică, însă consider că am păşit într-o nouă etapă cu monopostul pentru acest sezon. Aştept cu nerăbdare cursa de la Beijing, pentru a dezvălui noul design spectatorilor aflaţi fie în tribună, fie în faţa televizorulu ».
Jean-Eric Vergne adaugă: «DS se poate lăuda cu o lungă tradiţie în materie de vehicule premium, deosebit de atractive. Lansarea noului monopost DS Virgin Racing nu face excepţie. Sunt extrem de încântat de ideea de a începe sezonul alături de echipa DS Virgin Racing, la volanul acestei superbe maşini».
Alex Tai, director al echipei DS Virgin Racing declară: «Campionatul FIA din Formula E evoluează rapid, la fel ca şi echipa Virgin Racing, denumită în continuare DS Virgin Racing, graţie parteneriatului cu marca DS. Monopostul nostru pentru sezonul al doilea reflectă dezvoltarea echipei şi a brandurilor globale cu care lucrăm. Îmi place foarte mult nota de negru, ce conferă maşinii un aspect rafinat şi dinamic, reflectând pe deplin perspectiva noastră asupra competiţiei. Culorile tradiţionale Virgin sunt, de asemenea, prezente, dar le-am conferit o notă diferită».
Yves Bonnefont, Director General al Mărcii DS afirmă: «suntem extrem de nerăbdători să participăm la Campionatul FIA din Formula E, iar lansarea noului monopost ca o echipă reprezintă o modalitate excepţională de a începe acest parteneriat. Prin asocierea elementelor stilistice ale DS cu cele ale Virgin, am reuşit să creăm o maşină superbă, cu un design luxos, extrem de sofisticat».
Despre piloţii Sam Bird şi Jean-Eric Vergne
Sam Bird, pilotul echipei Virgin Racing pentru sezonul inaugural al campionatului din Formula E FIA a repurtat numeroase victorii în cadrul campionatului, precum Putrajaya (Malaezia) şi în cadrul manşei finale de la Londra. Britanicul de 28 de ani este unul dintre cei mai impresionanţi participanţi la Campionatul FIA din Formula E, cucerind trei podiumuri şi două dintre cele mai rapide tururi.
Cu trei pole positions, dintre care unul la prima sa participare şi tot atâtea podiumuri la sezonul inaugural, Jean-Eric Vergne este un adevărat atu pentru echipa DS Virgin Racing. După titlul câştigat la Campionatul Marii Britanii de Formula E (performanţele sale în Formula Renault 3.5 Series) şi cele trei sezoane de Formula 1, francezul de 25 de ani îşi va dedica întreaga experienţă echipei DS Virgin Racing.
Marca DS
Născută la Paris, marca franţuzească DS a fost înfiinţată oficial la 1 iunie 2014. Principalul obiectiv: acela de a reînvia gama premium în industria auto din Franţa. Inspirată din înalta expertiză franţuzească, DS duce mai departe valorile inovaţiei şi unicităţii mostenite de la primul DS din 1955. Concepută pentru acei clienţi dornici să se afirme, gama DS include: DS 3, DS 3 CABRIO, DS 4, DS 5, DS 5LS* şi DS 6*. Gama propune autovehicule care se disting prin stilul aparte, rafinamentul în cele mai mici detalii, materialele nobile şi tehnologiile inovatoare, precum ansamblul de propulsie hibrid diesel Hybrid4, ce echipează versiunea DS 5. Disponibilă în Europa în magazinele DS, la standurile de prezentare dedicate din cadrul reţelei CITROËN, DS detine propria reţea de puncte de vânzare în China. DS reprezintă, astfel, pentru clienţii săi o experienţă a mărcii, care depaşeşte produsul în sine, graţie ofertei exclusive de servicii premium, în special prin intermediul clubului DS PRIVILÈGE. Pâna acum marca înregistreaza un număr de 550.000 unităţi vândute de la lansare.www.driveDS.com
*Comercializate exclusiv in China.
Despre Grupul Virgin
Virgin este un grup de investiţii internaţional de rang înalt şi una dintre cele mai cunoscute şi respectate mărci din lume. Fondată în 1970 de către Sir Richard Branson, Grupul Virgin a continuat să dezvolte activităţi prospere în diferite sectoare precum telefonia mobilă, turismul, servicii financiare, muzică, turism, sănătate şi relaxare. Virgin înregistrează un număr de 55.000 de angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea în peste 50 de ţări, şi a înregistrat un profit de 15 miliarde de lire sterline (24 miliarde de dolari) în 2013. http://www.virginracing.com
Despre Campionatul Formula E FIA
Formula E este un nou campionat FIA ce reuneşte vehiculele complet electrice. Acest campionat reprezintă o nouă perspectivă asupra industriei auto în următorii ani, constituind în acelaşi timp cadrul necesar cercetării şi dezvoltării conceptului de vehicul electric, creşterea interesului pentru aceste vehicule precum şi promovarea sustenabilităţii. Din septembrie 2014, Campionatul se va desfăşura în inima a 10 mari oraşe mondiale, precum Londra, Pekin, Los Angeles, în apropierea monumentelor emblematice. Pentru sezonul inaugural, 10 echipe, fiecare alcătuită din câte doi piloţi, se vor înfrunta în cadrul mai multor curse, cu adevărat unice şi palpitante, menite să încânte fanii competiţiilor sportive. Funcţionând după modelul «campionatului deschis», această serie de competiţii oferă fabricanţilor şi constructorilor de automobile oportunitatea de a-şi prezenta inovaţiile, în materie de energie electrică, într-un cadru concurenţial, conform specificaţiilor tehnice de dezvoltare stabilite de FIA.
FIA&Michelin: Partenerii de astăzi pentru mobilitatea din viitor
Pe lângă faptul că Michelin este furnizorul oficial de pneuri în Formula E, acesta este şi partenerul oficial la nivel internaţional, al activităţii FIA în Campania de Siguranţă Rutieră. Programul a fost implementat pentru a susţine Acţiunile de Siguranţa în Trafic derulate de ONU, ce urmăresc salvarea a peste 5 milioane de vieţi în următorii 10 ani. Obiectivul programului este acela de a educa şi milita pentru siguranţa drumurilor şi a vehiculelor precum şi pentru un comportament în trafic cât mai sigur în lumea întreagă.