

Era stiut faptul ca noua generatie Mondeo – a cincea – nu va mai fi oferita in Europa. Ford a prezentat rivalul lui Passat, cu un nou limbaj de design specific regiunii (Progressive Energy in Strength) si urmand o noua strategie, sub numele China 2.0. Exteriorul masinii difera de liniile intalnite la modelele europene, cu un calandru foarte mare si faruri inguste, unite printr-o banda LED, manere escamotabile pe portiere si spate cu stopuri inspirate de Mustang. Masina are aproape 5 metri lungime (4935 mm), cu o latime de 1875 mm si inaltime de 1500 mm, respectiv un ampatament enorm, de 2954 mm, fiind mai mare la in toate directiile comparativ cu versiunea actuala europeana. Aceasta isi va inceta productia in luna martie.

Desi Ford nu a pus la dispozitie imagini cu interiorul, sursele anunta o plansa de bord similara cu a crossover-ului Evos, disponibil pepiata Chinei. Acesta are o plansa de bord formata dintr-un display de 12,3 inci si un ecran gigant, de 27 de inci, pentru sistemul de infotainment. Numele Mondeo este prezent in China din 2002, iar vanzarile noii generatii vor demara in al doilea trimestru al acestui an.
