Iti place cum arata Lancer, insa vrei mai mult. Iti place tuningul, insa nu cel din spatele blocului, ci tuningul de fabrica. Iti place Lancer Evolution, dar este capabil de mult mai mult decat ai nevoie? Nici versiunea mai „blanda”, Ralliart de 240 CP, nu te satisface? Vrei o masina cuminte, normala, dar care sa arate trasnet? Atunci masina pe care o prezentam in cele ce urmeaza este exact ceea ce cauti.
„Este un Lancer Evolution X de 295 CP? Nu. Este un Lancer Ralliart de 240 CP? Nu. Atunci ce este? Este un Lancer de 1,8 litri si 143 CP cu pachet Ralliart”. Cam la asta s-au rezumat conversatiile purtate cu cei cativa curiosi care m-au abordat intrebandu-ma despre masina.
Design si atitudine
cei care considera ca tuningul porneste de la partea estetica, avem in acest material masina perfecta. Sunt mai multe motive pentru care unii cumparatori din ziua de azi nu se mai „arunca” din start asupra masinilor cu sute de cai putere. Motivele pot fi multe si variate. Poate ca bugetul de achizitie nu corespunde, poate ca este vorba despre pretul ascendent al benzinei, poate ca la mijloc sunt amenzile de circulatie care au curs mai ceva ca Dunarea la Galati, sau poate ca drumurile din ce in ce mai proaste sunt cauza, ori autostrazile invizibile.
Asta conteaza mai putin. Important este ca Mitsubishi a reusit sa ofere clientilor sai bucuria de a conduce o masina nu doar aratoasa, ci una cu un pachet de design si mai aratos. Marea majoritate a persoanelor opteaza pentru un singur automobil. Iar pentru cei ce utilizeaza propria masina in mod conventional dar care, in acelasi timp, adora stilul „Mitsubishi Rally”, un Lancer cu pachet exterior Ralliart reprezinta perfectiunea.
http://www.youtube.com/watch?v=p7HNwS_IT-I
Nu insist asupra kit-ului exterior de design. O imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte, iar noi am postat suficiente imagini. Mai mult de atat, dupa ce vezi la semafoare cum este admirata masina de catre soferi de AMG-uri, M-uri si alte bolide, vorbele sunt de prisos. (jantele cromate de 17 toli pluseaza aspectul general) Masina arata trasnet!
Interior
Din postura unuia pentru care acest model reprezinta o cunostinta mai veche, interiorul nu aduce surprize fata de un Lancer ca oricare altul. Multe materiale plastice dure in interior care m-au deranjat in trecut si care ma deranjeaza si in prezent. In schimb, nu sunt probleme de finisari. Toate comenzile sunt la locul lor, nu sunt prezente mai multe butoane decat este nevoie. Mai pe scurt, ergonomie totala.
Scaunele ofera atat confort, cat si suport lateral pronuntat; iar asta chiar si in cazul versiunilor fara pretentii sportive. Din punct de vedere acustic, poate ca multi se asteapta sa vorbesc despre sunetul produs de evacuare. Dar nu. Sistemul audio Rockford Fosgate reprezinta mai mult chiar si decat cea mai „furioasa” evacuare din lume. Parerea mea. Difuzoare puternice, tweetere la baza montantilor, subwoofer potent in portbagaj – reteta completa. Si pentru ca a venit vorba de portbagaj, subwoofer-ul nu este deranjant ca prezenta, deoarece este integrat in peretele lateral stanga, insa spatiul pentru depozitare nu este cel mai generos din aceasta clasa – 344 de litri (1.394 litri prin rabatarea banchetei). Baza de incarcare este amplasata la o inaltime destul de mare.
„Suflet” bland
Motorizarea de 1,8 litri dezvolta 143 CP la 6.000 rpm si un cuplu maxim de 178 Nm la 4.250 rpm. Din pacate este Euro 4, insa din toamna vor fi respectate normele Euro 5. Este un motor aspirat, motiv pentru care necesita rabdare la accelerari. Bineinteles, in turatii ofera randament optim. Transmisia este manuala cu cinci rapoarte, detaliu deranjat, bineinteles, doar la drum lung. Performantele dinamice sunt corecte, luand in considerare masa totala de circa 1,4 tone. Demarajul pana la prima suta dureaza in jur de 10 secunde, iar viteza maxima este de 200-205 km/h. Consumul de carburant in oras se situeaza in jurul valorii de 10 l/100 km.
Verdict
Mitsubishi Lancer este o masina care soseste cu dotari standard generoase, atat in zona de confort si facilitati, cat si in cea de siguranta activa-pasiva. Indiferent de regimul de viteza, tinuta de drum este ferma si inspira siguranta, amintind de vedeta marcii – Lancer Evolution. Are dezavantajul unor materiale de interior care nu se ridica la actualele standarde ale segmentului, insa este o masina suficient de incapatoare si de confortabila.
Pachetul de design Ralliart accentueaza favorabil un design care oricum este foarte reusit. Iar acest lucru merita laudat. Actuala oferta pentru Mitsubishi Lancer Sportback porneste de la preturi atractive.
Spre exemplu, versiunea cu motorizare de 1,5 litri si 109 CP costa 15.204 Euro (TVA inclus), iar pretul asociat ofertei Remat este de 12.604 Euro (TVA inclus).