Trei Fire Fairies – varianta corecta – au luat startul in Mongol Rally (adica pana la Ulan Bator) si au reusit sa se intoarca tefere acasa, la Bucuresti.
Cand am auzit ca trei fete vor pleca cu o masina de pompieri in Mongol Rally, am zis ca sunt demente. Probabil si mamele lor au zis ca sunt demente. Cred ca si ele s-au gandit ca sunt demente.
Si totusi au plecat. Nu intr-o masina de pompieri, ci intr-un Renault Kangoo rosu, numai bun de donat la sfarsitul unei calatorii care avea sa dureze 41 de zile si 15.000 de kilometri. Dupa o aventura savuroasa, pe care o puteti citi integral pe blogul dedicat – firefairies.ro -, cele trei fete s-au despartit cu greu, si cu lacrimi in ochi, cum spun ele, de camaradul de drum.
(„Dupa ce momentul de glorie deplina s-a incheiat, am parcat masina alaturi de toate celelalte victorioase si am urcat in birou pentru a preda documentele. Am bifat aproape toate punctele de pe formularul de inventar al masinii, in afara de fisa de la bujie (vesnica problema a Fairy-mobilului), o usa defecta si suspensiile (toate) distruse, masina noastra a fost si este intr-o stare perfecta.” Firefairies.ro).
Si asa cele trei domnisoare au reusit, in pofida tuturor celor care n-au crezut in ele. Au plecat de la Bucuresti cu o masina si au ajuns intr-un final la Ulan Bator, la capatul unui raliu atat de „stupid” si atat de greu in acelasi timp. Scopul Mongol Rally este sa participi, eventual sa termini.
Toata lumea care ajunge in capitala Mongoliei castiga, iar cele trei fire fairies au castigat cu siguranta respectul nostru, fiind primul echipaj exclusiv feminin din Romania care a participat la Mongol Rally.
Aproape ca era sa uitam, campioanele noastre sunt Ramona Enache, Cristiana Tautu si Andreea Tron.
http://www.youtube.com/watch?v=_AYcjFd6cbM&feature=player_embedded