Mult-anuntata retragere a lui Alan Mulally, CEO Ford, ar putea deveni realitate in curand daca este sa dam crezare unor surse citate de Bloomberg.
Publicatia americana sustine ca are informatii venite din interior care spun ca cel mai apreciat CEO din industria auto americana isi va anunta pensionarea in data de 1 mai. Locul sau va fi luat, conform Bloomberg, de actualul COO, Mark Fields. Compania din Detroit ar avea totul pregatit, pentru a asigura o tranzitie la varf cat mai lina.
Zvonul retragerii lui Mulally din fruntea Ford a aparut inca de anul trecut, cand managerul de top era dat ca noul CEO Microsoft. In cele din urma, Alan Mulally a fost nevoit sa nege totul si sa anunte ca va continua cu Ford pana cel putin la finele lui 2014.
Dupa cativa ani in care Ford nu a avut un numar 2, functia de COO fiind detinuta tot de Mulally, Mark Fields a fost numit in aceasta pozitie iar toata lumea l-a vazut pe manager succesortul de drept al actualului sef. Pentru moment, Ford nu a dorit sa comenteze asupra speculatiilor aparute in presa.