HighlightStiri

Ford si VW se afla in negocieri pentru o alianta auto

De 19 octombrie 2018No Comments

In iunie 2018 Ford si Volkswagen semnau un Memorandum de Intelegere care deschidea calea catre o serie de parteneriate intre cei doi giganti auto ai industriei. Putini isi imaginau ca acest moment va deschide calea catre o alianta strategica intre cele doua entitati.

Potrivit unor informatii aparute pe surse, Ford si Volkswagen s-au asezat la masa negocierilor pentru inchierea unei aliante, lucru care declansat o serie de zvonuri care vorbesc despre o posibila fuziune. In cazul putin probabil al unei fuziuni sau aliante cu schimb de actiuni, Ford si VW ar urma sa creeze cea mai mare companie auto de pe piata.

Grupul VW este cel mai mare producator auto al lumii iar Ford are o prezenta extrem de puternica pe piata americana, acolo unde operatiunile marcilor VW scartie. Mai mult, sinergiile dintre cele doua companii ar duce la scaderea masiva a costurilor de productie.

Primele informatii semi-oficiale venite din directia negocierilor care au loc au aratat, conform presei americane, ca nu va fi vorba nici macar despre un parteneriat cu schimb de actiuni, ci de un simplu parteneriat de colaborare.

Share

Leave a Reply

fourteen − nine =