Teste

Faza lunga – Test cu Renault Fluence facelift

De 6 decembrie 2013No Comments
; ; ; ;

Au trecut anii şi peste cel mai „modest” model Renault care se regăseşte în gama producătorului francez. Faza a II-a , aşa cum denumesc  francezii etapa de facelift, lungeşte viaţa primei generaţii Fluence din istorie, o maşină care a primit ceea ce merită: o imagine mai bună. Nu trebuie să fii luat drept naiv dacă spui că Renault Fluence este mai mult decât o maşină pentru Europa de Est, iar cel mai bun argument care poate veni în sprijinul acestei afirmaţii este succesul Dacia din Vest.

Nici nu trebuie să considerăm maşina franţuzească mai mult decât este, un automobil care tinde la ADN-ul nemţesc, să zicem. Dar este mai interesant ca niciodată cum se evaporă aburii când plasăm acest model pe segmentul maşinilor obişnuite, pentru oamenii obişnuiţi. Fluence facelift are un as în mânecă sau mai bine zis ascuns sub capotă. Este noul propulsor diesel 1.6 dCi, o realizare de excepţie a tehnicii franţuzeşti. Pe lângă el s-au alăturat câteva corecturi de ordin grafic care fac din peisajul lui Fluence, faza a doua, o maşină cinstită, pentru oamenii cinstiţi.

Motor

Cei patru cilindri ai motorului de 1.6 litri se pot laudă cu 130 de cai putere, disponibili în totalitate la 4000 rpm, şi un moment maxim de 320 Nm, realizabil la 1750 rpm. De la prima cheie, pardon primul buton de „start engine”, vei lauda progresul tehnicii primit de patentul diesel.  Vorbim despre zgomotul excelent antifonat şi de silenţiozitatea unui motor care parcă toarce a benzină. Dar nu este aşa şi ne-o confirmă cuplul maxim extrem de generos, ce promite un potenţial parcă etern sedanului dacă te joci cu maneta schimbătorului doar până la o turaţie de 2500 rpm. Puterea maşinii  mulţumeşte, cuplul merge în direcţia excelentului dar legătura pe care motorul o are cu transmisia este surpriza bine venită.

Există o fluiditate a modului în care se desfăşoară lucrurile şi un plus de energie care îţi arată cât de bine s-a aşezat noul diesel 1.6 dCi peste epoca auto din zilele noastre.  Resursele pedalei de acceleraţie nu contravin modei eficientizării. Renault susţine că maşina ia în mediul urban 5,7 litri la 100 km şi 3,9 litri la 100 km în afara urbei. În mediul urban e mai greu să scapi cu un 7 litri la sută iar la drum întins merge şi cu un 5 litri la sută.

Dinamica & Comportament

Cum Fluence este un sedan iar un sedan nu este tocmai o maşinărie de stimulat pulsul, lucrurile se desfăşoară în mod normal. Cu alte cuvinte, timpul acceleraţiei de la 0 la 100 km/h nu scade sub 9,8 secunde iar viteză maximă este de 200 km/h. Un lucru notabil pentru cei interesaţi de capitolul performanţe este că maşina are o stabilitate excelentă şi atunci când se apropie de viteza de construcţie. Sedanul francez a fost gândit mai ales pentru mediul familial şi tocmai de aceea are o dinamică orientată spre confort.

Fluence este fluid din toate amortizoarele şi suspensiile lui până la modul în care te păcăleşte cu calitatea asfaltului de la noi. Ocupanţii vor fi desfătaţi din acest punct de vedere, chiar dacă ruliul îşi face simţită prezenţa când drumul deschide un viraj mai pretenţios iar şoferul uită să ridice piciorul de pe acceleraţie. Însă comportamentul vehiculului rămâne unul corect dacă nu se întinde coarda. Direcţia moale te relaxează la maxim în oraş, însă lipsa preciziei, marele minus, te poate bagă în belele dacă încerci să găseşti sportivul dintr-o maşină făcută să aibă un comportament cuminte, pentru oameni cuminţi.

Design

Faza a II-a a venit cu câteva modificări în substanţa aceea banală care purta numele Fluence. Esenţialul se întâmplă în partea frontală, unde grila redesanată după noile criterii de design Renault, bara proeminentă, nervurile din capotă şi inserţiile de LED-uri dau o notă de personalitate.

Totul se învârte în jurul siglei mărite care denotă la nivel simbolistic intenţia brandului de a fi mai impozant şi mai important. Sunt schimbări şi la nivelul farurilor, însă nu ele semnificative, aşa cum şi posteriorul a păstrat în linii mari ideea de baza la care s-a piperat puţină contemporaneitate  laurensvandenackeriana.  Profilul clasic de sedan, descris de o stilistică aflată în casa liniilor fluide, continuă să-şi pună amprenta pe modelul francezilor de la Renault.

Interior

Restilizarea n-a ocolit deloc cabina. Calitatea materialelor şi a finisajelor rămâne una satisfăcătoare pentru clienţii obişnuiţi. Marea noutate este schimbul de generaţii dintre instrumentarul analog din trecut şi cel digital, împrumutat de pe Megane. Din punct de vedere ergonomic, Renault ne arată, încă o dată, că oferă un nivel mai înalt pentru habitaclu decât reputaţia generală a mărcii.

Francezii au dat chix în soluţia găsită pentru afişajul navigaţiei. Moda „tabletei înfipte în planşa de bord” se poate regăsi şi pe Fluence, însă operaţia estetică n-a fost deloc reuşită. Pur şi simplu pare un ecran bătut de ciocan în planşa de bord.  Dincolo de aceste aspecte,  inserţia de plastic glossy aduce o notă calitativă, la fel şi tapiţeria.  Fluence stă bine la capitolul spaţii de depozitare şi excelent la spaţiul oferit pasagerilor, care se pot bucura chiar şi pe bancheta din spate de suficient loc.  Toate acestea continuă cu un portbagaj încăpător de 500 litri.

Concluzie

Fluence facelift a intrat în epoca modernă. Faza a II-a arată clar intenţiile de continuitate pe care Renault le are cu acest model. Dacă în momentul lansării din 2009, primul Fluence părea o maşină care aduce aminte de trecut, lăudându-se doar cu spaţiul interior şi confortul dinamic, noul format aduce maturizarea aşteptată şi intră direct în epoca noastră. Dacă e frumos, dacă e urat, rămâne discutabil.

Cert este că Renault Fluence este o maşină care poate face casă bună cu nevoile şi necesităţile unei familii, a unui şofer fără pretenţii sportive sau a celor aflaţi la vârstă în care descoperirea de sine a cam luat sfârşit. Plusul versiunii testate de noi a fost motorul 1.6 dCi, însă nu trebuie trecută cu vederea nici reuşita operaţiei de restilizare. Preţul începe de la 14.900 euro cu TVA pentru versiunea standard şi ajunge în cazul lui Fluence 1.6 dCi cu echipare Privilege la 21.000 de euro cu TVA inclus.{gallery}Fluence Test{/gallery}

Share

Leave a Reply

12 + 11 =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373